Ministerul Economiei prezintă un Raport de monitorizare a procesului de implementarea a Legii insolvabilităţii nr.149 din 29.06.2012, în care au fost scoase în evidență mai multe cauze care duc la inaplicabilitatea unor prevederi ale Legii. De asemenea, autorii vin și cu propuneri.

Legea este aplicabilă persoanelor juridice, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, întreprinzătorilor individuali, inclusiv titularilor de patentă de întreprinzător, societăţilor de asigurări, fondurilor de investiţii, companiilor fiduciare, organizaţiilor necomerciale, înregistrate în RM, şi nu se aplică băncilor.

În urma monitorizării s-au depistat mai multe cauze de inaplicabilitate a Legii.
Astfel, în art. 96 se stipulează că în cazul în care contractul colectiv de muncă prevede anumite acţiuni a căror efectuare afectează masa debitoare, administratorul trebuie să adopte măsuri de reducere a acestor acţiuni. Pentru soluţionarea divergenţelor, părţile pot solicita, de comun acord, intermediere din partea oficiului teritorial al forţei de muncă. Contractul prevăzut poate fi desfăcut cu condiţia avizării celeilalte părţi cu cel puţin 2 luni înainte, chiar dacă acest contract prevede un termen mai lung. Prevederile acestui articol contravin dispoziţiei art. 33, alin. (3) din Codul muncii şi art. 43, alin. (4) din Constituţia Republicii Moldova, care statuează că dreptul la negocieri în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate.

Autorii Raportului propun expunerea art.96 alin. 1) din Legea insolvabilităţii într-o nouă redacţie, care ar exclude normele imperative privind modificarea Contractului colectiv, şi ar permite părţilor la dorinţă să iniţieze negocieri pe marginea modificării acestuia pe principii reciproc acceptabile.

Art. 27 prevede că în cazul înlăturării debitorului de la administrarea întreprinderii, administratorul provizoriu este obligat să vândă bunurile perisabile sau bunurile supuse deprecierii iminente şi să depună la bancă în contul debitorului sumele realizate din aceste vânzări, informând instanţa de insolvabilitate şi debitorul. Autorii au identificat că obţinerea actelor întreprinderii de la fosta conducere a debitorului nu doreşte să conlucreze cu administratorul insolvabilităţii. Se atestă lipsa unui mecanism de constrângere a fostei conduceri la predarea actelor de evidenţă contabilă, ştampila întreprinderii, documente ale activităţii economice şi alte bunuri ale debitorului, şi este propusă crearea acestuia.

O altă prevedere pe care autorii au constatat-o inaplicabilă se găsește în art.35 și se referă la dispozitivul hotărârii de intentare a procedurii de insolvabilitate, care se remite spre publicare de către administrator în termen de 2 zile lucrătoare din data adoptării. Contrar prevederilor, unele dispozitive se publică cu întârziere în MO, chiar există şi hotărâri care sunt publicate după expirarea termenului de depunerea a cererilor de validare a creanţelor.
Deşi este o problemă de respectare a legii şi nu de inaplicabilitate, totuşi, se propune fie de revăzut termenul de publicare în sensul extinderii acestuia sau de prevăzut sancţionarea în cazul nepublicării în termen.

Art.134 alin.(3), în care este prevăzută noţiunea „actului de carenţă”, dar nu este clar regimul juridic şi efectul „actului de carenţă” în cadrul procedurii falimentului simplificat, acesta nefiind reglementat şi în cadrul altor proceduri de insolvabilitate, şi se propune explicarea sensului noţiunii drept un act de constatare lipsei de bunuri sau fără a recurge la explicarea acestui termen. Art.142 alin.(3) ţine de termenul de verificare a creanţelor şi de consemnare în tabelul creanţelor, care nu va depăşi 15 zile lucrătoare, cu posibiliatea extinderii acestuia, fapt care intră în contradicţie cu prevederile art.143 alin.(5) şi (6): la expirarea termenului de verificare, administratorul depune imediat tabelul definitiv în instanţa de judecată care examinează cazul de insolvabilitate a debitorului. Creditorii şi debitorul au acces la tabelul creanţelor şi pot face contestaţii faţă de creanţele admise de administrator/lichidator în tabel, precum şi asupra celor înlăturate.

S-a constatat practicarea neuniformă a termenelor dintre depunerea raportului administratorului/tabelului definitiv si şedinţa de validare, deşi existenţa unui termen rezonabil este o precondiţie pentru respectarea dreptului la contestare a tabelului definitiv, iar unele hotărâri de intentare a procesului de insolvabilitate nu oferă termen pentru contestarea informaţiei. Astfel, se impune necesitatea respectării termenului unic (maxim de 10 zile) pentru a asigura dreptul la contestaţie a participanţilor.

Art.188 stipulează categoriile de persoane care pot propune un plan al procedurii de restructurare, dar este omis creditorul în calitate de subiect al acesteia. Ca soluție se propune extinderea listei subiecţilor cu: comitetul creditorilor, creditorii care deţin mai mult de 50% din valoare creanţelor validate și autorităţile publice centrale vizate.

Concomitent urmează a se ţine cont de necesitatea clarificării momentelor:
— referitor la creditorii care deţin mai mult de 50 % din valoarea creanţelor – nu este clar, dacă se are în vedere doar creditorul care are peste 50 % şi care poate fi doar unul sau se au în vedere creditorii care, împreună, au peste 50 % din valoarea creanţelor validate.
— referitor la autorităţile publice centrale vizate – este neclar care autorităţi se au în vedere – totodată, autorităţile administraţiei publice centrale sunt deja prevăzute de art.188 alin.(1) lit. c).

Conform art.8 alin.(1) din Legea insolvabilităţii, hotărârile şi încheierile instanţei de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în terment de 15 zile calendaristice din data pronunţării şi numai în cazurile prevăzute expres de prezenta lege. În același timp, în art.48 şi art.115 din Legea insolvabilităţii nu se menţionază posibilitatea atacării cu recurs a încheierilor adoptate pe asemenea chestiuni. Aici se propune completarea articolului cu un alineat nou, în următoarea redacţie: “În toate cauzele instanţa de judecată se expune printr-o hotărâre, care poate fi atacată cu recurs”.

Pentru evitarea interpretărilor eronate şi concretizarea normei legale, necesită a fi reconsiderat şi art.132 alin.(1) din Lege, unde este propus după sintagma “10% din valoarea bunurilor grevate” de incorporat sintagma “cu prezentarea calculului”.

S-au identificat carențe și la art. 63, care creează premize ca la etapa intentării procedurii insolvabilităţii să apară, în mod nejustificat, un alt administrator decât cel care şi-a exercitat atribuţiile în perioada provizorie. Acest fapt pune sub pericol atât continuitatea procesului, cît şi celeritatea acestuia.

În concluzie s-a stabilit că Legea insolvabilităţii reflectă prevederi clare privind asigurarea respectării principiului celerităţii procedurii, protecţiei creditorilor şi desfăşurării adecvate a activităţii administratorilor şi lichidatorilor în procesul de insolvabilitate.

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"