Dacă până nu demult, în rândurile apicultorilor vedeai prea puține femei, acum, numărul prisăcilor îngrijite de acestea crește. Ele au reușit să „îmblânzească” albinele și treptat să depășească stereotipurile. Totuși, în prezent, doar 8% din cele 7.696 de prisăci incluse în Registrul Național al Apicultorilor al Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) sunt deținute de femei.

Prisăcile Lizei Mămăliga din satul Todirești, Ungheni, și Cristinei Bacaliuc, din satul Andrușul de Jos, Cahul, se numără printre cele 8%. Ambele apicultoare sunt energice, curioase și fascinate de albine și munca lor, scrie euneighbourseast.eu.

Pesmeții tăvăliți în miere

Elizaveta Mămăliga are 33 de ani, este o tânără mămică și femeie de afaceri, care a muncit mult pentru a-și crea un viitor frumos în satul său natal. Liza, așa cum îi spun membrii familiei și cei care îi trec pragul casei, nu stă nicio clipă locului, preluând această practică de la albinele pe care le îngrijește. Se trezește dis-de-dimineață, își face un ceai din florile culese din grădină și își întocmește planul pentru întreaga zi – ordinea și implicarea în munca pe care o faci este cheia succesului oricărei afaceri, consideră tânăra.

După ce a finalizat studiile, Liza a început să răscolească ofertele de muncă. Nu-și imagina că ar putea sta ore în șir într-o bancă, lucrând la ghișeu. Voia să încerce să creeze ceva nou, dar ce? O bursă de studii în Germania i-a atras atenția. Tinerii din întreaga lume aveau posibilitatea să învețe de la experți cu renume cum să-și pună pe roate propria afacere.

Albinele i-au venit primele în minte. Printre albini și stupi a trăit toată viața. Anume de ele sunt legate și cele mai frumoase amintiri din copilărie, când copiii vecinilor veneau la ea și tata le aducea câte o farfurie plină cu faguri. Își amintea cât de gustoși erau pesmeții tăvăliți în mierea proaspătă de salcâm sau cum se ascundeau după stupii colorați de la prisaca de lângă pădure.

Așa a fost lansată mica afacere de familie. „Era 2012. Atunci, la ședințele apicultorilor sau târguri vedeai doar bărbați mai în vârstă. Nimeni nu te lua în serios. Eram tânără și eram apicultoare. Se gândeau că am cumpărat mierea și acum încerc să o vând, dar neîncrederea lor m-a motivat și mai mult să continui să învăț și să vreau să aduc apicultura la alt nivel și ca tot mai mulți tineri să fie implicați în acest domeniu”, recunoaște Liza, iar pe chip îi răsare un zâmbet ștrengar.

„Apicultura este o provocare”

Pe parcursul acestor ani a reușit să-și atingă scopul. Acum are 80 de familii de albine, iar cu mierea pe care o produce reușește să facă și batonașe nutritive naturale cu alune, prune și alte fructe bogate în vitamine populare și apreciate pe piața Uniunii Europene.

De asemenea, ea produce tinctură de propolis, lumânări din ceară și seturi de ceaiuri din plantele culese în propria grădină. „Îmi place să încerc chestii noi. Vreau să-mi testez ideile”, râde Liza, îmbrăcându-și costumul și luând afumătorul cu care liniștește albinele. Este timpul să le facă o vizită să se asigure că ele se simt bine și nu le lipsește ceva.

„Îmi place că petrec timpul în sânul naturii. Când lucrez cu albinele simt toate anotimpurile, toate florile, câmpurile, este o conexiune cu natura. Apicultura mi se pare o provocare – ai multe probleme de soluționat, trebuie să iei decizii, uneori, la minut. Nu ai timp să te plictisești, iar fiecare an este parcă diferit”, mărturisește Liza.

Scopul ei este să promoveze produsele locale, naturale și cât mai puțin procesate. „Vreau să dezvoltăm idei noi de produse, să aducem bani în economia locală, să creăm locuri de muncă, să facem lucrul care ne place. Iar albinele, după cum știm, sunt foarte importante pentru biodiversitate, pentru polenizare, pentru agricultura ecologică. Vrem ca tot ceea ce facem să aibă un impact pozitiv și să nu facem compromisuri care ar afecta mediul”, adaugă Liza, în timp ce soarele străpunge norii grei și începe să încălzească căsuțele vopsite în galben și albastru împrăștiate la marginea pădurii. 

„Mereu cu ochii pe prognoza meteo”

Într-o căsuță cu un nivel, se aude motorul liniștit al aparatului care transformă mierea într-o cremă aerată și omogenă, îmbogățită cu scorțișoară și ghimbir. Cristina stă aplecată spre bolul imens din inox, urmărind fiecare rotație. Acesta este noul ei laborator, unde creează produse deosebite din mierea pe care o culege în propria prisacă.

Cristina Bacaliuc este din satul Andrușul de Jos, Cahul, și este apicultoare. În 2014 au început să îngrijească două familii de albine, iar acum au ajuns la 300.

„Soțul învăța apicultura și îmi povestea tot felul de curiozități despre albini, cum fiecare își are rolul ei, pe care-l joacă indiferent de ce s-ar întâmpla. Eram încântată și am zis să vin să-l ajut și eu. Apoi, nu am mai vrut să plec. Îmi place să le aud zumzetul, te liniștește și lucrăm bine împreună [cu albinele]”, râde Cristina, lăsând crema să curgă încet într-un borcănaș. Ia puțină miere cu un bețișor de lemn și gustă. Este important să fie cremoasă și să se topească instant pe vârful limbii, ne spune ea, lansând din nou mecanismul de amestecare.

„În timpul verii mă trezesc odată cu albinele și mă odată culc cu ele. Sunt mereu cu ochii pe prognoza meteo. Știu la ce oră are să răsară soarele, în ce direcție va bate vântul, când are să plouă și când va fi bine…  Cel mai mult îmi place ziua când este extrasă mierea, atunci vedem rezultatul muncii noastre de un an”, spune Cristina.

Ea nu caută căi ușoare și depune mult efort ca îngrijirea albinelor să se transforme într-o afacere de lungă durată cu care ar vrea să se ocupe și cei trei feciori care acum se zbenguie printre stupi.