Vineri, 03 August 2018 15:29

Noi contracte de finanţare nerambursabilă au fost semnate de ODIMM și beneficiarii Programului „PARE 1+1”

pare18 afaceri create de lucrătorii migranţi sau rudele acestora vor beneficia de susţinere financiară prin intermediul Programului de Atragere a Remitențelor în Economie „PARE 1+1”, gestionat de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) și finanțat de Uniunea Europeană. Astăzi, 3 august, titularii proiectelor investiționale au semnat cu ODIMM contractele de finanțare nerambursabilă în sumă totală de 4,5 mil.lei, ceea ce va contribui la atragerea în economie a 11,4 mil. lei investiții și crearea a 49 noi locuri de muncă.

Din totalul solicitărilor de finanțare nerambursabilă, 13 afaceri sunt în agricultură (cultivarea cerealelor și viței-de-vie, înființarea plantației de pruni, creșterea animalelor și apicultură). Alte 2 întreprinderi activează în domeniul prestării serviciilor(morărit, depozitarea fructelor și legumelor) și 3 întreprinderi în industria alimentară, confecționarea cuștilor pentru animale și producerea brichetelor.

O singur antreprenor beneficiar este din municipiul Chișinău, iar ceilalți 17 activează în 13 raioane din Republica Moldova (3 întreprinderi în raionul Sângerei, câte 2 afaceri în raioanele – Călărași Cimișlia, Hâncești și Ialoveni, câte o afacere în raioanele – Criuleni, Fălești, Florești, Rezina, Râșcani și Strășeni).

Din cele 18 afaceri, aprobate pentru susținere financiară nerambursabilă de către Comitetul de Supraveghere al Programului de Atragere a Remitențelor în Economie „PARE 1+1”, o afacere este start-up, iar 17 sunt în faza extinderii. Beneficiarii vor investi remitențele provenite din 8 state: Federația Rusă, Grecia, Israel, Portugalia România, Spania și SUA.

De la începutul anului 2018, 92 de afaceri au fost acceptate spre finanțare nerambursabilă prin intermediul Programului „PARE 1+1”, în sumă totală de 22,13 mil. lei, care au atras investiții de 58,33 mil. lei în economia țării.

Programul „PARE 1+1” are drept scop mobilizarea resurselor umane şi financiare ale concetățenilor noștri migranți în dezvoltarea economică durabilă a Republicii Moldova prin stimularea înființării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii. Programul activează în baza regulii „1+1”, astfel încât fiecare leu investit din remitențe este suplinit cu un leu în formă de grant.