Joi, 25 Ianuarie 2018 15:48

În nouă localităţi din ţară vor fi deschise afaceri inedite, inclusiv cu implicarea băştinaşilor

UNDPÎn nouă localităţi din ţară vor fi realizate noi proiecte economice şi deschise afaceri inedite graţie conlucrării autorităţilor locale, migranţilor plecaţi de acasă şi agenţilor economici locali.

Pentru realizarea acestui scop, nouă localităţi vor primi granturi a câte 25.000 USD din partea Guvernului Elveţiei prin intermediul proiectului Migraţie şi dezvoltare locală, implementat de PNUD Moldova. Pe lângă aceasta vor contribui financiar autorităţile locale (45.000 USD), Asociațiile de băștinaşi (peste 11.000 USD), precum şi agenţi economici locali (circa 30.000 USD). Astfel, suma totală a proiectelor va depăși 315.000 USD.

„Localităţile au mai puține şanse de dezvoltare fără un mediu economic viabil. Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare în Moldova vine cu o abordare nouă în dezvoltarea mediului de afaceri local, şi anume: îmbunătăţirea infrastructurii, reunirea producătorilor dintr-un anumit domeniu, crearea brandurilor locale etc. pentru a face localităţile mai atractive pentru actuali antreprenori, dar şi potenţiali investitori”, a declarat Olesea Cazacu, managera proiectului Migraţie şi dezvoltare locală.

De exemplu, pentru promovarea potențialului turistic local, Primăria Chişcăreni în parteneriat cu gospodării vor crea o reţea de pensiuni, punct turistic în cadrul primăriei, dar vor introduce şi anumite obiective turistice locale în traseul turistic naţional.

Pentru a perpetua portul național tradițional şi a asigura locuri de muncă pentru femeile din localitate, în satul Pelinia, va fi creată o casă de producere a costumelor populare autentice; la Coşniţa centrul satului va fi reamenajat prin deschiderea unui pieţe agricole și crearea unei zone de odihnă și agrement pentru tineri și copii; la Teleneşti va fi deschisă o fabrică de confecţii; la Dubăsarii Vechi, producătorii de roşii se vor uni şi vor construi o rampă pentru optimizarea eforturilor şi costurilor pentru comercializarea roşiilor.

În centrul oraşului Ungheni va fi modernizată infrastructura pentru dezvoltarea mediului de afaceri din municipiu, iar în comuna Cioreşti va fi creat un Centru comunitar polifuncțional  care va presta servicii de cantină-cattering şi spălătorie socială.

La Vorniceni va fi creat primul Centru comercial agricol multifuncțional, iar piaţa modernă recent construită la Selemet va fi echipată cu utilajul necesar.

„Clădirea fostei şcoli primare va fi reamenajată într-un centru comercial agricol. Aici băştinaşii din localitate şi cei din vecinătate vor putea comercializa produsele pentru a asigura un venit pentru familie”, spune Vasile Tofan, primar de Vorniceni (Străşeni).

Cele nouă proiecte vor fi implementate în următoarele șase luni. În rezultat vor fi create aproximativ 300 -500 locuri de muncă, dintre care 70 la sută pentru femei.

Cele nouă proiecte sunt oferite în faza a doua a proiectului Migraţie şi dezvoltare, metoda inovativă fiind testată pentru prima dată în anul 2017, cu oferirea de granturi pentru 6 localităţi partenere MiDL. În rezultatul primelor şase proiecte implementate, au fost deja create peste 70 de noi locuri de muncă, iar alte 500 de noi locuri de muncă sunt în curs de creare. Bugetul proiectelor implementate anul trecut a fost de 179.000 USD, inclusiv 33% cofinanțare.

Pentru informații suplimentare: Tatiana Solonari, responsabilă comunicare, proiectul Migraţie şi dezvoltare locală, tatiana.solonari@undp.org, tel: 022-820-840; 069377215