Marți, 11 Septembrie 2018 12:15

Cea de-a treia Conferință Globală a Turismului Vitivinicol a fost declarată închisă. Moldova a predat ștafeta următoarei țări gazde - Chile.

 молдова

Cea de-a treia Conferință Globală privind Turismul Vinicol găzduită de țara noastră s-a încheiat cu o ceremonie festivă. Pe parcursul momentului solemn, organizatorii din Republica Moldova, alături de reprezentanții țărilor care au găzduit edițiile anterioare, Georgia și Argentina, au predat în mod oficial ștafeta reprezentantului Chile, țară în care urmează să se desfășoare cea de-a patra Conferință Globală privind Turismul Vinicol în anul 2019.

Rodica Verbeniuc, director general, Agenția pentru Investiții: „Sunt recunoscătoare și onorată că am găzduit cea de-a treia ediție a Conferinței Globale privind Turismul Vitvinicol. Pentru Moldova acesta a fost un eveniment istoric, întrucât suntem o piață cu o economie emergentă pentru noi este extrem de important ca voi veniți din toate părțile lumii ați acceptat această aventură. Sunt sigură că mulți dintre voi înainte să ajungă aici credeau că Moldova era o țară care nu avea un loc bine stabilit pe harta mondială a turismului vitivinicol. Iar datorită vouă, a tuturor participanților la acest eveniment, Moldova are un loc binemeritat pe harta destinațiilor turistice importante. Pentru noi fiecare vizitator al țării este un oaspete de onoare și este extrem de important ce experiențe luați cu voi acasă. Noroc!”

Cristobal Forttes, Secretariatul Turismului, Ministerul Economiei și Tursimului din Chile: „De acum încolo, Chile are o responsabilitate enormă, fiind următoarea gazdă a Conferinței Globale privind Turismul Vitivinicol. A fost o călătorie extrem de frumoasă, aici în Moldova, iar responsabilitatea noastră este și mai mare, după această călătorie. Mulțumim Republicii Moldova pentru că a fost o gazdă primitoare și a depus extrem de mult suflet în tot ce a făcut.”

Jaime Cabal, secretar general adjunct, Organizația Mondială a Turismului: „Le mulțumesc tuturor participanților și vorbitorilor la acest eveniment. Mulțumim Republicii Moldova pentru ospitalitate, pentru organizarea exemplară a Conferinței, care va servi drept exemplu pentru următoarea țară gazdă-Chile. Moldova a fost extrem de primitoare și sper ca anul viitor și Chile să fie la fel.”

Conferința Globală privind Turismul Vinicol a fost găzduită în premieră de Republica Moldova, fiind organizată de către Agenția de Investiții – autoritate administrativă centrală din subordinea Guvernului RM, sub egida Organizației Mondiale a Turismului, cu suportul Oficiului Național al Viei și Vinului (ONVV) și a Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanațat de USAID și Guvernul Suediei.

Despre turismul vitivinicol în Republica Moldova

Anul trecut, Republica Moldova a înregistrat o creștere cu 50% a numărului de turiști străini, față de 2015. Tot în 2017 pensiunile rurale au înregistrat de 3 ori mai mulți vizitatori față de acum 2 ani, numărul vinăriilor care oferă servicii turistice s-a dublat, iar numărul vizitatorilor de destinații turistice vitivinicole a crescut cu 20%. În doar câțiva ani, țara noastră a evoluat de la titlul de cea mai puțin vizitată destinaţie europeană (2013, Lonely Planet) la figurantă în cele mai importante top-uri ale destinațiilor turistice, recomandate călătorilor (2017, National Geographic, Huffington Post, Trips.Com).

Moldova este recunoscută pentru galeriile vitivinicole de la Cricova și Mileștii Mici, care formează orașe subterane veritabile. Obiect al patrimoniului cultural-naţional al Republicii Moldova, „Cricova” cuprinde sute de străzi și bulevarde cu lungimea totală de 120 de kilometri, care găzduiesc colecțiile personale ale celor mai influenți lideri politici din lume. „Mileștii Mici” se regăsește în Cartea Recordurilor pentru cea mai mare colecție de vinuri din lume: 1,5 milioane de sticle de vin păstrate în galerii cu o lungime de 200 de kilometri. În același timp, vinăriile „Purcari” și „Castel Mimi”, construite după modelul unor castele vinicole din secolul al 19-lea, au devenit puncte de atracție pentru mii de turiști. Tradițiile milenare în domeniul vinificației sunt celebrate anual în cadrul Zilei Naționale a Vinului – sărbătoare desfășurată în primul weekend din luna octombrie. Mii de turişti de peste hotare vin în Moldova pentru a lua parte la programul evenimentelor ce include parade, dansuri tradiționale, degustații ghidate și tururi vinicole la vinăriile din țară.