Castel Mimi a inaugurat, în premieră în Republica Moldova, un havuz muzical și multicolor, iar primul spectacol a fost regizat pe notele din “Gingașa și tandra mea fiară”, semnate de celebrul compozitor Eugen Doga.
Inaugurarea fântânii arteziene a avut loc în preajma concertului de gală dedicat maestrului, cu genericul “80 de primăveri”, desfășurat la 7 mai 2017, la Teatrul de Operă și Balet “Maria Bieșu” din Chișinău.
Havuzul a fost proiectat de renumitul designer italian Arnaldo Tranti, autorul întregului concept de restaurare al Castel Mimi. Spectacolele muzicale și multicolore au fost regizate cu participarea specialiștilor din România, întrucât în Republica Moldova astfel de lucrări nu au mai fost făcute până acum. Havuzul are 33 de duze, care împroașcă jeturile de apă la o înălțime de 5 metri, într-un spectru larg de culori, în tact cu notele muzicale.
Piesa semnată de Eugen Doga este prima din repertoriu, urmând să fie regizate spectacole și pe alte melodii celebre, inclusiv hituri internaționale și naționale.
“Suntem bucuroși să ne aliniem în rândul castelelor internaționale, dar și altor locații turistice majore, care dispun de astfel de atracții, cum sunt aceste havuzuri fermecătoare. Vrem să aducem astfel un omagiu marelui compozitor Eugen Doga, care ne-a dus faima departe peste hotare cu creația Sa. Sperăm că și Castel Mimi va contribui, prin urmare, la promovarea unei imagini bune a Republicii Moldova”, a declarat Cristina Frolov, director Castel Mimi. Ea a menționat că, pe viitor, Castel Mimi își propune organizarea unor evenimente ample de promovare a concertelor de muzică clasică în aer liber.
De altfel, în urmă cu un secol, în curtea castelului construit de guvernatorul Constantin Mimi exista un havuz. Spre regret, locația exactă și aspectul inițial al fântânii arteziene nu s-a păstrat în arhive, astfel, noul havuz fiind o reinterpretare a trecutului de altă dată.
Castel Mimi reprezintă o destinaţie de interes internaţional, unică în Republica Moldova.
Castelul a fost fondat în 1893 de ultimul guvernator al Basarabiei, Constantin Mimi, un vinificator extraordinar al timpurilor sale. În 2010, în cadrul unor lucrări de rutină, muncitorii au scos faţada placată de pe clădire, descoperind o adevărată bijuterie arhitecturală. Atunci s-a decis restaurarea fundamentală a Castelului: fiecare cărămidă a fost şlefuită conform tehnologiilor speciale de reabilitare; au fost redescoperite şi puse în valoare beciurile şi galeriile subterane. În 2016, Castelul a fost redeschis publicului, astfel că la mai bine de un secol, Castel Mimi prinde a doua viaţă.