În toată Europa, țări, regiuni, orașe și comunități întind o mână de ajutor vecinilor, sprijinindu-i pe cei mai nevoiași. Aceasta este solidaritatea europeană în acțiune. Uniunea Europeană (UE) consideră că nimeni nu este în siguranță până când toată lumea nu este în siguranță.
De la începutul pandemiei, UE și și inițiativa sa Echipa Europa, care combină resurse din partea UE, a statelor sale membre și a instituțiilor financiare internaționale, au oferit asistență amplă tuturor celor șase țări ale Parteneriatului Estic (PaE).
Până în prezent, a fost acordat sprijin în valoare de peste 3 miliarde de euro ca ajutor de urgență pentru a acoperi necesitățile imediate sau pentru a sprijini sistemele naționale de sănătate și redresarea socială și economică a Armeniei, Azerbaidjanului, Belarusului, Georgiei, Republicii Moldova și a Ucrainei.
Cine beneficiază de acest sprijin și cum?
➔ SECTORUL SĂNĂTĂȚII
UE colaborează cu Organizația Mondială a Sănătății (OMS) pentru a sprijini sectorul sănătății din cele șase țări ale PaE prin Inițiativa Solidari pentru Sănătate, furnizând dispozitive medicale și echipamente personale. Până în prezent, au fost furnizate peste 11 milioane de articole de echipamente individuale de protecție, 12.000 de truse de laborator, peste 1.500 de ventilatoare, concentratoare de oxigen și pulsoximetre și peste 20.000 de truse de testare PCR.
➔ CELE MAI VULNERABILE GRUPURI
UE sprijină cele mai vulnerabile grupuri din societate din toate cele șase țări PaE, cu investiții de peste 11 milioane de euro. Granturi de până la 60.000 de euro sunt acordate organizațiilor societății civile prin Programul de Solidaritate al Parteneriatului Estic, răspunzând necesităților imediate ale acestora, cum ar fi sprijinirea școlilor locale cu învățământul la distanță, jurnaliști independenți sau inițiative de monitorizare.
➔ ÎNTREPRINDERILE MICI
UE colaborează îndeaproape cu instituțiile de finanțare din Statele Membre ale UE și la nivel mondial pentru a sprijini întreprinderile mici și lucrătorii care desfășoară o activitate independentă. Asistența le permite să acceseze cu ușurință împrumuturi în monedă locală și să solicite granturi pentru a-și stimula afacerile în timpul și după criză, canalizând sprijinul prin intermediul inițiativei EU4Business. Toate acestea fac parte din răspunsul coordonat al Echipei Europa, care combină resursele UE, ale Statelor sale Membre și ale instituțiilor financiare, în special Banca Europeană de Investiții și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.
➔ FEMEI
Ca o consecință a pandemiei globale COVID-19, inegalitățile de gen, în special ale femeilor casnice, devin din ce în ce mai evidente în ceea ce privește lucrul casnic și îngrijirea copiilor, bolnavilor sau vârstnicilor. UE oferă asistență și oportunități femeilor din țările PaE, care le permit să spargă stereotipurile și să ajute comunitățile lor să facă față situației dificile. Sprijinul include granturi și împrumuturi pentru femei în afaceri, oportunități pentru educație de calitate și promovarea unei societăți mai echitabile.
➔ PERSOANELE CARE DORESC SĂ SE VACCINEZE
- UE este unul dintre cei mai mari susținători ai COVAX, o colaborare globală inovatoare pentru a accelera dezvoltarea, producerea și accesul echitabil la vaccinurile anti-COVID-19. Echipa Europa a UE sprijină mecanismul COVAX cu peste 2,47 miliarde de euro, inclusiv 1 miliard de euro din bugetul UE. Primele vaccinuri anti-COVID-19 în cadrul mecanismului COVAX au ajuns în Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Republica Moldova și Ucraina cu ajutorul partenerului de distribuție al COVAX, UNICEF.
- UE și Biroul Regional OMS pentru Europa lucrează împreună din februarie 2021. Depun un efort major pentru a sprijini implementarea vaccinurilor anti-COVID-19 și vaccinarea în cele șase țări. Cu un buget total de 40 de milioane de euro pentru o perioadă de trei ani, aceasta este cea mai mare acțiune comună a UE și OMS implementată vreodată în regiunea europeană, consolidând pregătirea țărilor pentru vaccinare. Programul oferă asistență în formă de instruire, consiliere și sprijin logistic pentru lansarea vaccinurilor, inclusiv a celor de la COVAX și prin mecanisme de partajare a vaccinurilor cu Statele Membre ale UE.
- Toate vaccinurile și medicamentele autorizate în UE pentru tratarea și prevenirea COVID-19 sunt supuse unei evaluări științifice de către Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) și sunt monitorizate riguros pentru a asigura siguranța. OMS lucrează împreună cu UE și în întreaga lume pentru a asigura întrunirea celor mai înalte standarde de siguranță pentru vaccinurile autorizate. Puteți examina vaccinurile anti-COVID-19 în curs de investigare, evaluare și autorizate pentru utilizare în UE pe pagina web a EMA sau aflați cele mai recente informații despre siguranța vaccinurilor anti-COVID-19 de la OMS.
➔ PERSOANELE CARE DORESC SĂ EVITE INFORMAȚIILE ÎNȘELĂTOARE
Criza de sănătate provocată de COVID-19 continuă să ofere oportunități ample pentru răspândirea informației eronate și a dezinformării. Informațiile false și teoriile conspirației exploatează temerile oamenilor și contribuie la reticența existentă față de vaccinuri prin răspândirea informațiilor înșelătoare despre efectele secundare și despre decesele pretinse asociate. Una dintre principalele narațiuni de dezinformare din țările PaE are la bază afirmația că vaccinurile europene sunt periculoase. Campania EUvsDisinfo, principala inițiativă a UE de combatere a dezinformării, monitorizează și analizează în continuu răspândirea și impactul dezinformării în țările PaE. Poți naviga prin baza de date actualizată săptămânal a cazurilor de dezinformare cu demistificări legate de COVID-19 sau poți citi o istorie analitică aici. EUvsDisinfo a dezvoltat, de asemenea, un ghid în șase puncte despre cum să vorbești cu cineva care crede în conspirații anti-vaccin.
➔ TOATĂ LUMEA DIN MOLDOVA, GEORGIA ȘI UCRAINA
Asistența macrofinanciară a UE acordată Republicii Moldova, Georgiei și Ucrainei, care au semnat un acord de asociere cu UE, își propune să consolideze gestionarea finanțelor publice, să îmbunătățească guvernanța, să combată corupția, să sprijine mediul de afaceri și implementarea reformelor cheie. Pentru Moldova de 100 de milioane de euro, pentru Georgia asistența este de 150 de milioane de euro, iar pentru Ucraina de 1,2 miliarde de euro.