A început cândva demult cu un post de secretară în Curtea Supremă de Justiție și nici nu s-ar fi putut gândi la meseria de cizmar. „Dar așa a fost să fie, - explică Valentina Bucur, - și m-am căsătorit cu un cizmar. Seara veneam la el la lucru pentru a pleca împreună acasă. Astfel a și început totul. „Hai, - îmi spunea soțul, - să vopsești, să lipești, să mă ajuți puțin și vom pleca mai repede”. Pas cu pas mi-a plăcut lucrul și mi-am dat demisia de la postul de scretară și, deja de 20 de ani, mă ocup de reparația încălțămintei. Și îmi place”.

„De ce mi-a plăcut? – continuă Valentina Bucur. – Pentru că sunt o persoană sociabilă. Am încercat să lucrez la o fabrică de încălțăminte. Zi de zi faci aceleași mișcări și nu ai cu cine vorbi. Nu am rezistat și am fugit înapoi în atelierul de reparații. Aici e mai bine: am clienți diverși, cu probleme diferite, fiecare are povestea sa de viață. Îmi place să comunic cu ei. Știți, bătrânele sunt prietenele mele, pot vorbi cu ele ore întregi, mi se usucă cleiul, trebuie să realizez o comandă urgentă, dar eu stau cu ele la taifas. De fapt, în timp ce comunic cu vreo clientă, îmi continui treaba. Iar din cauza acestor discuții trebuie să mă rețin la lucru. Dar ce să-i faci? Am mult de lucru, dar trebuie să vorbesc cu fiecare, să îi câștig încrederea. Altfel nu pot”.

Valentina Bucur are practic mereu de lucru. Există câteva cauze ale acestui fapt. „Atâta timp cât există China, Siria și Turcia, până când acolo sunt astfel de fabrici care cos încălțăminte de o astfel de calitate, încât să țină o zi, o săptămână, maxim o luna, vom avea de lucru, - spune meșterița. – Timp de douăzeci de ani de lucru mi-au fost aduse doar vreo douăzeci de perechi de încălțăminte calitativă. Apropo, cei de la noi tot cos încălțăminte bună”. (Valentina a numit câteva fabrici autohtone, care se disting printr-o calitate deosebită a încălțămintei).

Înainte exista un singur atelier de încălțăminte – în centrul de deservire și încă câte unul în fiecare raion. Acum, însă, astfel de microîntreprinderi se întâlnesc la fiecare pas. Cu cât este mai proatsă calitatea încălțămintei, cu atât sunt mai multe cizmării.

Apropo, Valentina are clienți care vin din străinătate – la părinți sau prieteni. „Ei îmi aduc încălțăminte de sezon, câte vreo zece perechi odată, - zice meșterița. – La ei reparația încălțămintei este cu mult mai costisitoare. Pe acei bani, pe care ei mi-i dau pentru reparația a zece perechi, acolo poți să repari una sau maxim două perechi. În orice caz așa se prezintă situația în cazul meu, cu prețurile pe care le solicit”.

„Cum stabilesc prețurile? – repetă întrebarea Valentina Bucur. – Mă ghidez după alte cizmării: unde și cât se cere. În plus, mă orientez după mine – cât aș plăti eu pentru o reparație sau alta. Unii meșteri pun astfel de prețuri, încât ar fi mai simplu să arunci perechea ceea de încălțăminte”.

Dar Valentina Bucur consideră că alte ateliere nu reprezintă o concurență aspră pentru ea. „Fiecare își are clienții săi, - explică ea. – Unul s-a obișnuit cu mine, altul – cu altcineva. Iar clienții apar într-un mod firesc – cineva a venit, și-a lăsat încălțămintea pentru reparație, a primit-o înapoi – i-a plăcut și, astfel, a devenit clientul tău fidel. Primele vin bătrânele, ele reprezintă un fel de ghid. O bătrână și-a lăsat încălțămintea la cizmărie și noi am comunicat cu ea. Apoi, urmând exemplul bunicii, vin copiii ei maturi, apoi copiii copiilor ei. Astfel vin familii, întregi generații, ca să își repare încălțămintea. Vine, de exemplu, un bărbat la mine și zice: „Reparați această pereche, iar fiica mea va veni mâine pentru a o lua”. Clienții fideli cred că le știu personal pe toți fiii și fiicele lor. Mulți dintre ei s-au obișnuit cu mine într-atât, încât îmi lasă o pungă plină cu încălțăminte și pleacă. Și, deja, eu îmi dau seama ce trebuie să fac cu această încălțăminte, ce să cos, să lipesc.

Vârfurile de sezon au loc în perioada de primăvară-vară, vară-toamnă și când vine iarna. De lucru este mult, doar să reușești să îl îndeplinești. Și, de obicei, nu stau fără treabă. Poate pentru că prețurile mele sunt cât se poate de acceptabile. Înțeleg faptul că dacă le voi ridica, atunci îmi voi petrece zilele așteptând un client aleator”.

Cel mai des întâlnit tip de reparație este schimbarea de flecuri. „Acum are loc schimbarea asfaltului pe dale de pavaj – sau romb, sau floricică. Dacă se calcă cu tocul pe un astfel de model – flecul a căzut.

Între timp, în atelier a venit o clientă nouă – să își schimbe flecurile unor botine aproape noi. „Vedeți, - a spus Valentina, arătând flecurile de pe tocurile subțiri ale botinelor, - sunt făcute din plastic. Acum, în magazine și în alte localuri este o gresie alunecoasă, îndeosebi dacă e și spălată de curând. Flecul din plastic lunecă pe ea. Sau mai sunt și frunzele căzute, de sezon, și dacă calci pe ele – ai și căzut. E mai bine să îți schimbi flecurile pe unele mai calitative, decât să îți scrântești piciorul. Iar o altă reparație frecventă ar fi pe timp de iarnă și anume înlocuirea fermoarelor.

Deseori, clienții vor să îmi ușureze lucrul și își spală cu grijă încălțămintea pe care mi-o aduc pentru reparație. Și mi-o aduc umedă – nu poți nici să o coși, nici să aplici cleiul pe ea. Și eu îmi rog clienții să nu spele încălțămintea. Astfel, ei îmi înțeleg rugămintea literalmente – îmi aduc cizmele pline cu noroi. Ambele situații sunt cât se poate de neplăcute. Încălțămintea nu trebuie spălată, ci curățată și ștearsă, fiind uscată atunci când o aduci pentru reparație”.

„Cizmarul fără cizme este expresia care mă caracterizează sută la sută, - spune Valentina Bucur. Nu îmi place să îmi repar încălțămintea și nu știu din ce cauză. Mi-o repar doar atunci când aceasta nu mai poate fi purtată. Pentru copii, desigur, cumpăr încălțăminte nouă, în timp ce eu prefer să port aceeași pereche ani în șir”.

Articol pregătit de MyBusiness.md