Marți, 04 Septembrie 2018 15:06

Școala Europeană a Parteneriatului Estic: Noi perspective pentru tinerii din regiunea PaE

EaP School students Sept 2018 Tbilisi

În această săptămână, familiile se pregătesc pentru noul an școlar. Studenții inteligenți, motivați din toată Europa sunt plini de hotărâre de a dobândi noi competențe pentru a-și susține șansele de angajare în viitor. Studenții de astăzi vor fi cetățenii, liderii, profesioniștii și antreprenorii de mâine. Asigurarea lor cu o educație bună și competențele corecte este o investiție în viitor.

La începutul acestui an școlar, sunt mândru să inaugurez, împreună cu Premierul Georgiei Mamuka Bakhtadze, noua Școală Europeană a Parteneriatului Estic. Este o realizare majoră pentru Uniunea Europeană și documentează suportul acordat tinerilor din toată regiunea Parteneriatului Estic: (Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina). Școala își va deschide porțile astăzi la Tbilisi pentru primii 30 de studenți cu vârste cuprinse între 16 și 17 ani, care au reușit în urma unui proces de selecție riguros și bazat pe merite să obțină burse. Cu sprijinul a 28 de State Membre ale Uniunii Europene  și cele șase țări ale Parteneriatului Estic, studenților li se va oferi educație de înaltă calitate, cu posibilitatea de a se implica în studiul Europei, într-un mediu multilingv, multicultural, prin cursuri academice și activități extra curriculare.

Investiția în tineri este prioritatea mea. În rolul meu de Comisar European, am lucrat activ împreună cu cele șase țări partenere pentru a aduce mai multe oportunități tinerilor din toată regiunea. Cred că toată lumea are dreptul la educație de calitate și inclusivă. Summitul Parteneriatului Estic din noiembrie 2017 a aprobat un nou pachet de sprijin pentru tineret, în valoare de 340 milioane EUR, ca unul dintre cele "20 de Rezultate pentru 2020". Acest lucru va contribui la crearea condițiilor necesare pentru ca tinerii din întreaga regiune să studieze, să lucreze, să se implice în societățile sale și să-și dezvolte  pe deplin potențialul.

Ca parte a acestui pachet, Uniunea Europeană va consolida una dintre cele mai de succes inițiative, Erasmus+.  Până în 2020, estimăm că peste 80 000 tineri, lucrători în domeniul tineretului, studenți și personal didactic din regiunea Parteneriatului Estic vor participa la oportunități de schimb.

Am considerat întotdeauna educația ca fiind cel mai important factor determinant al schimbării. Totuși, toate schimbările în tehnologie și modelele pieței forței de muncă necesită ajustări constante. Tinerii trebuie din în ce în ce mai mult să dezvolte abilități și abordări care îi pot face mai flexibili și inovativi pentru a face față unui mediu în continuă evoluție. Abilitățile de bază și transversale predate începând din învățământul preșcolar până la cel secundar și cel terțiar sunt cruciale.

De asemenea, știm din experiență că o mai bună adaptare a competențelor la cererea de pe piața forței de muncă este esențială pentru sporirea competitivității și dezvoltării economice pe termen lung. Prin urmare, se acordă sprijin continuu Educației și Formării Profesionale (VET) în cele șase țări. Un buget de peste 80 milioane EUR va viza modernizarea sistemelor de calificare și atractivitatea VET.

De asemenea, UE împărtășește profund aspirațiile celor șase țări de a sprijini dezvoltarea  competențelor antreprenoriale și de a aduce sistemul său educațional la următorul nivel. În acest context, programul EU4Youth are ca scop îmbunătățirea perspectivelor de angajare a tinerilor – în special, dar nu doar pentru tinerii vulnerabili și dezavantajați - stimulând potențialului antreprenorial și ajutându-i să dezvolte capacități indispensabile pentru piața forței de muncă. Acest lucru se realizează prin înființarea incubatoarelor de afaceri și a clusterelor de inovare, a schemelor de mentorat axate pe antreprenoriat și programe non-formale de recuperare pentru persoanele care părăsesc timpuriu școala.

Sprijinirea tinerilor a fost întotdeauna și va continua să fie în inima agendei Uniunii Europene.  Școala Europeană a Parteneriatului Estic se axează exact pe acest obiectiv: să ofere tinerilor setul corect de cunoștințe, competențe și oportunități bazate pe valorile europene. Sunt convins că acest lucru va contribui la un schimb și înțelegere mai bune în regiune.

Johannes Hahn,

Comisarul pentru Politica Europeană de Vecinătate și Negocierii în vederea extinderii

http://www.newschoolgeorgia-app.com