Joi, 17 Martie 2016 19:56

Povestea unui business care a pus cărțile în mâinile a 25.000 de români cu ajutorul tehnologiei

ws360 bogdan georgescuBookster împlinește astăzi trei ani de când a fost fondat la București ca o bibliotecă virtuală pentru angajații din corporații. După 160 de firme și alte 100 care așteaptă să intre în program, aceasta este povestea startup-ului fondat de un fost director din imobiliare, Bogdan Georgescu.

Bogdan Georgescu a fondat Bookster pe 15 martie 2013, iar șase luni mai târziu făcea primele parteneriate mari, cu ING și Banca Transilvania. După 10 ani la conducerea firmei de consultanță imobiliară Colliers International, Bogdan a lansat Bookster, inspirat de ceea ce pornise deja în compania pe care a condus-o.

„Implinim astăzi trei ani. Am pornit ca un proiect romantic care să ajute oamenii să citească mai mult. Modelul a plecat de la optimizarea costurilor de livrare – să ducem cărțile la biroul companiei, nu la fiecare abonat în parte“, povestește Bogdan Georgescu, fondatorul Bookster la Wall-Street 360.

    După școală, mai ales, cei mai mulți oameni se opresc din creștere și dezvoltare. Educația pare uneori rolul școlii și nimic mai departe

Bogdan Georgescu și-a dat demisia de la conducerea companiei de imobiliare Colliers și a început un business în zona de cărți. „Am fost atras de latura educațională. La Colliers am avut o bibliotecă și a funcționat. Patapievici spunea că intelectul se dezvoltă în timp și prin lectură de calitate. După școală, mai ales, cei mai mulți oameni se opresc din creștere și dezvoltare. Educația pare uneori rolul școlii și nimic mai departe. M-am gândit că dacă aduc oamenii mai apropae de cărți pot crește ulterior. Noi venim dintr-un sistem de educație deficitar“.

Începuturile au avut o abordare diferită. Bogdan voia o bibliotecă de cărți electronice, mai simplă de administrat. „Am început cu ideea de a avea o bibliotecă electronică. Dar ponderea pe piață era de 3%. Europa are în continuare o pondere mică-Germania, Franța au procente de 4-5%. În continuare oamenii preferă cartea fizică, ceea ce e complicat și pentru noi la nivel de logistică“.

    Am început cu ideea de a avea o bibliotecă electronică. Dar ponderea pe piață era de 3%. Europa are în continuare o pondere mică-Germania, Franța au procente de 4-5%

50.000 de cărți

Rezultatele Bookster sunt impresionante. „Lucrăm cu 160 de companii și 24.000 de abonați. A fost o creștere frumoasă. Am început cu un proiect pilot cu patru companii mici, iar în septembrie 2013 am pornit cu Banca Transilvania și ING. Avem o listă de așteptare de peste 100 de companii care așteaptă să între în proiect în viitor“. În privința chestiunilor financiare, Georgescu spune că „am ajuns la o cifră de afaceri de peste 500.000 de euro. Anul acesta vrem să dublăm cifra de afaceri. Anul trecut am avut o mică pierdere, iar anul acesta vrem să facem pentru prima oară profit“.

    Lucrăm cu 160 de companii și 24.000 de abonați. A fost o creștere frumoasă. Am început cu un proiect pilot cu patru companii mici, iar în septembrie 2013 am pornit cu Banca Transilvania și ING

Pornit ca un serviciu localizat în București, s-a extins în toată țara. „Noi le facilităm accesul la cărți de bună calitate, scumpe, pe care nu și le permiteau înainte. Când am început Bookster am vrut să facem un serviciu local în București, doar în clădiri mari de birouri. Primul client, Banca Transilvania, avea sediul la Cluj și oameni în toată țara. Acum livrăm în sute de localități din România. Avem cam 2/3 din abonați în București. Proporția se schimbă treptat spre țară“.

    Companiile care vin la Bookster nu mai văd doar dezvoltare profesională, ci vor servicii pentru oameni compleți. Avem 50.000 de cărți pe o gamă foarte largă de subiecte de interes

„Surpriza mare a fost că am început Bookster ca o bibliotecă de cărți de dezvoltare profesională. M-am întâlnit cu directori de HR care voiau cărți pentru viața lor personală. Companiile care vin la Bookster nu mai văd doar dezvoltare profesională, ci vor servicii pentru oameni compleți. Avem 50.000 de cărți pe o gamă foarte largă de subiecte de interes“, spune Bogdan Georgescu.

http://start-up.ro/