Joi, 22 Iulie 2021 13:00

PNUD, Suedia și Marea Britanie au lansat patru concursuri de granturi pentru dezvoltarea afacerilor inovative pe ambele maluri ale Nistrului și crearea parteneriatelor pentru promovarea exporturilor

card 2

Proiectul ”Dezvoltarea capacităților de export pe malurile Nistrului” (AdTrade), implementat de PNUD cu susținerea financiară a Suediei și Marii Britanii, lansează patru concursuri de granturi pentru antreprenori, organizații de susținere a afacerilor și organizații ale societății civile de pe ambele maluri ale Nistrului în vederea dezvoltării afacerilor și promovării exporturilor.

Concursul de granturi ”Exporturi comune prin inovații și asociere” este deschis propunerilor de proiect din partea producătorilor și procesatorilor de pe ambele maluri ale Nistrului care sunt dispuși să creeze împreună parteneriate cu importatori/distribuitori de peste hotare pentru sporirea competitivității produselor și serviciilor oferite, modernizarea procesului tehnologic și promovarea exporturilor. Propunerile de proiect selectate vor primi finanțare nerambursabilă de până la 75 000 dolari SUA fiecare pentru procurarea de echipamente și utilaje inovative. Parteneriatele câștigătoare vor mai beneficia de consultanță pentru dezvoltarea afacerilor. Vor fi admise la concurs proiectele care prezintă dovada interesului  importatorului din UE (rețea de magazine, distribuitor etc.) pentru produsul îmbunătățit, pe care urmează să-l obțină parteneriatul respectiv ca urmare a utilizării echipamentului solicitat.

Formularele de aplicare, condițiile de participare la concurs, precum și criteriile de evaluare a propunerilor de proiect sunt disponibile aici: https://sc.undp.md/tnddetails2_1/2323/

Termenul limită pentru depunerea solicitărilor este 13 august 2021, ora 16:00.

În cadrul concursului de granturi ”Dezvoltarea capacităților organizațiilor de susținere a afacerilor și a competențelor lor în domeniul advocacy”, proiectul AdTrade va selecta cel puțin cinci proiecte elaborate și prezentate de consorții formate din organizații de susținere a afacerilor de pe ambele maluri ale Nistrului. Proiectele câștigătoare vor beneficia de asistență financiară de până la 40 000 dolari SUA fiecare pentru identificarea necesităților și acordarea sprijinului necesar pentru sectorul privat, consolidarea dialogului public-privat, formularea soluțiilor de politici fezabile pentru îmbunătățirea climatului de afaceri pe ambele maluri ale Nistrului etc. Concursul acordă o atenție sporită consolidării asociațiilor de afaceri ale femeilor din regiunea transnistreană, care reprezintă necesitățile membrilor săi – femei antreprenoare, inclusiv femei cu dizabilități.

Formularele de aplicare, condițiile de participare la concurs, precum și criteriile de evaluare a propunerilor de proiect sunt disponibile aici: https://sc.undp.md/tnddetails2_1/2324/

Termenul limită pentru depunerea solicitărilor este 16 august 2021, ora 16:00.

În cadrul concursului de granturi pentru promovarea accesului femeilor și fetelor din regiunea transnistreană la știință, tehnologie, inginerie și matematică, vor fi selectate două inițiative pilot de alfabetizare digitală și de facilitare a accesului la STEM a femeilor și fetelor de pe malul stâng al Nistrului, în special a celor din grupurile dezavantajate. Vor fi acceptate propuneri din partea unor consorții de organizații ale societății civile (OSC) și mediului academic, școlilor sau reprezentanților sectorului privat de pe ambele maluri ale Nistrului. Propunerile câștigătoare vor beneficia de granturi de până la 30 000 dolari SUA fiecare.

Formularele de aplicare, condițiile de participare la concurs, precum și criteriile de evaluare a propunerilor de proiect sunt disponibile aici: https://sc.undp.md/tnddetails2_1/2326/

Termenul limită pentru depunerea solicitărilor este 18 august 2021, ora 16:00.

Concursul de granturi ”Accelerarea potențialului de export al companiilor” este destinat companiilor de pe ambele maluri ale Nistrului care au nevoie de asistență pentru sporirea  competitivității și a potențialului lor de export în conformitate cu standardele și normele europene. Asistența va fi oferită pe parcursul a 24 de luni de către companii/organizații naționale și internaționale specializate, echipe de experți, iar costurile vor fi acoperite de proiectul AdTrade  pentru următoarele tipuri de servicii: accesarea noilor piețe, marketing, vânzări, promovarea produselor, participarea la expoziții și târguri, sporirea productivității, adoptarea standardelor de calitate, certificarea sanitară și fitosanitară a produselor etc. 

Formularele de aplicare, condițiile de participare la concurs, precum și criteriile de evaluare a propunerilor de proiect sunt disponibile aici: https://sc.undp.md/tnddetails2_1/2327/

Termenul limită pentru depunerea solicitărilor este 12 august 2021, ora 16:00.

În următoarele săptămâni, proiectul AdTrade va organiza sesiuni de informare cu privire la condițiile și modul de participare la concursurile de granturi, despre graficul acestor sesiuni vă vom anunța suplimentar.

Asistența financiară nerambursabilă oferită de Suedia și Marea Britanie în cadrul proiectului PNUD „Dezvoltarea capacităților de export pe malurile Nistrului” (AdTrade) va contribui la îmbunătățirea mediului de afaceri, crearea locurilor de muncă și constituirea parteneriatelor, ceea ce ar  permite întreprinderilor de pe ambele maluri ale Nistrului să depășească impactul negativ al crizei pandemice, iar companiilor de pe malul stâng al Nistrului ar oferi posibilitatea de a accesa mecanismele de comerț disponibile pe malul drept, de a-și spori cunoștințele și abilitățile și de a spori vânzările și a diversifica piața de desfacere. 

Persoană de contact: Natalia Costaș, consultantă în comunicare și relații media, proiectul PNUD/AdTrade. Tel.: 0 69 22 11 41; e-mail: