În viața financiară a oricărei persoane poate apărea o situație de criză. Dacă într-un asemenea concurs de împrejurări mai sunt și credite de plătit, atunci este nevoie de făcut un plan urgent de ieșire din criză.
Sunt diverse cauze care pot face imposibilă plata unui credit:
- șomaj, accident, diferite situații care pot afecta capacitatea de muncă o vreme;
- scad veniturile (diminuarea salariului, dividendelor etc);
- cresc dobânzile, ratele și, implicit, crește gradul de îndatorare;
- cresc alte cheltuieli ale familiei etc.
În aceste situații plata ratei la credit asumată inițial, poate deveni greu de suportat.
Atunci când banca acordă creditul - se face o analiză amănunțită a situației financiare și a probabilității de rambursare a creditului de către client. Dar nici banca nu poate să prevadă toate situațiile dificile enumerate mai sus: nici din punct de vedere al situației financiare a clientului, dar nici din punct de vedere macroeconomic (cum ar fi pandemia la începutul anului 2020, războiul din Ucraina și toate consecințele). Sunt factori care nu au cum să fie anticipați.
Când se poate întâmpla să nu putem plăti un credit
Să admitem că ni se reduce salariul, organizația în care activăm urmează să se închidă sau să se reformeze, să reducă numărul de angajați, presupunem că scad vânzările și vom avea mai puține dividende - atunci oricare din cele enumerate este un semnal clar că vom avea venituri mai mici și, respectiv, mai puțini bani disponibili pentru plata creditului.
Capacitatea noastră de a rambursa creditul s-ar putea reduce treptat în anumite situații macroeconomice (dobânzi crescute, inflație care determină creșterea cheltuielilor curente) și să ne alertăm doar când vedem că este mult mai greu să facem față ratei lunare a creditului. Când avem un credit, este important să monitorizăm inflația. După practica din sistemul bancar și conform obiectivelor de politică monetară a BNM, atunci când inflația crește semnificativ, BNM crește rata de bază, ceea ce duce la creșterea dobânzilor la credite. Deci, dacă avem un credit cu dobândă flexibilă , în astfel de perioade este foarte probabil, ca rata lunară să fie majorată. În cazul acestor semnale, este important să verificăm condițiile contractului de credit și să ținem cont de sfatul unei persoane versate în domeniul financiar, care ar putea avea o viziune mai largă despre potențialele efecte.
Soluțiile pe care le avem la îndemână atunci când constatăm că nu vom putea face față ratelor lunare la credit
Primul lucru necesar, când ne confruntăm cu una dintre situațiile menționate, este să contactăm banca de la care am luat creditul. Specialiștii financiari de aici pot veni în ajutor cu soluția cea mai potrivită.
Nu așteptăm să ajungem în situația de a nu mai putea plăti. Mergem la bancă. Dacă nu întreprindem nimic în timp util, s-ar putea să fie târziu pentru a lua măsuri de remediere. Din momentul în care creditul devine restant, banca este cu mult mai puțin flexibilă pentru a accepta măsuri de remediere. Așteptarea în acest caz este cel mai rău lucru. Trebuie să acționăm.
În funcție de problemele cu care ne confruntăm, banca ar putea să agreeze restructurarea creditului. Totuși, decizia de restructurare ia timp, procedura este similară cu aprobarea creditului. Această soluție necesită să fie solicitată și aprobată până ce creditul ar putea să devină restant. Astfel, în cazul în care banca creditoare nu poate să restructureze creditul din diferite motive, rămâne timp suficient pentru a examina produse și oferte alternative de refinanțare. Important de reținut: nici o altă bancă nu va refinanța un credit restant.
Dacă banca va observa modificări în comportamentul nostru de plată (câteva zile de întârziere, care se repetă de câteva ori), reprezentantul acesteia ne va suna să întrebe care este cauza. Banca este la fel de interesată să găsim împreună o soluție pentru a ne păstra capacitatea de plată.
Dacă dificultățile financiare sunt temporare, atunci este mai bine să reducem maximal din cheltuielile curente, să negociem cu banca o restructurare, dar în același timp să căutăm o soluție de finanțare temporară (de la rude, prieteni) pentru perioada dificultății. Această măsură are sens exclusiv în situația în care avem certitudinea deplină că dificultățile financiare sunt temporare și vom avea venituri suficiente într-un viitor apropiat cert.
Dacă nu avem un orizont cert în privința duratei dificultăților financiare, este bine să identificăm activele pe care nu le considerăm de primă importanță (automobil, imobil auxiliar etc.), să căutăm un cumpărător pentru a crește lichiditățile (banii disponibili) și să achităm anticipat o parte din credit. La achitarea anticipată, banca va revedea întreg graficul și va reduce ratele lunare, păstrând aceeași perioadă de achitare. În acest moment, am putea negocia un grafic mai potrivit pentru prognozele financiare ale veniturilor noastre.
Dacă am pus în gaj apartamentul sau un alt imobil și nu vedem o perspectivă de îmbunătățire a veniturilor de care vom dispune în viitorul apropiat, atunci e mai bine să identificăm din timp o soluție de vânzare și, eventual, de procurare (schimb) a unui imobil mai ieftin. Cu diferența putem achita creditul rămas ori să diminuăm simțitor datoria față de bancă, ceea ce va rezulta în rate lunare mai mici pentru noi. Banca de cele mai multe ori acceptă cu ușurință astfel de tranzacții, dar, la fel, după cum a fost menționat mai sus, este nevoie de timp și creditul nu trebuie să ajungă să fie restant până la perfectarea tranzacției noi.
Dacă în câteva luni NU achităm creditul - banca poate iniția următoarele procese:
- Să preia în posesie bunul pus în gaj după ce ne-a somat să achităm creditul restant și termenul acordat pentru remedierea situației a expirat;
- ulterior, să îl vândă în mod silit fără participarea noastră, dacă nu am reușit fie să achităm restanțele și să reintrăm în graficul de plată, fie să identificăm o soluție de comercializare a bunului cu închiderea creditului din contul mijloacelor încasate și să facem acest lucru în termen rezonabil din punctul de vedere al băncii;
- la licitația organizată de bancă s-ar putea să fie vândut la un preț mai mic decât ne-am așteptat.
Prețul de pornire va fi, de regulă, prețul stabilit de evaluatori independenți, iar prețul final va fi determinat de ofertele participanților la licitație. Este important, de asemenea, să ținem cont de faptul că, din momentul în care creditul devine restant, banca va calcula penalități, ceea ce va deveni o povară suplimentară și va fi mult mai complicat de făcut față plăților calculate.
Este important să evităm la maximum să ajungem în situația dată. De aceea este important să acționăm din timp dacă identificăm riscuri de înrăutățire a situației financiare.
În același timp, este bine să luăm în considerare că avem tot dreptul să identificăm un cumpărător mai potrivit pentru bunul nostru până la momentul organizării licitației. De aceea, chiar și după preluarea în posesie de către bancă a bunului, este important să ne implicăm activ în procesul de vânzare a acestuia și să colaborăm cu instituția financiară.
Ce NU trebuie să facem când există riscul să ajungem în imposibilitatea de a achita ratele lunare:
- Să așteptăm un miracol care să ne soluționeze problema financiară;
- Să mizăm pe faptul că, după ce creditul va deveni restant, vom negocia cu banca un grafic nou;
- Să luăm alt credit (de obicei, pentru necesități personale, fără gaj sau de la organizații de microfinanțare) pentru a achita ratele creditului principal. Cu astfel de măsuri creștem în mod accelerat dificultățile financiare și grăbim momentul în care va fi imposibil de ajuns la o soluție de remediere;
- Să fim în confruntare cu banca în cazul preluării în posesie a bunului gajat. Implicarea noastră activă în căutarea unui potențial client va maximiza valoarea la care va fi vândut bunul gajat, minimizând pierderile.
Sumarul pașilor de urmat în situația în care nu putem achita creditul:
- Analizam bugetul: Evaluăm veniturile și cheltuielile noastre pentru a găsi posibilități de economisire sau ajustări.
- Căutăm alternative de venit: Ne gândim la opțiuni pentru a ne crește venitul, cum ar fi un loc de muncă suplimentar sau freelance.
- Consultăm un specialist: Un consilier financiar poate oferi sfaturi personalizate și strategii de gestionare a datoriilor.
- Evităm ignorarea problemei: Nu ignorăm situația, deoarece acest fapt poate duce la penalizări și la deteriorarea scorului de credit.
- Contactăm banca: Explorăm cu instituția financiară posibilități de restructurare a creditului, eventual, refinanțarea la o altă bancă în condiții mai avantajoase (rata mai mică).
- Cercetăm soluții pe termen lung: Dacă dificultățile financiare persistă, explorăm opțiuni precum vânzarea unui bun (ex: bun imobil).
Fiecare situație este diferită, de aceea este important să evaluăm toate opțiunile disponibile.