Duminică, 15 Septembrie 2013 07:22

Noua modalitate de a călători cu maşina: autostopul pe internet

Compania franceză SNCF şi-a asumat provocarea de a-şi face clienţii să prefere să meargă cu maşina în loc de tren, după ce a investit câteva sute de mii de euro în site-ul 123envoiture.com, care se ocupă cu partajarea de maşini, scrie LeFigaro.

427077Partajarea de maşini este un serviciu relativ recent, prin care diferite persoane se pot învoi să folosească la comun o maşină pentru a călători, pentru a diminua costurile şi pentru a ajuta în lupta împotriva poluării.

SNCF (Société nationale des chemins de fer français) este una din cele mai importante întreprinderi publice din Franţa. Compania are o dublă activitate: Companie de transport feroviar însărcinată cu exploatarea comercială a serviciilor de transport feroviar de călători şi marfă şi exploatarea şi întreţinerea reţelei de căi ferate din Franţa.

Groupul SNCF a anunţat că prin noua investiţie a vrut să ofere clienţilor o modalitate complementară de mobilitate, alternativă la trenuri. Din punct de vedere financiar, partajarea de maşini nu este o afacere foarte profitabilă în Franţa în prezent. Cifra de afaceri a site-ului se rezumă la obţinerea unui comision de 10% pentru punerea în legătura a utilizatorilor care au nevoie de maşini cu şoferul vehiculului, tot utilizator al site-ului.

Compania franceză de partajare de maşini Blablacar susţine că are peste 600.000 de utilizatori pe lună, dar nu a publicat cifra de afaceri.

„Noua manieră de a călători se dezvoltă cu viteză. Piaţa este pe cale de a fi creată. Cu puterea sa comercială şi reţeaua de vânzări extrem de dezvoltată, grupul SNCF poate să surclaseze competitorii din domeniul partajării de maşini", a declarat Johan Aradan, consultant de la Sia Conseil.

În săptămânile care urmează, grupul SNCF va depune pe internet oferta sa de partajare de maşini, care va implica două tipuri de utilizatori: companii care vor da angajaţilor posibilitatea de a le folosi maşinile pentru a face naveta între muncă şi casă şi persoane fizice care vor să călădorească distanţe mari.