Duminică, 19 August 2018 15:24

Țara în care orice femeie de serviciu câștigă cel puțin 2.000 de euro

camerista 605x405Controversele cu privire la salariul minim sunt din ce în ce mai serioase. În timp ce unii susțin că acest concept nu ar trebui să existe, piața fiind cea care trebuie să decidă nivelul oricărui salariu, alții consideră că salariul minim este necesar deoarece aduce un oarecare grad de protecție socială. Pe de altă parte, și susținătorii salariului minim au păreri diferite atunci când sunt întrebați de valoarea pe care acesta ar trebui să o aibă.

În România, salariul minim a tot crescut în ultimii ani, fiind un excelent argument în campaniile electorale. Astfel, a ajuns la 1.900 de lei (408 euro), iar guvernanţii promit că acesta va creşte în fiecare an cu 100 de lei. Vestea nu este însă atât de bună pentru angajatori, care, dacă nu au marje ale profitului suficient de mari, se pot vedea nevoiţi chiar să-şi întrerupă activitatea. Cert este că, odată cu creşterea costului cu forţa de muncă, România îşi pierde din atractivitatea pe care a avut-o ani de-a rândul.

Salariu minim exista în majoritatea statelor europene. Aşa cum este normal, în cele foarte dezvoltate, nivelul este mai ridicat. În evidenţă iese Luxemburg, ţară în care salariul minim este de aproape 2.000 de euro (1.998,59 de euro, conform ultimelor date publicate de Eurostat). Mai curios este că, anul trecut, acesta a crescut cu peste 75 de euro.

Totuşi, sunt state ale căror economii arată mult mai bine ca cea românească, iar salariul minim este asemănător. Astfel, Cehia are un salariu minim de 468,8 euro, în Polonia acesta ajunge la 480,2 euro, iar salariul minim din Ungaria este cu doar 10 euro mai mare decât cel din România.

Țara din Uniunea Europeană cu cel mai mic salariu minim, de numai 260,7 de euro, este Bulgaria.