Luni, 10 Aprilie 2017 08:19

Performanțele în promovarea turismului din Republica Moldova, premiate la Gala Turismului 2017

nik 1211

Cele mai reprezentative atracții turistice, vinării, restaurante recomandate turiștilor, unități de cazare, branduri, meșteri populari, persoane și organizații implicate în dezvoltarea și promovarea sectorului – toate au fost premiate în cadrul Galei Turismului 2017, ediția a II-a. Evenimentul a fost organizat de Federația de Promovare a Turismului din Republica Moldova, în colaborare cu alte asociații de profil din domeniu, cu suportul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională și a Agenției Suedeze de Cooperare Internațională și Dezvoltare (Sida), prin Proiectul de Competitivitate din Moldova.

Gala Turismului descoperă atuurile turistice valoroase ale Republicii Moldova și își propune să le promoveze la nivel internațional, dar și local. Scopul final este ca cetățenii să cunoască cel puțin 10 trasee turistice originale, pe care să le poată propune oricărui potențial vizitator, facilitând accesul la oferta turistică a țării. Evenimentul emblematic pentru industria turismului din Republica Moldova, a avut loc în data de 7 aprilie 2017, în prezența mai multor oficiali de rang înalt și reprezentanți ai misiunilor diplomatice acreditate în RM.

Signe Burgstaller, Ambasadoarea Suediei în Moldova: „Sunt onorată să ofer premii pentru cele mai remarcabile inițiative în ce privește dezvoltarea și promovarea sectorului turismului din RM. De când mi-am început misiunea în țară am descoperit unicitatea Moldovei, a tradițiilor, a gastronomiei, a satului, a ospitalității – elemente care se regăsesc în brandul turistic de țară „Pomul vieții”. Fiind un novice pe piața mondială a turismului, Moldova dispune de toate ingredientele pentru a crește o industrie turistică de rezonanță.”



Julie Stufft, adjunctul şefului misiunii diplomatice a SUA: „Mă bucur că RM a ajuns să celebreze cele mai remarcabile realizări în domeniul turismului. La nivel mondial, această industriei a devenit una dintre cele mai importante, iar pentru RM dezvoltarea sectorului ar putea constitui un adevărat motor de creștere economică și creare a locurilor noi de muncă. De aceea Guvernul SUA, pe parcursul mai multor ani, a oferit suport sectorului, care s-a cristalizat în crearea brandului turistic de țară „Pomul vieții”, în promovarea Republicii Moldova ca destinație turistică pe piețele-țintă, precum și a catalizat apariția de noi servicii turistice, în special pensiuni rurale, case de oaspeți și agenții de turism. Suntem convinși că Moldova are șanse unice de a deveni o destinație turistică importantă în inima Europei.”



Alexandru Filipschi, președintele Federației de Promovare a Turismului din Republica Moldova: „ Mă bucur că suntem prezenți cu toții la cel mai mare eveniment din domeniul turismului din Republica Moldova care promovează acestă industrie. Țara noastră are atracții turistice care nu sunt exploatate suficient și care pot atrage mult mai mulți vizitatori. Pentru dezvoltarea acestui sector, muncesc sute de oameni și zeci de companii, iar Gala Turismului vine să le răsplătească eforturile și să le recunoască meritele. Le mulțumesc partnerilor strategici ai acestui eveniment datorită cărora am reușit să creăm un eveniment pe măsura așteptărilor noastre.”

În cadrul evenimentului au fost răsplătite eforturile celor mai activi actori din domeniu, repartizați în 20 de categorii. Câștigătorii au fost aleși în baza unei medii formate 50% din voturile acumulate și 50% în baza votului acordat de consiliul de experți. Primii trei nominalizați care au acumulat cele mai multe puncte în fiecare categorie s-au ales cu premii, după cum urmează.

 nik 1215

Categoria: Transportatori avia care operează curse în Republica Moldova

Locul I - Turkish Airlines

Locul II - Air Moldova

Locul III - Wizz Air



Categoria: Agenții de turism receptor din Republica Moldova

Locul I - Tatrabis

Locul II - Voiaj International

Locul III - Solei-Turism



Categoria: Surse media de promovare a turismului din Republica Moldova

Locul I - Orheianca.eu

Locul II - www.moldova.travel

Locul III - Visit.md



Categoria: Oameni ai turismului receptor din Republica Moldova

Locul I - Tatiana LAZĂR

Locul II - Anatolie BOTNARU

Locul III - Natalia ȚURCANU



Categoria: Proiecte de dezvoltate a turismului din Republica Moldova

Locul I - Proiectul de reconstrucție a Castelului MIMI             

Locul II - Proiectul de reconstrucție a Conacului Manuc Bei

Locul III - Proiectul de reconstrucție a Cetății Soroca



Categoria: Meșteri populari care promovează Republica Moldova

Locul I - Vasile GONCIARI
Locul II - Vitalie MURUZUC


Locul III - Angela DON



Categoria: Unități de cazare turistică din Republica Moldova amplasate în afara Chișinăului

Locul I - Casa de sub stâncă                                                 

Locul II - Pensiunea Butuceni

Locul III - Complexul Turistic Purcari                                                      



Categoria: Branduri care promovează turismul din Republica Moldova

Locul I - Wine of Moldova
Locul II - Din Inimă


Locul III - Cricova



Categoria: Evenimente care generează flux de turiști străini

Locul I - Ziua Națională a Vinului    
Locul II - Cronograf


Locul III - Chișinău Marathon                                                



Categoria: Destinații turistice recomandate turiștilor străini

Locul I - Orheiul Vechi                    
Locul II - Molovata, r-nul Dubăsari 


Locul III - Țîpova, r-nul Rezina                 



Categoria: 10 Transportatori auto care operează curse în Republica Moldova

Locul I - Pasager.md                        
Locul II - Mirtrans Express    


Locul III - GAL Transervice    



Categoria: 10 Ghizi de turism din țară recomandați turiștilor străini

Locul I - Nicolae BULAT                           
Locul II - Elena SCOBIOALĂ  


Locul III - Laurenția ZAHARIA



Categoria: 10 Unități de cazare turistică din Republica Moldova amplasate în Chișinău

Locul I - Radisson Blu Leogrand Hotel                       
Locul II - Berd’s Design Hotel                  


Locul III - Jolly Alon Hotel



Categoria: 10 ambasadori ai turismului din Republica Moldova

Locul I - Carla's Dreams                                                        
Locul II - Zdob și Zdub                                                                    


Locul III - Eugen DOGA



Categoria: 10 Restaurante recomandate turiștilor străini

Locul I - Vatra Neamului                                                                                     
Locul II - Popasul Dacilor                                                                         


Locul III - La Plăcinte             



Categoria: 10 Agenții de turism emițător din Republica Moldova

Locul I - Voiaj International   
Locul II - Solei Turism                                                                     


Locul III - Toco Tur                



Categoria: 10 Oameni ai turismului emițător din Republica Moldova

 Locul I - Anatolie POIATĂ                                  
Locul II - Vadim AGAPII                                                                                      


Locul III - Liliana BUZILĂ       
                 


Categoria: 10 Vinuri din Republica Moldova recomandate turiștilor străini

Locul I - Negru de Purcari                                            
Locul II - Feteasca Neagră, Vinăria din Vale                                           


Locul III - Sol Negru Pinot Noir       



Categoria: 10 Vinării din Republica Moldova recomandate turiștilor străini

Locul I -  Asconi                                                                                                  
Locul II - Castel Mimi                                                                                


Locul III - Mileștii Mici            

Categoria: 10 Bucate îndrăgite de turiștii care vizitează Republica Moldova


Locul I -  Plăcinte                                                                                           
Locul II - Sarmale


Locul III – Mămăligă cu brânză             



Emilian Dzugas, reprezentant Agenția de turism Tatrabis, locul I, categoria Agenții de turism receptor din Republica Moldova”: Vă mulțumim pentru disctincția oferită. Rețeta succesului nostru este simplă: dacă faci lucrurile ca lumea, succesul nu va întârzia să apară.



Vlad Grosu, director adjunct al Oficiului Național al Viei și Vinului, locul I. Categoria „Branduri care promovează turismul din Republica Moldova”: „În ultimii ani, sectorul vitivincol din Republica Moldova a parcurs niște etape importante, iar brandul de țară al industriei Vinul Moldovei. O legendă vie. duce faima Republicii Moldova peste hotare.”



Cristina Frolov, administrator, Castel Mimi, locul I, categoria „Proiecte de dezvoltate a turismului din Republica Moldova”: „La doar câteva luni de la deschidere, Castel Mimi a fost cea mai nominalizată companie. Premiul mare la categoria „Proiecte de dezvoltate a turismului din Republica Moldova” este un omagiu pentru toți cei 600 oameni care au fost implicați în restaurarea unicului Castel vinicol din Moldova. Acesta ne dă puteri să continuăm, să mergem mai departe, să dorim să mai facem lucruri frumoase și să ne mâdrim că putem reprezenta țara oriunde în lume!”

Svetlana Matvieci, blogger, Orheianca.eu, locul I, categoriaSurse media de promovare a turismului din Republica Moldova”: “Este un premiu care confirmă faptul că promovarea în mediul online a oamenilor pozitivi, a locurilor frumoase și a evenimentelor interesante din Moldova, este apreciată de întreaga comunitate a oamenilor din domeniul turismului. Blogul Orheianca.eu este doar partea de sus a aisbergului, care mi-a oferit posibilitatea să realizez mai multe proiecte de promovare a turismului în mediul online. Urmează să auziți mai multe despre inițiativele #DescoperăMoldova și #VisitOrhei, prin care îmi doresc să contribui la îmbunătățirea imaginii destinațiilor turistice din Moldova, în special din raionul Orhei.”

Anatol Botnaru, director, Pensiunea Eco-Resort „Butuceni”, locul II, categoria „Unități de cazare turistică din Republica Moldova amplasate în afara Chișinăului”: „ Mulțumesc foarte mult pentru acest premiu. Toate acțiunile care sunt întreprinse în ultima perioadă, cu suportul partnerilor strategici de dezvoltare contribuie la faptul că Moldva devine mai atractivă, mai cunoscută și mai vizitată de turiștii străini. Nu trebuie să copiem francezii sau nemții pentru că noi avem niște tradiții și niște case pe care trebuie să le folosim anume așa cum sunt ele, pentru că turiștii sunt impresionați. La Butuceni avem o gospodărie țărănească cu diferite animăluțe.Vă invit la Butuceni ca să savurați din mierea satului.”

Natalia Țurcanu, locul III, categoria „Oameni ai turismului receptor din Republica Moldova”: “Atunci când muncești cu dedicație și dăruire e ușor să atingi anumite performanțe. Acest premiu e o motivație în plus să continuu proiectele ambițioase de a promova Moldova ca destinație turistică. În cadrul ANTRIM, împreună cu toți membrii noștri, vom continua să muncim la proiecte ambițioase cum sunt: lansarea centrului de informare pentru turiști, activități ample de promovare a Moldovei pe piețele țintă Italia și Polonia, dezvoltarea și diversificarea ofertei turistice locale prin oferirea de consultanță și instruire pentru toți prestatorii de servicii turistice.”



Despre suportul oferit de USAID pentru dezvoltarea industriei turismului

Începând cu anul 2013, cu sprijinul USAID Moldova, au fost realizați pași importanți pentru brandingul, poziționarea și promovarea Republicii Moldova drept o nouă destinație turistică, fiind definită și oferta turistică a țării. Pentru a spori atractivitatea Moldovei din punct de vedere istoric, cultural și gastronomic, precum și pentru a valorifica tradițiile milenare în vinificație, turismul vinicol a fost identificat ca fiind produsul turistic cu cel mai mare potențial de creștere.

Proiectul de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID și Guvernul Suediei, a adoptat o abordare complexă a domeniului, care se concentrează asupra următoarelor aspecte: promovarea Moldovei ca destinație turistică pe piețele-cheie (campanii, expoziții, branding de țară cu Pomul Vieții și Vinul Moldovei, promovare în presa internațională etc.); modernizarea serviciilor turistice (vinării, pensiuni rurale, artizani etc.); dezvoltarea de noi produse turistice (tururi vinicole și gastronomice, drumeții, ciclism, MICE); îmbunătățirea forței de muncă a sectorului (cunoștințe despre produse, serviciul clienți etc.); creșterea calității furnizorilor de servicii turistice; asigurarea unui cadru legal favorabil pentru turismul intern; elaborarea unei politici de turism și a unei strategii în comun cu Organizația Mondială a Turismului.