Alexandru Platon şi fratele său au început să importe ceaiurile prima dată în Republica Moldova, din Ucraina. Ulterior, cei doi au decis să pornească un business asemănător şi în România, de care se ocupă astăzi Alexandru Platon.
Alexandru Platon, un antreprenor din Republica Moldova, a deschis un business în România prin care importă şi distribuie ceaiurile sub brandul Meal Time, produse de o companie din Ucraina. Businessul şi-a început activitatea în 2020 şi a ajuns deja să încheie colaborări cu două mari lanţuri de benzinării, mai exact Lukoil şi Socar. Alexandru Platon şi fratele său au început să importe ceaiurile prima dată în Republica Moldova, din Ucraina, scrie zf.ro.
Ulterior, cei doi au decis să pornească un business asemănător şi în România, de care se ocupă astăzi doar Alexandru Platon, în timp ce fratele său gestionează businessul din Republica Moldova.
„Ceaiurile pe care le avem noi sunt diferite, sunt sub o altă formă faţă de cele obişnuite. Sunt ceaiuri naturale din fructe şi fructe de pădure, ne-am gândit că este un produs nou pe piaţă, deci vom avea posibilitatea să îl promovăm mai bine, având în vedere că nu avem concurenţă”, spune Alexandru Platon. Ceaiurile sunt de tip instant, ambalate în capsule, fiind realizate sub formă de gem din fructe.
Prima reţea de benzinării în care a listat a fost Socar, iar după ce cererea pentru produs a început să crească, antreprenorul a mers şi către alte localuri. Ulterior, antreprenorul a încheiat o colaborare cu Lukoil, dar şi cu diferite hoteluri şi cafenele. Astăzi, ceaiurile Meal Time se găsesc în peste 250 de benzinării şi magazine din ţară.
Când a început războiul din Ucraina, livrările de la producător au fost întrerupte timp de două luni, însă apoi au fost reluate, dar costurile de producţie au crescut foarte mult.
Meal Time are o gamă diversă de ceaiuri, de la ghimbir cu mere şi lime, până la mango şi ghimbir, portocală cu mentă, cătină cu cimbru sau cu măr.
Ceaiurile se mai găsesc şi pe platforma marketplace a eMag, cât şi în propriul magazine online.
Pe lângă importul de ceaiuri, Alexandru Platon importă şi distribuie şi vinul produs de către familia sa, sub denumirea de Inoteria Platon.
„Mai deţin şi compania care importă vinul sub brandul Inoteria Platon, e crama familiei mele. Părinţii mei sunt vinificatori, fac vin de mai mult de 50 de ani şi prima piaţă de export este Rimânia. Le comercializăm de doi ani şi le avem listate în mai multe oraşe din ţară”, adaugă el.
Crama este de tip boutique, având o producţie de circa 30.000 de sticle pe an. El a ales să importe vinul în România fiind mult mai uşor de promovat, având în vedere că vinurile moldoveneşti sunt cunoscute pe piaţa locală.
„Piaţa din România este foarte bună pentru vin, dacă ne uităm şi după statistici, este pe primul loc în ceea ce priveşte exportul de vinuri din Republica Moldova în România”, precizează el.
Vinul se găseşte în 15 puncte din toată Bucureşti, Cluj, Braşov, Iaşi, Suceava şi Bârlad. Antreprenorul spune că produsele sunt listate în wine shop-uri, wine bar-uri. Portofoliul de produse este format din vinuri roşii şi alte, din soiuri specifice Republicii Moldova, precum Viorica, dar şi din soiuri româneşti şi internaţionale.
În 2023, businessul care importă ceaiuri şi vinuri a avut venituri de 600.000 lei, iar pentru anul acesta estimează o cifră de afaceri de circa 1 mil. lei.