Miercuri, 19 Iunie 2019 05:37

Ice Wine - regele vinurilor de desert. Cine sunt producătorii de Ice Wine din Moldova

ice wine regele vinurilor de desert ce ice wine uri se produc in moldova

Pentru a produce un ice wine, strugurii sunt presați în stare înghețată când concentrația de zaharuri devine maximă.

Denumirea de Ice Wine (vin de gheață) vine din limba germană (Eiswein) și anume aici, în Germania, acest produs a fost fabricat pentru prima dată, în urmă cu peste 200 de ani. Este o varietate de vin de desert, o licoare dulce și aromată, care, de obicei, este păstrată și comercializată în sticle cu volum mai mic, povestește madein.md.

Strugurii utilizați la fabricarea acestui vin sunt de obicei lăsați pe viță, uneori până la sfârșitul lunii decembrie sau chiar ianuarie, pentru a atinge niveluri ridicate ale concentrației de zahăr înainte ca aceștia să înghețe din cauza temperaturilor și mai scăzute. În cele mai multe cazuri, strugurii sunt culeși la o temperatură de - 7 sau - 8 grade C. Astfel se primește un produs cu un conținut rezidual de zahăr între 180 g/l și 320 g/l.

Statele care produc cel mai mult Ice Wine sunt Germania și Canada, dar acest produs poate fi întâlnit și în alte țări europene precum Ungaria, Polonia, România, Moldova, Spania, Suedia, Elveția, Danemarca sau Georgia.

Ice Wine-ul poate fi produs din orice soi de struguri, dar cele mai comune sunt Riesling, Cabernet Franc, Pinot Gris, Muscat Ottonel, Neuburger, Chardonnay sau Cabernet Sauvignon. Dacă vinul este produs din soiuri albe, acesta tinde să fie galben palid sau auriu deschis, nuanțe care dispar odată cu maturarea lui, iar cel din soiurile roșii, tinde să aibă nuanțe de vișiniu deschis sau roz.


Pentru a produce vinul de gheață, bobițele sunt culese manual, adeseori în timpul nopții, pentru a păstra o temperatură constantă, după care ele sunt presate în timp ce încă sunt înghețate. Zahărul și alte componente chimice nu îngheață la aceasta temperatură, doar apa. După presare, cristalele de apă sunt înlăturate, rezultatul fiind un sirop foarte dulce, care mai târziu va trebui trece printr-o perioada lungă și lentă de fermentație, având ca rezultat, produsul final. Dacă înghețul nu are loc când strugurii sunt la nivelul optim de coacere, întreaga producție riscă să fie pierdută, deoarece aceștia vor putrezi pe viță. De asemenea există riscul, în cazul înghețurilor severe, ca acest lichid să nu poată fi extras și vinul nu va putea fi produs.

Ar fi important să menționăm că în ultimii ani cercetătorii au creat și perfecționat un sistem prin care strugurii sunt înghețați în mod artificial, cu ajutorul unui utilaj criogenic. Însă conform legislației unor state care produc acest vin prin metoda tradițională, este interzisă folosirea termenului de Ice Wine pentru vinurile produse prin utilizarea metodei criogenice de înghețare. Din această cauză, pe eticheta anumitor ice-wine-uri de import, vom întâlni nume precum „Iced Wine”,„Vino Gelato” sau „Cryo-Cluster”. Legislația Republicii Moldova nu face o distincție între vinurile produse după metoda clasică sau cea criogenică și permite utilizarea denumirii de Ice Wine în ambele cazuri.

Vinul de gheaţă este un lux, iar pentru prepararea unei sticle cu capacitatea de 0,375 l e nevoie de 15 kg de struguri. Cu toate acestea pe piața locală avem deja un număr considerabil de ice wine-uri pe care le vom prezenta mai jos:

Château Vartely

Denumire: Ice Wine Riesling
Struguri: Riesling;
Culoare: Alb;
Alcool: 10.5%.

Denumire: Ice Wine Muscat Ottonel
Struguri: Muscat Ottonel;
Culoare: Alb;
Alcool: 10.5%.



Purcari

Denumire: Purcari Icewine
Struguri: Muscat Ottonel, Traminer;
Culoare: Alb;
Alcool: 12.5%.



Cricova

Denumire: Cricova Ice Wine
Struguri: Muscat Ottonel;
Culoare: Alb;
Alcool: 13%.

Denumire: Zeus Ice Wine
Struguri: Muscat;
Culoare: Alb;
Alcool: 13,5%.



Castel Mimi

Denumire: Ice Wine Muscat
Struguri: Muscat;
Culoare: Alb;
Alcool: 9%.

Denumire: Ice Wine Riesling
Struguri: Riesling;
Culoare: Alb;
Alcool: 8%.



Bostavan

Denumire: Ice Wine Floare de Dor
Struguri: Muscat-Ottonel, Traminer;
Culoare: Alb;
Alcool: 10.5%.

Dionysos-Mereni/ Carlevana

Denumire: Ice Wine Ambrozia
Struguri: Riesling Rhein;
Culoare: Alb;
Alcool: 12%.

Denumire: Ice Wine Brumăriu Riesling
Struguri: Riesling;
Culoare: Alb;
Alcool: 10%.

Asconi

Denumire: Ice Wine Riesling
Struguri: Riesling Rhein;
Culoare: Alb;
Alcool: 11.2%.

Denumire: Ice Wine Muscat
Struguri: Muscat;
Culoare: Alb;
Alcool: 10.5%.

Denumire: Ice Wine Cabernet Sauvignon
Struguri: Cabernet-Sauvignon;
Culoare: Roz;
Alcool: 9.5%.

Fautor

Denumire: Fautor Ice Wine 2016
Struguri: Muscat-Ottonel, Traminer;
Culoare: Alb;
Alcool: 12.5%.



Lion Gri

Denumire: Chateau D’or Riesling Ice Wine
Struguri: Muscat-Ottonel, Traminer;
Culoare: Alb;
Alcool: 10.5%.

KVINT

Denumire: Riesling Ice Wine
Struguri: Riesling;
Culoare: Alb;
Alcool: 10.2%.

Denumire: Viorica Ice Wine
Struguri: Viorica;
Culoare: Alb;
Alcool: 10.5%.

madein.md

sursa foto: casalarga.com