„Doamna Maia Sandu ar trebuie să demonstreze că este un președinte mai bun decât predecesorul său – Igor Dodon, inclusiv profitând de rezultatele investigațiilor FCC pentru a le cere autorităților ruse să renunțe la embargoul politic rușinos împotriva Republicii Moldova, aducând astfel relațiile comerciale bilaterale în albia normalității, așa cum prevede Acordul privind comerțul liber în spațiul CSI...”
---
Triumful adevărului
În perioada scurtei sale existențe în calitate de stat independent, Republica Moldova a fost supusă multiplelor riscuri. Pe lângă diferitele riscuri de ordin intern, persistă și riscuri externe. Astfel, principalul partener strategic – Federația Rusă, prin vocea președintelui Vladimir Putin, declară deschis că poporul rus ar fi făcut cadouri teritoriale fostelor republici sovietice, iar actualmente se consideră în drept să le pedepsească retrăgându-le cadourile, dacă acestea nu doresc să se integreze în Comunitatea Statelor Independente (CSI), Uniunea Vamală (UV) sau Uniunea Economică Eurasiatică (UEE). O metodă intermediară de pedepsire a partenerilor neascultători este aplicarea sancțiunilor economice.
În raport cu Republica Moldova, sancțiuni economice au fost impuse în 2006, după semnarea Planului de Acțiuni Uniunea Europeană (UE) – Republica Moldova. Pretextul formal, invocat de medicul sanitar principal de stat al Federației Ruse, pentru introducerea măsuri drastice împotriva vinurilor moldovenești, s-a referit la “indicatorii securității alimentare”. Embargoul a durat câțiva ani și a fost eliminat treptat către 2011, când a fost semnat Acordului privind comerțul liber între 11 state din cadrul CSI, exceptând Georgia. Doi ani mai târziu, în septembrie 2013, în ajunul parafării de către Republica Moldova a Acordului de Asociere cu UE, Federația Rusă a introdus un embargou total împotriva vinurilor și a altor produse agricole pe motiv că nu ar corespunde exigenților de securitate.
Patru ani mai târziu, în 2017, opinia publică din întreaga lume a putut află că vinul moldovenesc de care au fost lipsiți consumatorii ruși reprezenta un adevărat deliciu pentru cercurile elitare din Federația Rusă. Într-adevăr, embargoul împotriva vinului moldovenesc a fost impus în septembrie 2013, iar din investigația Fundației pentru Combaterea Corupției (FCC) aflăm că, peste doar 3 luni de zile, prim-ministru rus din acea perioadă, Dmitriy Medvedev, și-a comandat, în decembrie 2013, pentru reședința sa din Psehako o partidă de vinuri moldovenești pentru consum în compania celor mai selecte și apropiate persoane.
Au trecut deja 4 ani de la publicarea investigației FCC, care a fost vizionată de peste 40 milioane de persoane, dar adevărul despre calitatea vinurilor moldovenești rămâne oarecum umbrit. Și mai curios este faptul că în perioadă respectivă funcția de președinte al Republicii Moldova a fost deținută de liderul PSRM, Igor Dodon, care în programul său electoral din 2016 promitea: „În termene restrânse, voi obține revenirea completă a producției moldovenești pe piața rusă”. Și iată că de-a lungul mandatului său prezidențial, Igor Dodon care a efectuat peste 70 de vizite oficiale și de lucru, dintre care mai mult de jumătate în Federația Rusă, nu a reușit să-și onoreze promisiunea de revenire la comerțul liber. Eșecul activității sale a fost confirmat imediat după expirarea mandatului prezidențial, când ex-președintele Igor Dodon a mers iarăși la Moscova cu scopul de a exprima gratitudini pentru facilitățile oferite exportatorilor din Moldova, pe parcursul anilor 2018-2020, iîn vederea livrării fără taxe vamale a produselor agroalimentare pe piața rusă, în baza unor liste întocmite special de liderul PSRM.
Așadar, putem constata că dispunem de dovezi concludente că vinul moldovenesc este de calitate foarte înaltă, fiind apreciat și consumat de reprezentanții elitei rusești, care au impus un embargou comercial Republicii Moldova ca măsură de pedeapsă pentru că a îndrăznit să semneze Acordul de Asociere cu UE și nicidecum pentru că nu ar corespunde normelor sanitare.
Perspectiva revenirii vinurilor moldovenești pe piața rusească
Chiar dacă adevărul a triumfat și peste 40 de milioane de consumatori ruși s-au putut convinge că vinul moldovenesc este, de fapt, un produs excelent, perspectivele revenirii acestuia pe piața rusească rămân a fi foarte sumbre. Vorba e că actualmente, după publicarea recentă, la 19 ianuarie 2021, a noii investigații a FCC despre palatul președintelui Vladimir Putin și podgoriile (min.1.06.40 – 1.09.35) din preajma acestuia, care în doar 5 zile a fost vizionată de peste 80 milioane de persoane, vechea investigație de acum 4 ani, vizionată de doar 40 milioane de persoane, ar putea să nu mai fie atât de actuală.
Putem admite că în câteva zile sau săptămâni întreaga populație a Federației Ruse, a statelor membre ale Uniunii Economice Eurasiatice și chiar a întregului spațiu CSI va privi filmul FCC și va deveni curioasă să guste vinurile Lazurnaya iagoda și Divnomorie din strugurii culeși pe podgoriile președintelui Putin, în detrimentul vinurilor moldovenești. În această situație nu ne rămâne decât să regretăm că autoritățile moldovene și, în special, ex-președintele Igor Dodon nu au întreprins absolut nimic pentru a restabili renumele vinurilor moldovenești după investigația de acum 4 ani a FCC, convingând autoritățile ruse să anuleze embargoul și să revină la cooperarea comercială în cadrul Acordului pentru comerț liber.
Concluzii
Vinificatorii moldoveni și firmele turistice din țară ar trebui să recurgă la promovarea activă a rezultatelor investigației FCC de acum 4 ani pentru a promova calitatea vinurilor moldovenești. Istorisirea modalității în care, în pofida embargoului reușesc, vinurile moldovenești reușesc să se strecoare pe mesele cercurilor elitare din Federația Rusă, inclusiv ale demnitarilor pretențioși care au impus embargoul din considerente pur politice, ar putea să atragă atenția consumatorilor internaționali de pe toate meridianele;
Pentru că cele două investigații ale FCC, invocate mai sus, au pus în evidență calitatea vinurilor moldovenești, ar fi de dorit ca anual, în cadrul Festivalului Vinului, să fie organizate degustații pentru compararea vinurilor noastre cu Lazurnaya iagoda și Divnomorie, produse din strugurii de pe podgoriile din preajma palatului regal al lui Vladimir Putin;
Doamna Maia Sandu ar trebuie să demonstreze că este un președinte mai bun decât predecesorul său – Igor Dodon, inclusiv profitând de rezultatele investigațiilor FCC pentru a le cere autorităților ruse să renunțe la embargoul politic rușinos împotriva Republicii Moldova, aducând astfel relațiile comerciale bilaterale în albia normalității, așa cum prevede Acordul privind comerțul liber în spațiul CSI.
ipn.md
Duminică, 31 Ianuarie 2021 14:24
Rusia confirmă calitatea înaltă a vinului moldovenesc
Publicat în
Marketing & Publicitate