Miercuri, 31 Mai 2017 13:55

A fost lansat Best Hotels of Moldova - primul catalog al hotelurilor de pe ambele maluri ale râului Nistru

Marco Gemmer

31 mai 2017, Chișinău Catalogul Best Hotels of Moldova, care include informații despre hotelurile din dreapta și stânga Nistrului, a fost lansat în timpul primului Forum al hotelierilor de pe ambele maluri, desfășurat la Chișinău. La eveniment au fost trasate rezultatele obținute timp de un an de două organizații de pe malul drept și stâng al Nistrului, care au stabilit un parteneriat de dezvoltare a industriei hoteliere. Cooperarea a fost realizată în cadrul Programului finanțat de Uniunea Europeană „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii”, implementat de PNUD.

Catalogul, care va fi distribuit în format tipărit și electronic, a fost elaborat de Asociația Națională a Hotelurilor și Restaurantelor din Republica Moldova și Agenția de Dezvoltare Regională din stânga Nistrului, care au stabilit un parteneriat de cooperare în anul 2016.

„Această investiție a Uniunii Europene sprijină businessul hotelier de pe ambele maluri ale Nistrului și, grație schimbului de experiență, contribuie la sporirea încrederii între oameni și comunități, precum și la oferirea de servicii de calitate oamenilor”, a menționat Marco Gemmer, șef adjunct al secției proiecte și cooperare tehnică a Delegației UE în Republica Moldova.

„Suntem convinși că oamenii de pe ambele maluri ale râului Nistru simt beneficiile cooperării. Noi tindem să identificăm noi opțiuni pentru a realiza acest lucru”, a spus Stefan Liller, reprezentant permanent adjunct al PNUD Moldova.

Publicația Best Hotels of Moldova va fi repartizată la expoziții specializate, la Ambasadele Republicii Moldova peste hotare, reprezentanțele diplomatice la Chișinău, agenții de turism, hoteluri, și alte locații.

„Este primul material informativ de acest gen, realizat pentru promovarea hotelurilor. Catalogul va fi de folos în special la expozițiile internaționale, unde este la mare căutare informația consolidată despre piața hotelieră, în special pentru stabilirea parteneriatelor”, afirmă Ecaterina Rusu, coordonatoare de proiecte la Asociația Națională a Hotelurilor și Restaurantelor din Republica Moldova.

Timp de un an, prin cooperare, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, organizațiile au realizat instruiri pentru angajații domeniului hotelier, vizite de studiu peste hotare, și au lansat un Centru Informativ la Tiraspol, pentru turiștii care vor să viziteze stânga Nistrului, în care e promovată și oferta turistică de pe malul drept.

„Împreună am reușit să obținem rezultate impunătoare pentru dezvoltarea industriei hoteliere și turistice. Timp de o lună de la lansare, la Centrul Informativ Turistic de la Tiraspol au fost consultați circa o sută de turiști. Mai mult decât atât, Centrul contribuie la depășirea stereotipurilor existente despre stânga Nistrului – un pas important spre consolidarea încrederii”, a menționat Tatiana Iascova, șefa Agenției de Dezvoltare Regională din Tiraspol.

„După instruirile la care am participat, am început să utilizăm mai multe instrumente eficiente pentru promovarea hotelului nostru pe rețele specializate, dar și de dezvoltare a afacerii. Am primit cunoștințe, pe care în alte circumstanțe ne-ar fi fost greu să le obținem”, a subliniat Victoria Lîsenco, conducătoarea hotelului CityClub din Tiraspol. În total, reprezentanți ai 57 hoteluri din dreapta și stânga Nistrului au participat la instruiri.

La Forum au fost organizate și seminare moderate de experți internaționali, printre aceștia - ai rețelei internaționale de hoteluri Marriott.

Programul ”Susținerea măsurilor de promovare a încrederii” contribuie la consolidarea încrederii între locuitorii ambelor maluri ale râului Nistru prin implicarea autorităților locale, organizațiilor societății civile și reprezentanților comunității de afaceri în activități comune în domeniile de dezvoltare a afacerilor și îmbunătățirea infrastructurii comunităților. Programul are un buget total de 10 milioane de euro, furnizat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD.

Mai multe despre Programul finanțat de Uniunea Europeană „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii”, implementat de PNUD găsiți:

Pe site-ul UNDP-Moldova: www.md.undp.org

FB: Poduri de încredere peste Nistru/OK: Мосты доверия через Днестр


Pe poza: Marco Gemmer, șef adjunct al secției proiecte și cooperare tehnică a Delegației UE în Republica Moldova