Miercuri, 28 Septembrie 2016 16:40

Prezentarea ofertei turistice a Republicii Moldova pe piața niponă a devenit o tradiție

15Japan

Republica Moldova a participat pentru a șasea oară cu un stand propriu la expoziția internațională de turism „JATA Showcase 2016”, desfășurată în capitala niponă, Tokyo, în perioada 22-25 septembrie 2016. Vizita a fost organizată de către Asociația Națională pentru Turism Receptor (ANTRIM), cu suportul partenerului strategic, Proiectul de Competitivitate al USAID Moldova.

La expoziție au participat mai multe companii din sectorul turismului, care au prezentat produsele moldovenești, precum și oferta turistică a țării. Printre aceștia se numără operatorii de turism moldoveni „TatraBis” și „Visit Moldova”, dar și compania „Albina Angela” – exportator de vinuri, miere și dulcețuri din Republica Moldova în Japonia.

Doina Nistor, director al Proiectului de Competitivitate al USAID Moldova: „Sectorul turismului din Republica Moldova este o industrie strategică și competitivă, care este într-o continuă creștere și contribuie la dezvoltarea socio-economică a țării. Prin participarea la astfel de evenimente internaționale importante avem oportunitatea de a face cunoscută oferta turistică a țarii noastre turiștilor străini pe care vrem să-i atragem. Piața niponă este de un interes sporit pentru noi, atât pentru valoarea adaugată cu care contrubuie turiștii din țara soarelui răsare, cât și pentru vinurile noastre, care devin tot mai căutate, iar Japonia ca piață de desfacere pentru ambele produse crește de la an la an.”

Pe perioada expoziției, companiile participante au distribuit broșuri de prezentare a ofertei turistice a țării noastre, „Experience Moldova”, în limba japoneză și au participat la întâlniri cu mai multe companii turistice din Japonia. Totodată, vizitatorii standului Republicii Moldova la expoziția internațională de turism „JATA Showcase 2016” au avut posibilitatea să facă poze în costume naționale moldovenești pe fundalul unui banner care ilustra galeriile subterane din Cricova. Mai mult, cei aproximativ 1200 de participanții la eveniment au putut să deguste dulceața produsă de compania „Orhei-Vit” și avut ocazia să se delecteze cu un pahar din Vinul Moldovei, pus la dispoziție de vinăriile „Chateau Vartely”, „Asconi”, „Et Cetera” și „Purcari”. Cei interesați au avut și posibilitatea de a cumpăra vinurile produse în Moldova care le-au plăcut cel mai mult.



Pentru a atrage cât mai mulți vizitatori, la standul Republicii Moldova a fost organizată și o tombolă, iar câțiva norocoși au plecat acasă cu premii care constau în sticle de vin, chipiuri și traiste cu brandul turistic de țară „Pomul Vieții”, dar și tirbușoane cu logo-ul brandului vinicol de ţară „Wine of Moldova”.



Natalia ȚurcanU, director executiv, Asociația Națională pentru Turism Receptor (ANTRIM): Pe piața japoneză, Republica Moldova are șanse să fie vazută și apreciată în special pentru Vinul Moldovei, dar și pentru deliciile sale gastronomice. Astfel de evenimente se aliniază la direcțiile strategice de promovare a țării și vor contribui la dezvoltarea de noi parteneriate cu reprezentanții industriei turistice din Japonia, precum și la sensibilizarea publicului despre Moldova ca destinație turistică accesibilă.”



Andrei Rusu, Manager Departament Incoming: „Am avut o participare foarte productivă la expoziția din acest an. Fiind prezent aici în fiecare an, am avut posibilitatea să văd creșterea interesului față de Moldova ca destinație turistică și mai cu seamă pentru Vinul Moldovei. Am avut circa 25 de întâlniri de afaceri, iar 10 tur-operatori au acceptat să includă oferta turistică a Republicii Moldova în catalogul lor, care urmează să fie lansat de Crăciun. Mizăm pe faptul că cel puțin 5 tur-operatori noi vor aduce câte un grup de turiști niponi în țara noastră. Piața Japoniei este una dintre cele mai sofisticate, însă este una stabilă și profitabilă, cu un potențial foarte mare, care deocamdată rămâne neexploatat.”



De asemenea, datorită suportului organizatoric pentru susținerea relațiilor comerciale și pentru promovare acordat de Ambasadorul Republicii Moldova în Japonia, Vasile Bumacov, postul de televiziune Asahi TV, unul dintre cele mai importante din țară, a realizat și difuzat un reportaj video despre oferta turistică a țării noastre.

19Japan

Republica Moldova participa la expoziția „JATA Showcase” începând cu anul 2009, atunci când a fost inițiat proiectul GUAM (Georgia, Ucraina, Azerbaidjan și Ucraina) de promovare comună a acestor state pe piața japoneză. Excepție a constituit anul 2014, când țara noastră nu și-a prezentat oferta turistică la evenimentul de talie internațională. Datorită participării constante pe durata mai multor ani la acest târg de turism, țara noastră a devenit mai populară în Japonia, iar numărul turiștilor japonezi care vizitează Republica Moldova crește de la an la an.



Despre suportul USAID în industria turismului și turismului vitivinicol

Începând cu anul 2013, cu suportul USAID au fost realizați pași importanți pentru brandingul, poziționarea și promovarea Republicii Moldova drept destinație turistică, fiind definită și oferta turistică a țării. Pentru a spori atractivitatea Moldovei din punct de vedere istoric, cultural și gastronomic, precum și pentru a valorifica tradițiile milenare în vinificație, turismul vinicol a fost identificat ca fiind produsul turistic cu cel mai mare potențial de creștere.

Proiectul de Competitivitate al USAID Moldova a adoptat o abordare complexă a domeniului, care se concentrează asupra următoarelor aspecte: promovarea Moldovei ca destinație turistică pe piețele-cheie (campanii, expoziții, branding de țară cu Pomul Vieții și Vinul Moldovei, promovare în presa internațională etc.); modernizarea serviciilor turistice (vinării, pensiuni rurale, artizani etc.); dezvoltarea de noi produse turistice (tururi vinicole și gastronomice, drumeții, ciclism, MICE); îmbunătățirea forței de muncă a sectorului (cunoștințe despre produse, serviciul clienți etc.); creșterea calității furnizorilor de servicii turistice; asigurarea unui cadru legal favorabil pentru turismul intern; elaborarea unei politici de turism și a unei strategii în comun cu Organizația Mondială a Turismului.