Vineri, 15 Septembrie 2017 15:03

Ziua Națională a Vinului te invită să păstrăm legenda vie, fiind wine friendly și eco-friendly

wine of moldovaZiua Națională a Vinului (ZNV), cea mai mare sărbătoare a tradițiilor, ajunsă la cea de-a 16-a ediție, va avea loc în acest an pe 7-8 octombrie, în Piața Marii Adunări Naționale. Genericul evenimentului, „Păstrăm legenda vie”, îndeamnă la cunoașterea legendei Vinului Moldovei și păstrarea acesteia în armonie cu natura. Sărbătoarea vine să marcheze un record absolut, reunind 47 de producători autohtoni de vinuri din Regiunile cu Indicație Geografică Protejată.

Vasile Luca, viceministru al Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului: „Ziua Națională a Vinului este, în primul rând, o platformă de comunicare între producători și consumatori. Pe lângă promovarea Vinului Moldovei, accentul va fi pus pe consumul moderat și conștient al vinului de calitate, dar și pe sporirea culturii vinului în rândul consumatorilor. Să devenim wine friendly și eco-friendly în același timp – acesta este firul roșu care va uni activitățile programate pentru cele două zile ale evenimentului.”

Ziua Națională a Vinului 2017 va avea un caracter eco-responsabil, îndemnând consumatorii să devină prietenoși nu doar vinului de calitate, care trebuie consumat conștient și moderat, ci și mediului înconjurător. Astfel, cea mai mare sărbătoare națională își propune să evoluează spre un alt nivel de conștientizare eco, promovând standarde europene în materie de sustenabilitate.

ZNV devine mai prietenoasă mediului prin: optimizarea consumului de energie electrică, utilizarea energiei regenerabile, reducerea cantității de deșeuri produse, colectare separată, reciclare, utilizarea unor materiale nepoluante și biodegradabile, mobilier eco etc.

Gheorghe Arpentin, directorul Oficiului Național al Viei și Vinului: „Avem ambiția pentru anul acesta să conciliem trei direcții, pentru ca sărbătoarea vinului să fie primul eveniment public care alege calea sustenabilității, durabilității și devine mai prietenoasă mediului. Aspectul ecologic va fi tot mai pronunțat cu fiecare ediție, astfel încât Ziua Națională a Vinului din 2020 să fie o sărbătoare 100% eco-responsabilă. Dorința noastră este ca în următorii trei ani toți vinificatorii să contribuie la o sărbatoare a vinului eco-friendly.”

Vizitatorilor ZNV le vor fi propuse pahare fabricate din tritan, un material care permite degustarea corectă, fiind inert la interacțiunea cu vinul, 100% reciclabil și nepoluant. Voluntariii ZNV, inclusiv 50 de activiști eco din străinătate, vor contribui la salubizarea continuă a spațiului de desfășurare a evenimentului, iar vizitatorii vor fi încurajați să colecteze separat deșeurile, care ulterior vor fi triate și reciclate de companii specializate. Organizatorii își propun să reducă în proporție de 25% consumul de energie electrică, prin utilizarea ecranelor LED și a panourilor solare. Mai mult, Zona de Relaxare a evenimentului va fi amenajată utilizând mobilier din materiale naturale și elemente de decor eco, iar în Zona Gastronomică vor fi utilizate exclusiv vase, tacâmuri și coșuri de gunoi din materiale biodegradabile.

Diana Lazăr, vicedirector, Proiectul de Competitivitate din Moldova: „În ultimii patru ani, Ziua Națională a Vinului a evoluat calitativ, ceea ce demonstrează că industria vitivinicolă se dezvoltă durabil. Doar în acest an Vinul Moldovei a câștigat peste 230 de medalii la cele mai importante concursuri internaționale. Domeniul vitivinicol inovează. Toate componentele Zilei Naționale a Vinului vin să prețuiască acele elemente de care dispune industria pentru a produce vinuri si pentru a-l exporta, dar și elementele de cultură națională, grija pentru mediul ambiant, grija pentru o imagine de calitate a Republicii Moldova. Numărul record de vinării, printre care multe vor participa în premieră, demonstrează că a apărut o nouă generație de vinificatori, care pot să se afirme datorită acestor eforturi conjugate pentru relansarea industriei vitivinicole.”

Timp de două zile, în inima capitalei vor fi amenajate standuri expoziționale ale producătorilor de vin, târgul meșterilor populari, Școala Vinului, Teatrul Gastronomic, un nou stand dedicat consumului moderat, o zonă dedicată alimentației publice și o scenă impunătoare.

Un număr record de 47 de vinificatori reuniți sub brandul național vinicol „Vinul Moldovei” vor oferi ocazia participanților să deguste sute de de vinuri de calitate: vinuri tinere din recolta anului 2017, vinuri de colecție și rezervă, precum și produse lansate în premieră în cadrul sărbătorii naționale.

Ala Agrici, producător de vinuri îmbuteliate nou lansate, Vinăria Agrici: „După 20 de ani de activitate în producerea vinului în vrac, dezideratul industriei vitivinicole de a migra spre o valoare adaugată înaltă, inversând paradigma de la cantitate la calitate, ne-a inspirat. Astfel am luat decizia să producem vinuri îmbuteliate, pe care le vom prezenta în premieră la ZNV.”

Marin Lavric, director departament vânzări, Vinăria Fautor: „Pentru ediția din acest an a ZNV venim cu sortimente noi și o gamă de vinuri care prezintă cupaje nemaîntâlnite pe piața noastră, multe din care conțin soiuri autohtone ce pun în valoare terroir-ul nostru.”

La Școala Vinului, cei mai iscusiți somelieri și bucătari vor ghida participanții în tainele consumului conștient al Vinului Moldovei combinat cu bucatele potrivite, oferind masterclass-uri pasionaților. ZNV va oferi și aventuri pe Drumul Vinului, prin tururile tematice care pornesc din inima capitalei spre originea vinurilor de calitate din toată țara.

Pentru perpetuarea tradițiilor milenare de vinificație ale poporului nostru, în cadrul evenimentului vor fi improvizate două curți țărănești autentice, în plină acțiune de preparare a vinului, cu laițe, butoaie, teasc, struguri, coșuri din lozie și, bineînțeles, cu gospodina și gospodarul casei.

Vizitatorii se vor bucura de delicii gastronomice autohtone și vor cunoaște meșteșugurile moldovenești autentice, pe fundalul spectacolelor artistice care cuprind toate genurile muzicale.

Inaugurarea oficială a evenimentului va fi marcată de o horă imensă în centrul PMAN și o paradă neordinară de prezentare a tuturor vinificatorilor prezenți la sărbătoare. Pe parcursul celor două zile, în scenă vor evolua ansambluri folclorice din regiunile cu Indicație Geografică Protejată, iar în programul de seară vor concerta interpreți și trupe îndrăgite din Republica Moldova. Spectacolul final al sărbătorii va culmina cu prestația invitatului de peste Prut, DJ Argatu, amplificată de un spectaculos show de lumini și grafică.

La cele 4 info-point-uri ZNV vizitatorii vor avea posibilitatea să primească informații referitor la orarul evenimentului, să cumpere materiale promoționale imprimate cu logo-ul „Wine of Moldova” și să facă rezervări pentru tururile vinicole pe Drumul Vinului.               

În ajunul sărbătorii, vizitatorii țării noastre vor fi întâmpinați la aeroport cu sticle promoționale de vin cu IGP și invitația de a cunoaște tradițiile vinicole ale poporului nostru la ZNV.                                              

Ziua Națională a Vinului este organizată de Oficiul Naţional al Viei şi Vinului, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Asociațiile producătorilor de produse vitivinicole cu IGP „Codru”, „Valul lui Traian”, „Ștefan Vodă”, „Divin”, cu susținerea partenerului strategic al evenimentului, Proiectul de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID și Guvernul Suediei și al partenerului general Moldova Agroindbank.