În jur există o sumedenie de idei de afaceri, milioane de oameni au idei geniale şi, de multe ori, foarte profitabile, însă nici pe departe nu toţi sunt pregătiţi să dezvolte ideea respectivă şi să o implementeze.
Pentru a obţine o idee de afaceri este suficient de ascultat lumea din jur. Mult mai dificil este să selectezi anume acea idee, pe care o veţi putea promova şi realiza, dar şi această problemă poate fi depăşită în cazul în care în permanenţă îţi pui câteva întrebări: Merită această idee să fie analizată? Ce resurse sunt necesare pentru aceasta, le voi putea identifica? Cât de interesantă este idee pentru mine? Sarcina constă nu în luarea deciziei imdeiat, ci în a înţelege dacă merită de pierdut timp, energie şi bani pentru realizarea ideei respective.
Toate ideile care au rămas după răspunsul dat la aceste întrebări trebuie neapărat notate cât mai detaliat, după care poate începe următoarea etapă – analiza de business.
Bineînţeles, ar fi bine ca analiza să fie efectuată de profesionişti, care ar evalua argumentat, detaliat şi echilibrat profitabilitatea produsului nou oferit. Însă în cazul în care aţi decis să efectuaţi analiza de sine stătător, trebuie de conştiintizat din start că aceasta va necesita bani şi timp.
Analiza de business trebuie să includă studierea segmentelor pieţei, evaluarea potenţialului pieţei; pronosticul vânzărilor şi cheltuielilor pentru elaborarea produsului; evaluarea estimativă a investiţiilor necesare pentru utilaj, activele curente şi asimilarea pieţei; evaluarea cheltuielilor pentru producţie şi marketing; evaluarea preţurilor probabile, a profitabilităţii şi rentabilităţii investiţiilor pe durata ciclului vital al produslui.
Mai simplu vorbind, trebuie să răspundeţi la următoarele întrebări: Cine are nevoie de aceasta? Care vor fi investiţiile? Cine este clientul meu? De unde voi găsi bani? Cum voi face publicitate? Peste cât timp va apărea profitul?
Potrivit oamenilor de afaceri cu experienţă, cifre mai reale pot fi obţinute atunci când suma şi timpul rambursării investiţiilor va fi înmulţită la doi.
De exemplu, vă gândiţi să deschideţi un magazin online. De ce aţi putea avea nevoie? Pentru început, trebuie de elaborat site-ul propriu-zis, unul comod şi funcţional. Pentru aceasta vom apela la un specialist în domeniu, care va elabora site-ul dorit.
În continuare, trebuie de înţeles ce anume vom vinde? Care produse sunt interesante pentru potenţialii clienţi? Care solicitări sunt cele mai populare în motoarele de căutare Google şi Yandex? Ce produse ar cumpăra prietenii mei? Toate acestea pot fi aflate cu ajutorul sondajelor de opinie şi analizarea solicitărilor pe Internet. Este important de reţinut că produsul propus trebuie să fie interesant oamenilor care utilizează Internetul şi aceştea trebuie să aibă capacitate de plată.
Există o părere că magazinul online este bun prin faptul că este virtual şi nu necesită atâtea eforturi ca un magazin obişnuit. Însă o analiză mai profundă denotă faptul că pentru funcţionarea normală a unui magazin online va fi nevoie şi de contabil, şi de personal competent de vânzători şi consultanţi, şi de aparat de casă, precum şi de organizarea eficientă a livrărilor şi relaţiilor cu clienţii. De asemenea, este nevoie de persoane competente care se vor ocupa de publicitate şi actualizarea permanentă a sortimentului.
Bineînţeles, înainte ca afacerea să devină funcţională în faţa proprietarului apar o sumedenie de întrebări. Cel mai important este de încercat de examinat toate problemele şi ideile consecvent. Fiecare problemă şi idee trebuie analizată minuţios. Nu ezitaţi să cheltuiţi pentru aceasta timp şi să depuneţi eforturi, or, va fi mai rău dacă veţi lansa afacerea, iar ulterior se va adeveri că nimeni nu are nevoie de ea.
Materialul a fost pregătit de MyBusiness.md