Astăzi, 28 februarie 2018, Ambasadorul Peter Michalko, Ședul Delegației UE în Republica Moldova, împreună cu Ambasadorii Statelor Membre ale UE și Directorul Biroului de Cooperare al Elveției, a prezentat Strategia Europeană Comună de Cooperare pentru Dezvoltare (Documentul de Programare Comună) Guvernului Republicii Moldova.
Prima Strategie Europeană Comună de Cooperare pentru Dezvoltare (Documentul de Programare Comună) servește drept referință principală în planificarea asistenței ce va fi acordată pe viitor de UE Republicii Moldova, prezentând o perspectivă consolidată a priorităților de dezvoltare agreate între donatorii europeni. Această strategie comună reflectă Politica europeană de vecinătate revizuită, Agenda de asociere 2017-2019 și prioritățile Parteneriatului estic și este aliniată Strategiei naționale de dezvoltare a Republicii Moldova.
Partenerii europeni de dezvoltare au accentuat în special faptul că asistența ar trebuie să se centreze pe livrarea de rezultate tangibile și vizible pentru cetățeni și ar trebui să implice actorii principali, societatea civilă și sectorul privat. Partenerii europeni de dezvoltare au subliniat că se așteaptă ca angajamentele pe care și le-au asumat pentru a sprijini Republica Moldova trebuie să fie reflectate în angajamente comparabile asumate de partea moldovenească. De asemenea, s-a menționat că asistența va continua să fie condiționată, continuând să fie monitorizată și evaluată cu regularitate.
Strategia Comună reprezintă rezultatul muncii colective a Delegației UE în Republica Moldova, a Statelor Membre ale UE și a Elveției. Strategia Comună reprezintă a doua etapă a procesului de programare comună derulat în Republica Moldova și se bazează pe Analiza Comună care a fost prezentată Guvernului Republicii Moldova în octombrie 2016. Este structurată în conformitate cu Cadrul Unic de Sprijin al Uniunii Europene 2017-2020.
Ținând cont de aceasta, strategia comună este structurată în jurul a patru domenii largi de intervenție, care cuprind obiectivele strategice comune ale UE, ale Statelor Membre ale UE și ale Elveției, și este aliniată la Cadrul Unic de Sprijin UE-Moldova 2017-2020:
1. Dezvoltarea economică și oportunitățile de piață, inclusiv creșterea economică durabilă și incluzivă, protecția socială și sănătatea
2. Consolidarea instituțiilor și buna guvernare, inclusiv statul de drept și securitatea
3. Conectivitate, eficiență energetică, mediu și schimbări climatice
4. Mobilitatea și contactele interumane, inclusiv sprijinul pentru obiectivele de referință privind liberalizarea vizelor și educația, formarea și cercetarea.
Există, de asemenea, trei priorități transversale: societatea civilă, egalitatea de gen și comunicarea strategică.
Strategia comună integrează prioritățile de programare ale UE, ale Statelor Membre ale UE și ale Elveției, continuând angajamentul acestora de a consolida eficiența, coerența, transparența, predictibilitatea și vizibilitatea asistenței externe a UE și a statelor membre. Strategia Comună are scopul de a oferi o prezentare generală a abordării strategice comune adoptate de UE, de statele sale membre și de Elveția. Astfel, obiectivul ei este de a reprezenta un instrument util pentru autoritățile Republicii Moldova, parteneri și părțile interesate în beneficiul cetățenilor Republicii Moldova.
În Republica Moldova sunt prezenți cel puțin 18 donatori europeni activi care acordă majoritatea asistenței disponibile în țară.
Pentru mai multe informații - Delegația UE în Republica Moldova: http://eeas.europa.eu/delegations/moldova/index_en.htm
Strategia Comună: https://eeas.europa.eu/delegations/moldova/40534/strategia-european%C4%83-comun%C4%83-de-cooperare-pentru-dezvoltare-pentru-republica-moldova-februarie_ro