Joi, 11 Iunie 2015 10:25

G7 vs CO2: țările industrializate vor să renunțe la combustibilii fosili

g7 summit getty

Liderii ţărilor puternic industrializate (G7) au stabilit o serie de măsuri pentru combaterea schimbărilor climatice, cu ocazia summitului desfăşurat în landul german Bavaria.

Liderii G7 s-au angajat în favoarea eliminării combustibililor fosili până la sfârşitul secolului XXI şi pentru stabilirea unei limite a încălzirii globale cu cel mult 2 grade Celsius, scrie Mediafax.

“Suntem conştienţi de necesitatea de a elimina emisiile de CO2 din industria globală”, a declarat cancelarul Germaniei, Angela Merkel, precizând că statele puternic industrializate (G7) sunt favorabile reducerii emisiilor poluante cu 40-70 la sută până în 2050, aşa cum recomandă experţii Naţiunilor Unite.

“Nicio ţară nu a formulat obiecţii”, a declarat Merkel, referindu-se la liderii G7 – Germania, SUA, Canada, Marea Britanie, Franţa, Italia şi Japonia.

“Este vorba de o revenire binevenită la un rol de coordonare internaţională privind contracararea schimbărilor climatice”, a comentat Christoph Schott, reprezentantul grupului ecologic Avaaz.

http://adevarulfinanciar.ro/