Vineri, 18 August 2017 18:41

Festivalul „DeVin&DeGust”. Ce trebuie să știi despre vinurile produse în regiunea cu indicație geografică protejată „Codru”

harta codru

IGP „Codru” este una dintre cele patru regiuni vitivinicole care vor fi prezente la primul festival al deliciilor oeno-gastronomice din regiunile cu Indicație Geografică Protejată ale Moldovei - DeVin&DeGust. Fii pregătit pentru „întâlnirea” vinurilor din regiunile IGP și bucatele tradiționale specifice acestor zone.

Vinurile IGP „Codru”: localități, mediu de cultură, soiuri, curiozități

Aria cu indicaţie geografică protejată (IGP) „Codru” cuprinde localităţi din raioanele Hînceşti, Ialoveni, Anenii Noi (Bulboaca), Nisporeni, Călăraşi, Criuleni, Străşeni, Orhei, Teleneşti, Făleşti, Ungheni, Sângerei, Şoldăneşti, Camenca, Dubăsari, dar și regiunea transnistreană (Tiraspol). Arealul are o suprafaţă de aproape 60.000 ha, dar se extinde anual odată cu sporirea credibilităţii sistemului de IGP în faţa producătorilor și consumatorilor.

Mediul de cultură al IGP „Codru”

Calitatea şi unicitatea vinului IGP „Codru” sunt favorizate de factori precum sol, climă, pedologie, soi, tradiţii etc. Totalitatea acestor caracteristici se numește terroir.  

Sol bine aerat, ușor, propice pentru cultivarea viţei de vie, în special acelor cu bobul alb;

Relief fragmentat de o reţea de văi, vâlcele, ravene, dar mai ales de

hârtoape, creste și dealuri, intersectate de pâraie și râulețe;

Clima blândă, cu temperatura medie anuală de 10-12 grade Celsius;

Precipitații moderate (550−700 mm anual) și active (300-400 mm anual);

Înălţimea medie a plantaţiilor de vii este de 150-250 metri,

preponderent pe coastele sudice cu înclinare vestică şi estică;

Vegetația spontană ocupă aproape 25% din teritoriu geografic delimitat (păduri de stejar şi fag, stejar şi carpen, frasin, arţar, tei).

Soiurile cele mai frecvente

Soiuri cu boabe albe: Aligote, Alb de Onițcani, Bianca, Chardonnay, Chenin Blanc, Fetească Albă, Fetească Regală, Floricica, Glera, Hibernal, Kerner, Legenda, Luminița, Muscat Frontignan, Muscat de Ialoveni, Muscat Ottonel, Muller Turgau, Perveneț Magaracea, Pinot Blanc, Pinot Mener, Riesling de Rhin, Riton, Rkațițeli, Sauvignon, Silvanner, Solaris, Suholimanski Belîi, Tocai Friulano (Sauvignon vert), Traminer roze, Ugni Blanc, Viorica, Viognier.

 

Soiuri cu boabe negre: Cabernet Sauvignon, Cabernet Franc, Codrinski, Fetească Neagră, Gammay Freaux, Malbec, Merlot, Pervomaiski, Pinot Gris, Pinot Noir, Rară Neagră, Saperavi, Syrah.

Aprecierea calității cu ajutorul văzului, mirosului și gustului a vinurilor IGP „Codru” se face în felul următor:

Vinurile albe: culoare galben-limonie cu reflexe verzi, iar la maturare – de la galben-pai până la auriu. Vinurile au un buchet elegant cu note de flori de câmp, fructe proaspete de pădure, iar gustul este savuros și fructos cu multă prospețime și mineralitate pronunțată la final;

Vinurile rosé: culoare de la roz-palid până la roz cu reflexe ale nuanțelor de zmeură și petatelor de măcieș. Buchet de fructe proaspete (piersic, caise, pomușoare de pădure), iar gustul este moale, proaspăt și răcoros.

Vinurile roșii: culoare roșie–rubinie sau nuanțe de culoare rodiei și vișinie cu reflexe spre cărămiziu. Buchet original și fin cu note de coacăză neagră, zmeură, mure, vișine și prune sălbatice, dar și condimente dulci (scorțișoară, piper roșu gras). Gust lejer, suplu, rotund și catifelat.

Vinurile licoroase: culoare de la galben-pai până la chihlimbariu (pentru albe), de la roz deschis până la roz închis (pentru rosé), de la roșu până la roșu închis (pentru vinurile roșii). Buchet bogat cu note de nucușoare, fructe uscate și flori (pentru albe) și până la prune uscate și ciocolată (pentru vinurile roșii).

Vinurile spumante: culoare de la galben-pai până la galben auriu (pentru albe), de la roz-pal până la roz (pentru rosé) și de la roșie până la roșu-rubiniu (pentru vinurile roșii). Buchetul este fin și extrem de fructos. În cazul spumantelor de calitate de tip aromat, buchetul e floral. Gust rotund și amplu.

Curiozități despre vinurile IGP „Codru”

Familia imperială rusească Romanov a înființat în satul Romanești (Strășeni) o întreprindere vitivinicolă proprie. Producţia a cucerit admiratori rafinaţi din întreaga Europă – atât suverani, aristocraţi, politicieni, cât şi oameni netitraţi.

Cele mai mari galerii subterane de depozitare a vinurilor Codru se află în Cricova, Mileştii Mici și Brăneşti. Se întind pe o suprafață de sute de kilometri şi cuprind spații pentru păstrarea a peste 2 milioane de sticle de vinuri de colecţie.

Butași de soiuri noi progresive au fost plantați pe teritoriul țării noastre în secolul al XIX-lea. Aduși din Franța de unul dintre cei mai buni vinificatori - P.C. Cazimir, butașii au fost plantați pe moșia sa din apropiere de Mileştii Mici. Carierele de piatră abandonate au servit drept depozite pentru producţia gata.

Pentru prima dată în istoria ţării noastre soiul „Aligote”, devenit mai târziu unul dintre vinurile preferate ale localnilor, a fost adus și recoltat de Constantin Mimi, ultimul guvernator al Basarabiei. El a cultivat pe teritoriul moşiei sale de la Bulboaca noi soiuri de viţă de vie și a produs vin în cantităţi mari, care a fost exportat la Moscova, Odesa şi Vladivostok.

Pe teritoriul moșiilor sale din Camenca, Piotr Wittgenstein, comandant rus, invită 26 de familii de nemţi care cunosc bine domeniul viticulturii. Vinul alb Chasselas cucerește specialiștii nemți. Așa că oaspeții decid să implementeze cele mai bune practici viticole pentru a-l aduce la perfecțiune. Wittgenstein proiectează și construiește terase viticole expuse spre râul Nistru și produce vin din soiuri nobile:  Riesling, Chasselas, Traminer, Alvarna, Pinot Noir etc. Vinul de la Camenca devine o legendă în Polonia și în gubernia Podolia, fiind considerat că are puteri tămăduitoare. Cneazul Wittgenstein fondează în Camenca și primul sanatoriu cu tratamente bazate pe uvoterapie prin folosirea strugurilor și vinului.

Companii vinicole din IGP „Codru”

Migdal-P SA, Asconi SRL, Combinatul de vinuri Cricova SA, Barza Neagră Grup SRL, Vinăria Bostavan SRL, Fabrica de vinuri și coniacuri KVINT (Tiraspol), Vinăria Mileștii Mici SRL, Dionysos-Mereni SA, Vinăria Hâncești SRL, Vinuri Ialoveni SA.

Vino la festivalul „DeVin&DeGust” și savurează Mmmmmoldova!

Pe 26 august 2017, te invităm să „călătorești” imaginar și gustativ în fiecare regiune IGP la festivalul „DeVin&DeGust”, care va avea loc la Complexul Etno-Cultural VATRA (șos. Chișinău-Ungheni, km 32).

Evenimentul oferă posibilitatea unică de a descoperi vinurile de calitate cu IGP, dar și potențialul vitivinicol, gastronomic, turistic și cultural caracteristice regiunilor IGP.

Festivalul „DeVin&DeGust” este organizat de Oficiul Național al Viei și Vinului, Uniunile Viti-Vinicole cu IGP „Codru”, „Ștefan Vodă” , „Valul lui Traian” și Asociația Producătorilor de Brandy și Divin, cu suportul Proiectului USAID Agricultură Performantă în Moldova (APM), a Proiectului de Competivitate din Moldova, finanțat de USAID și Guvernul Sudiei și cu susținerea partenerilor: Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. Scopul evenimentului este de a pune în valoare potențialul oeno-gastronomic al regiunilor cu Indicație Geografică Protejată, sporind notorietatea brandului de țară Vinul Moldovei și a vinurilor de calitate cu IGP.

Partenerii media ai festivalului „DeVin&DeGust”: Agro TV Moldova, agrobiznes.md, stirilocale.md, unimedia.info, agora.md, diez.md, locals.md, mybusiness.md, infomarket.md, logos press, noi.md, unica.md, madein.md, realitatea.md, vinmoldova.md, wine-and-spirits.md