Miercuri, 13 Decembrie 2017 18:56

„Vinul Moldovei – Arta Asamblajului”. În premieră pentru Moldova, tehnica asambalajului va fi demonstrată în cadrul unui master-class prezentat de un expert de talie internațională

Înnobiliarea unui vin este obținută prin metoda asamblajului (fr., assemblage). Tehnica este considerată o artă a vinificației și permite vinificatorului să-și demonstreze creativitatea pentru producerea de licori unice și complexe. Metoda presupune combinarea mai multor tipuri de vinuri, din același soi sau diferite, înainte de îmbuteliere, cu scopul de a obține caracteristicile dorite pentru un vin de înaltă calitate și, respectiv, o băutură mai fină. Tehnica face posibilă crearea de vinuri echilibrate, punând în valoare aromele și caracteristice  soiurilor din care este produs asamblajul, fără a compromite caracteristicile unice ale fiecăruia.

Un vin de asamblaj este obținut după ce loturi întregi de vinuri sunt analizate pentru anumite caracteristici care le fac potrivite pentru amestecare. La nivel mondial, regiunile franceze Bordeaux și Champagne sunt consacrate pentru utilizarea acestui procedeu. Un exemplu concludent în acest sens este producerea șampaniei veritabile franceze,  obținute prin metoda asamblajului din trei tipuri de vin din soiurile Chardonnay, Pinot Noir și Pinot Meunier.

Metoda asamblajului este deseori confundată cu cea a cupajului. Termenul din urmă are deseori o conotație negativă și presupune mascarea unui defect al unuia dintre vinuri sau producerea unui vin după o rețetă prestabilită. De cele mai multe ori cupajarea creează mai mult echilibru într-un vin, potențând culoarea și gustul vinului primar.

 „Arta Asamblajului” demonstrată la Chișinău

În data de 14 decembrie, unul dintre cei mai influenți critici de vin la nivel mondial, Andreas Larsson, va face o demonstrație a metodei asamblajului cu vinuri din soiuri locale. Prestația celebrului somelier va începe cu un exercițiu dedicat profesioniștilor din domeniu – „Grand Assemblage” – în care Andreas Larsson va crea cuvee-uri unice, utilizând vinuri din struguri de soiuri autohtone. Vinurile obținute vor conține între 30% și 60% vin din soiuri indigene, precum Fetească Albă, Feteasca Neagră, Feteasca Regală și Rara Neagră. Ulterior, va urma un  „Grand Tasting by Andreas Larsson”, eveniment dedicat publicului, care va include o degustare în orb a 23 de vinuri din soiuri autohtone, sub îndrumarea somelierului internațional, fiind însoțită de comentariile și evaluarea acestuia.

Cele 4 vinuri create din soiuri autohtone prin asamblaj de către expertul suedez vor putea fi degustate în cadrul celei de-a XIII-a ediții a Vernisajului Vinului, în data de 15 decembrie.
Evenimentele dedicate vinurilor create în Moldova sunt parte a campaniei de iarnă „Vinul Moldovei – Arta Asamblajului”, realizată de Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV), cu susținerea partenerului strategic de dezvoltare, Proiectul de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID și Guvernul Suediei.

Fii și tu parte a celui mai important eveniment al Vinului Moldovei din această iarnă, aceesând pagina de Facebook a „Wine of Moldova”!