Avertizare

JUser: :_load: Imposibil de încărcat utilizatorul cu ID: 95

Duminică, 10 Iulie 2011 00:00

Afacerile şi reţelele de socializare

Afacerile şi reţelele de socializareÎn prezent, reţelele de socializare au devenit un instrument de comunicare care ocupă o sumedenie de timp atât utilizatorilor de Internet din Moldova, cât şi din întreaga lume. Odnoklassniki, Vkontakte, Facebook şi multe alte reţele oferă utilizatorilor înregistraţi nu doar cominicare cu prietenii, ci şi jocuri, posibilitatea de a crea cluburi şi comunităţi pe interese, muzică etc. Astfel, reţelele de socializare devin a doua casă pentru utilizatorii de Internet, locul unde întotdeauna eşti aşteptat şi dorit, unde poţi să te lauzi şi să comunici, unde poţi afla ultimile noutăţi şi bârfi.

Principala deosebire a reţelelor de socializare de alte site-uri este numărul foarte mare de utilizatori reali. Evident, acest fapt nu poate fi trecut cu vederea de oamenii de afaceri care doresc să-şi majoreze vânzările şi să atragă clienţi noi, or, promovarea businessului în reţelele de socializare în prezent este foarte actuală.

Vom examina avantajele principale de promovare a companiilor în reţelele de socializare:

1. Utilizatori reali. Tot ce veţi întreprinde, toate ofertele, noutăţile, cataloagele vor fi văzute de utilizatori reali, nu de roboţi.

2. Informaţia prezentată pe reţelele de socializare este gratuită. Este nevoie doar de puţin timp şi fantezie.

3. Toată informaţia prezentată imediat poate fi răspîndită în reţea, cunoscuţilor. Astfel, în cazul în care un anumit număr de utilizatori reali vor fi interesaţi de oferta Dvs., cu siguranţă informaţia va fi transmisă în lanţ mai departe.

Pentru a începe promovarea afacerii în reţelele de socializare trebuie de conştientizat că la început va fi destul de dificil:

1.  Stabiliţi, pentru ce doriţi să vă creaţi o pagină proprie: pentru a comunica cu clienţii, pentru a atrage oameni noi sau în alte scopuri.

2. Accesaţi alte grupuri, analizaţi paginile concurenţilor şi structura grupului, atrageţi atenţie şi la un şir de alte detalii.

3. Creaţi pagina proprie, introduceţi informaţia respectivă şi începeţi să căutaţi prieteni. Este important ca grupul sau comunitatea Dvs. să nu fie închisă. Desigur, moderatorul va trebui să depună eforturi şi să verifice permanent noii participanţi, în schimb, potenţialii clienţi nu vor trebui să aştepte prea mult pentru a fi aprobaţi în grup.

4. Nu uitaţi de grupul Dvs., fiţi activi în permanenţă, adăugaţi noutăţi, fotografii, organizaţi concursuri şi sondaje, întâlniri reale, felicitaţi participanţii cu ocazia sărbătorilor.

Materialul a fost pregătit de MyBusiness.md