Miercuri, 12 Decembrie 2018 10:03

Divinul moldovenesc țintește recunoașterea internațională, odată cu aplicarea Indicației Geografice Protejate „Divin”

SBv 0214

Divinul din Republica Moldova are o calitate ireproșabilă și poate concura cu produsele similare din regiunile vitivinicole mondiale. Producerea băuturii cu Indicație Geografică Protejată „Divin”, urmată de o mai bună promovare pe piața internă, dar și în afara țării, ar contribui la relansarea acestui produs select. Despre perspectivele divinului au discutat mai experți în domeniu, inclusiv din străinătate, în cadrul seminarului „Stejarul, vinul si divinul”, organizat de Oficiul Național al Viei și Vinului. Evenimentul a avut loc în ajunul celei de-a XV-a ediții a Vernisajului Vinului, care va fi dedicată, în premieră, și divinurilor produse în Moldova.

Gheorghe Arpentin, director, Oficiul Național al Viei și Vinului: Vinul Moldovei are o calitate înaltă și caracteristici unice, fiind obținut cu respectarea unor reguli stricte de producere. Calitatea înaltă a produselor vitivincole din Republica Moldova, inclusiv a divinurilor, este garantată de Indicația Geografică Protejată (IGP). În prezent, IGP-urile constituie circa 12% din suprafețele de viță-de-vie, o cifră semnificativă, în condițiile în care prima recoltă a fost valorificată în anul 2015, iar anual înregistrăm o creștere de 20-25%. Ne bucură faptul că mai multe distilerii s-au lansat în producerea divinului cu Indicație Geografică Protejată, iar noi vom continuă să stimulăm producerea acestei băuturi nobile sub însemnul calității – IGP.”

Experții consideră că produsul select, cu tradiție și istorie de peste un secol, trebuie să fie mai cunoscut și mai bine înțeles. De aceea este nevoie de o promovare mai intensă, dar și de implementarea dispozițiilor prevăzute în „Caietul de sarcini pentru fabricarea băuturii cu Indicație Geografică Protejată Divin”.

Boris Zamaru, specialist, Oficiul Național al Viei și Vinului: „Ramura vitivinicolă a Republicii Moldova este renumită nu doar prin vinuri, dar și prin divinuri. Anual Moldova produce circa 800.000 de decalitri de distilate pentru divin, comparativ cu perioada URSS, când producea 1,5 milioane de decalitri. Ne-am propus să relansăm și să promovăm divinul cu IGP, care este obținut prin maturarea distilatelor de vin produse din struguri autorizati. La fel ca țările Uniunii Europene, trebuie să mergem pe calea Indicațiilor Geografice, care garantează produse veritabile, de calitate. Este important să ne cunoaștem mai bine produsul și felul în care îl putem prezenta pe piețele externe. De asemenea, urmărim sporirea exporturilor.”

Constantin Olaru, președintele Asociației Producătorilor de Divin și Brandy de Moldova: „Franța a avut nevoie de 150 de ani pentru a implementa sistemul Indicațiilor Geografice de Cognac și pentru a ajunge la nivelul actual. Noi nu avem însă atât timp la dispoziție, avem nevoie de o perioadă de tranziție de 20-30 de ani, iar primii pași au fost deja făcuți. Anul trecut 3 întreprinderi au demarat procesul de maturare a distilatelor respectând condițiile IGP, iar în acest an alte 2 întreprinderi au urmat exemplul. Intenționăm să facem cupaje din aceste distilate, astfel încât în anul următor primele divinuri cu Indicație Geografică Protejată să fie puse în vânzare într-o versiune nouă, care presupune și o calitate mai înaltă.”

În acest scop, președintele Asociației Producătorilor de Divinuri și Brandy propune ca plantațiile de pe care au fost culeși strugurii să fie incluse în zone cu Indicație Geografică Protejată. Crearea lor va conferi plusvaloare divinurilor din Moldova, consolidând imaginea și calitatea acestora.

Sergiu Babii, Director SA ”Barza Albă”, producător de Divin: „Divinul este un produs cu o tradiție de mai bine de o sută de ani în Moldova. Condițiile meteo din țară ne permit să obținem distilate de înaltă calitate din vinurile albe din soiuri nobile europene. Atuurile noastre sunt și divinurile de 50 sau chiar 60 de ani, care sunt cunoscute și apreciate de consumatori.”

La seminarul „Stejarul, vinul și divinul” a participat și reprezentantul companiei „Segui Moreau” din Franța, întreprindere care produce butoaie de stejar – un etalon al calității în întreaga lume. Potrivit acestuia, stejarul din Moldova ar avea avea proprietăți „divine” dacă în acest domeniu s-ar face investiții.

Andrei Prida, responsabil de cercetări și calitate, „Segui Moreau”, Franța: „Pentru a produce stejar de calitate este nevoie de cantități enorme. Dacă e să comparăm cu Franța, acolo industria lemnului există de secole și este foarte bine structurată, motiv pentru care este profitabilă, iar în Moldova nu cred că există asemenea întreprinderi. Stejarul francez este recunoscut ca fiind cel mai bun, dar stejarul moldovenesc nu este cunoscut încă și va avea nevoie de promovare. Regiunea Cognac din Franța este foarte aproape de Moldova în ce privește producerea, calitatea produsului pe piața de desfacere și cultura divinului. Sunt foarte multe asemănări și cred că schimbul de experiența este util pentru RM. Calitatea divinului moldovenesc este foarte înaltă, comparabilă cu brandy, dar și cu alte băuturi alcoolice renumite.”

Seminarul „Stejarul, vinul și divinul” s-a încheiat cu o degustare a divinurilor moldovenești și franceze, iar participanții au avut posibilitatea să descopere toate nuanțele și secretele  băuturilor fine.

Divinul maturat în butoaie de stejar este tare, are gust echilibrat și arome fine de vanilie sau ciocolată. Diferența de gust și culoare rezultă din felul în care este ars lemnul, dar depinde și de perioada de învechire a distilatului.

Asociația Producătorilor de Divinuri și Brandy din Moldova este formată din 21 de producători, dintre care doar 6 își exportă produsele pe piețele externe.