Salariile brute în rândul companiilor private au crescut în medie cu 4,52% în primul semestru al acestui an, mai puțin decât indicau previziunile inițiale, respectiv 5,98%, rezultă din studiul salarial PayWell 2020 realizat de PwC Moldova. De asemenea, avansul este inferior celui înregistrat în 2019, când salariile au fost majorate cu 7,65%.
”Datele sondajului reflectă evoluția economiei Republicii Moldova în 2019, care și-a încetinit creșterea la 3,6%, comparativ cu 4% în 2018. Totuși, observăm că în pofida crizei generate de pandemia COVID-19 și a altor probleme, precum migrația forței de muncă, companiile și-au menținut bugetele de creșteri salariale. Pentru acest an, estimările Băncii Mondiale arată o scădere cu 5,2% a economiei Republicii Moldova, similar cu alte țări din regiune. În perspectivă vor fi necesare politici guvernamentale, la fel ca în toate statele afectate de pandemie, pentru a sprijini o recuperare economică mai rapidă”, a declarat Ionuț Simion, Country Managing Partner PwC România și Republica Moldova.
Dintre industriile prezente în studiu, cea mai mare creștere medie a salariilor în 2020, de 5,17%, a fost înregistrată de IT, urmată de sectorul farmaceutic cu 5%. O majorare sub media sectoarelor incluse în sondaj a fost raportată de sectorul FMCG & Industrie, de 2,07%, și de telecom, de 1,61%.
Pe categorii de angajați, cele mai mari creșteri au fost operate pentru management, de 5,09%, urmate de specialiști, 4,32%, și personalul administrativ 4,17%. La polul opus se află muncitorii necalificați, cu un plus la salariu de doar 1,38%.
Estimări pentru anul viitor
Pentru 2021, companiile private anticipează o creștere medie a salariilor brute de 4.59%. Cele mai mari creșteri de salarii în 2021 sunt estimate pentru IT, de 5,86%, și pentru sectorul farmaceutic, de 5,33%. O majorare de 3,11% ar urma să fie operată în sectorul FMCG și industrie, în timp ce operatorii telecom nu au făcut estimări.
”Companiile din Republica Moldova se adaptează noilor condiții impuse de restricțiile COVID-19 și au investit în digitalizare, au adoptat munca la distanță, mai flexibilă și încearcă să-și motiveze angajații pentru a-și menține productivitatea. Astfel, respondenții au bugete optimiste și pentru anul viitor, estimând o creștere salarială similară cu cea din acest an, dar totul va depinde de evoluția economiei și de modul de gestionare a crizei economice”, a declarat Anastasia Dereveanchina, Liderul practicii de consultanță fiscală și juridică PwC Moldova.
Studiul salarial şi de beneficii PayWell Moldova 2020 a fost realizat pe un eșantion de 37 de companii din cinci sectoare industriale: bancar, farmaceutic, FMCG & industrie, IT și telecom și analizează nivelurile salariale şi politicile de remunerare (de exemplu, creșterile salariale, bonusurile fixe și variabile) oferite de către angajatori.
De asemenea, studiul conține analize personalizate, în funcție de distribuția geografică, numărul de angajați și veniturile companiilor participante. PayWell este principala sursă de informații privind politica salarială și de beneficii din Republica Moldova.
Despre PwC
Misiunea PwC este de a construi încredere în cadrul societății și de a contribui la rezolvarea unor probleme importante. Suntem o rețea de firme prezentă în 155 de țări cu mai mult de 284.000 de profesioniști ce oferă servicii de calitate în domeniul auditului, consultanței fiscale și consultanței pentru afaceri. Spuneți-ne care sunt lucrurile importante pentru dumneavoastră și descoperiți mai multe informații despre noi vizitând site-ul www.pwc.ro.