Este acceptat faptul, ca una dintre principalele modalităţi de a determina nivelul de calitate a vinului este evaluarea lui la concursurile Internaţionale, efectuate de o comisie de degustători independenţi. Este deasemenea cunoscut, ca expozitia este o platformă pentru promovare și vinzări. Acesta este motivul pentru care concursul şi expoziţia au devenit un proiect unic!
PROBELE pentru concurs care includ LOTURI comerciale de vinuri vor fi prezentate în cadrul expoziţiei EXPOVIN MOLDOVA, de către companiile producătoare, pentru PROMOVARE, VÂNZARE şi crearea unor PARTENERIATE pe termen lung.
Modalităţi de implementare:
15-16 februarie - BLACK SEA REGION WINES&SPIRITS CONTEST’ 2017
15-16 februarie – TASTING ROOM BLACK SEA REGION WINES&SPIRITS CONTEST’ 2017
15-17 februarie - EXPOVIN Moldova' 2017 (b2b)
17 februarie - Premierea câştigătorilor concursului BLACK SEA REGION WINES&SPIRITS
CONTEST’ 2017
18 februarie - EXPOVIN Moldova' 2017 (b2c)
BLACK SEA REGION WINES&SPIRITS CONTEST’ 2017 – este unul din 22 concursuri din lume care se desfăşoară sub patronatul Organizaţiei Internaţionale a Viei şi Vinului (O.I.V.) în anul 2017: 19 - în Europa, 1 - în Coreea de Sud, 1 - în Canada, 1 – în Chili. În contrast cu numărul mare de concursuri în jurul lumii, numai concursurile organizate sub patronajul OIV sunt în strictă conformitate cu cele mai dure reglementări existente: anonimatul complet, cel puțin 70% din experți străini în comisiile, nu mai mult de 30% din probe primesc medalii, 50% din probe - din străinătate, prelucrare electronică a rezultatelor, cerințe stricte la locul de desfășurare și nivelul de organizare.
Prestigiul concursului de degustare se bazează pe mai mulţi factori, cel de bază fiind profesionalismul înalt şi obiectivitatea juriului. Comisia de degustare BLACK SEA REGION WINES&SPIRITS CONTEST’ 2017, care corespunde pe deplin regulamentului Organizaţiei Internaţionale a Viei şi Vinului, este formată 70% din experţi din străinătate. Astfel este asigurată nu doar obiectivitatea notelor, dar şi importanţa premiilor obţinute.
În cadrul lucrărilor comisiei de degustare BLACK SEA REGION WINES & SPIRITS CONTEST’2017 participă experţi cu renume mondial din 16 ţări: Moldova, România, Ungaria, Cehia, Slovacia, Germania, Franţa, Italia, Rusia, Ucraina, Belorussia, Georgia, Azerbaijan, Armenia, Coreea de Sud, China.
Producătorii din Moldova se întrec, în condiţii egale, cu vinificatori din 11 ţări: România, Ucraina, Georgia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Bulgaria, Italia, Rusia, Belorussia, Azerbaijan.
În perioada desfăşurării concursului (15-16 februarie) va fi amenajată o zonă-business (Tasting Room) unde vor fi expuse spre degustare toate probele din concurs (446 mostre: 295 - Moldova, 151 – din alte ţări; de la 77 producători: 48 - Moldova, 29 - din alte ţări). Experţii din industrie vor urmări procesul de degustare, şi imediat după concurs - vor putea discuta personal cu membrii comisiei. Tot spectrul larg al produselor vinicole va putea fi degustat şi la standurile expoziţionale ale producătorilor (15-18 februarie).
vinmoldova.md
facebook.com/vinmoldova
Miercuri, 08 Februarie 2017 14:55
BLACK SEA REGION WINES & SPIRITS CONTEST' 2017 EXPOVIN MOLDOVA' 2017: 15 – 18 februarie
Publicat în
Comunicate de presă