Chișinău, 23 mai 2016 - Agenţia pentru Eficienţă Energetică a organizat astăzi, în comun cu Asociația Profesională COGEN România și Societatea pe Acțiuni ”Termoelectrica”, cel de-al doilea Forum pentru energie termică și cogenerare de la Chișinău.
Evenimentul a fost deschis de către dl Vasile Munteniță, președintele Asociației Profesionale ”COGEN România”. Cuvinte de salut în cadrul forum-ului au ținut Valeriu Triboi, viceministru al Economiei, Mihail Stratan, directorul Agenției pentru Eficiență Energetică și Veaceslav Eni, directorul ”Termoelectrica” SA
Principalele subiecte ce au fost abordate în cadrul Forumului țin de furnizarea serviciilor de termoficare populației, cogenerarea de mică și mare putere, încălzirea urbană eficientă, precum și efectele centralelor termice de apartament asupra sănătății populației.
”Mulțumit organizatorilor pentru ocazia de a studia experiența România. Pe lângă Termoelectrica și CET Nord, avem și centrale termice ce aprovizionează cu agent termic sectorul urban. Ca urmare a declinului economic și politici neconsecvente, ele au degradat. Însă, perspectivele sunt bune, acum un an fiind creată Societatea pe Acțiuni ”Termoelectrica”. Acum urmează restructurarea financiară a instituției, primele rezultate fiind vizibile deja, ca urmare a investițiilor de 50 milioane de dolari din partea Băncii Mondiale și BERD, operate începând cu acest an”, a ținut să menționeze viceministrul Economiei, dl Valeriu Triboi.
Participanții la eveniment au avut posibilitatea să afle situația actuală privind Sistemul centralizat de alimentare cu energie termică (SACET) din România, dar și informații ce țin de Proiectul de Îmbunătățire a Eficienței SACET finanțat de Banca Mondială și implementat la Chișinău, în valoare de 40 milioane de dolari.
”Asociația COGEN România este o organizație puternică și ne dorim să avem și în Republia Moldova una la fel de puternică. Circa 30 de procente din populația țării noastre este conectată la SACET și este consumator de servicii, astfel fiind un subiect actual. Dorim ca schimbul și transferul de informații și tehnologii să ajungă și să fie utilizate și în Republica Moldova. Totodată, ne dorim ca transpunerea directivei europene pe cogenerare să aibă abordări clare în țara noastră. Un pas la fel de important ar fi și transpunerea directivei europene pe eficiență energetică, iar experiența României ne va fi foarte utilă în acest sens”, a declarat Mihail Stratan, directorul AEE.
La eveniment au participat atât reprezentanți ai instituțiilor statale, mediului academic, specialiști din domeniu din Republica Moldova, precum și directori și președinți ai unor importante societăți din domeniul producerii energiei, a echipamentelor și serviciilor energetice pentru cogenerare din România.
”Urez să urmați la transpunerea reglementărilor europene, fiind un drum echilibrat, pe care fiecare din noi să avem libertatea să-l urmăm. Utilizarea combustibililor cu eficiență ridicată, având în vedere că resursele energetice deosebit de limitate și dependență energetică externă. Energia termică deosebită pentru asigurarea confortului cetățenilor și gestionată judicios. Să nu pățiți dezechilibrul major din România în încălzire și furnizare de apă caldă.” a specificat Doru Ciocan, președintele Agenției de reglementare a servicilor comunale din România.
Asociația Profesională COGEN România are 31 de membri, care sunt în principal producători și distribuitori de energie termică în 20 de orașe din România, ce acoperă mai mult de 80% din piața de energie termică din țara vecină.
”Salutăm lansarea unor astfel de platforme comune de comunicare și schimb de experiență, întrucât, cu eforturi comune, putem obține rezultate pozitive în procesul de dezvoltare și modernizare a sistemului centralizat de termificare. SACET-ul de la Chișinău se află într-un proces intens de restructurare și eficientizare, iar astăzi, după primul an de activitate putem demonstra primele realizări și rezultate”, a declarat Veaceslav Eni, directorul ”Termoelectrica” SA
În Republica Moldova, alimentarea centralizată cu energiei termică are loc în cadrul următoarelor sisteme:
· două sisteme de alimentare centralizată cu energie termică, la Chișinău și Bălți
· 12 cvasi SACET-uri localizate în câteva orașe mici din Moldova
Energia termică livrată în cadrul SACET Chișinău și Bălți reprezintă aproximativ 95% din totalul căldurii furnizate centralizat. Totodată, aproape 80 de procente din energia termică livrată centralizat în cadrul SACET Chișinău este produsă în regim de cogenerare. La scară națională, circa 20% din energia alocată pentru încălzire și răcire este produsă în regim de cogenerare. Pierderile de energie termică în SACET Chișinău și Bălți constituie 22% , potrivit datelor din anul 2013.
Sursă: aee.md