Ne însoțește peste tot și este doza noastră de energie zilnică. Nu refuzăm niciodată o ceașcă de cafea alături de un prieten și ne bucuram de gustul unic pe care ni-l oferă. Multe persoane se bucură de aroma ei, dar puțini știu care sunt beneficiile și riscurile acesteia, dar și care este cantitatea de cafea recomandată pe zi.
Cafeaua reprezinta una dintre cele mai consumate și controversate băuturi din lume. Începem dimineața cu o ceașcă de cafea acasă, alături de familie, apoi continuăm la serviciu cu încă una, iar dacă intram într-o ședință sau avem lucruri importante de făcut, mai bem o cană, sau poate chiar două. Seara, ca să încheiem ziua liniștiți, ne uităm la emisiunea preferată, la un film sau citim o carte, bineînțeles, tot în compania unei cești de cafea. Dar oare cantitatea de cafea pe care o consumăm zi de zi ne poate afecta organismul?
Beneficiile și riscurile consumului de cafea
Fiind un subiect atât de controversat, de-a lungul anilor, au fost realizate tot mai multe studii în urma cărora s-au aflat beneficiile, dar și riscurile consumului de cafea zilnic. Cel mai recent studiu, prezentat în cadrul Congresului Societății Europene de Cardiologie, arată că persoanele care consumă aproximativ 4 cești de cafea pe zi sau chiar mai multe, au un risc de mortalitate cu 64% mai scăzut decât cei care nu consumă absolut deloc sau o fac ocazional, iar atunci într-o cantitate foarte mică.
Consumul de cafea într-o cantitate mare poate reduce progresul anumitor boli, cum ar fi diabetul, anumite tipuri de cancer, boli cardiovasculare sau hepatice. În plus, acest obicei poate reduce riscul de infarct miocardic sau de a dezvolta boli ale sistemului nervos central. Toate acestea se datorează proprietăților antioxidante și antiinflamatorii ale băuturii.
Cafeaua, așadar, aduce numeroase beneficii, dar nu trebuie să exageram cu cantitatea pe care o bem zilnic. Pe lângă avantajele enumerate mai sus, consumul de cafea poate duce la stări de agitație, insomnie sau chiar anxietate. Așa că, atunci când apar aceste stări, indicat ar fi să fie redusă cantitatea de cafea și să fie consultat un medic pentru a vedea care este cauza exactă a stărilor de rău.
Care este cantitatea de cafea pe care trebuie sa o bem zilnic?