Joi, 01 Iunie 2023 15:20

O nouă super putere la nivel mondial! Anunțul a fost făcut chiar în această noapte: Luăm măsuri importante

суперсила

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a declarat joi la Tokyo că SUA și Japonia lucrează pentru a-şi moderniza alianţa militară în faţa ameninţărilor din partea Chinei, Coreei de Nord şi Rusiei.

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, vizitează Tokyo pentru scurte discuţii bilaterale. Mai apoi, acesta va participa la „Dialogul Shangri-La” privind apărarea şi securitatea în Asia-Pacific, organizat la Singapore, potrivit AFP.

SUA și Japonia se confruntă cu provocări comune

Lloyd Austin a declarat înaintea unei întrevederi cu omologul său japonez, Yasukazu Hamada, că ţările lor se confruntă cu „provocări comune legate de comportamentul coercitiv” al Chinei, „provocările periculoase ale Coreei de Nord şi războiul crud ales de Rusia în Ucraina”.

„Dar suntem uniţi de interesele şi valorile noastre comune. Şi luăm măsuri importante pentru a moderniza alianţele noastre şi pentru a ne consolida descurajarea”, a declarat secretarul Apărării din SUA.

Japonia se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea navelor chineze

De asemenea, acesta a menţionat cooperarea trilaterală cu Australia şi Coreea de Sud, precum şi creşterea „ritmului, duratei şi amplorii” manevrelor şi antrenamentelor.

Forţele americane şi japoneze devin „mai polivalente, mai rezistente şi mai mobile”, a continuat el, salutând decizia Japoniei de a se dota cu o capacitate de contraatac şi de a îmbunătăţi schimbul de informaţii cu Washingtonul.

Sursa menționată amintește că Austin a sosit în Japonia miercuri, la câteva ore după ce Coreea de Nord a încercat fără succes să lanseze un satelit spion folosind o tehnologie interzisă de rezoluţiile Naţiunilor Unite.

Phenianul şi-a înmulţit testele de rachete în ultimul an, iar Japonia se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea navelor chineze în jurul insuliţelor administrate de Tokyo, dar revendicate de Beijing.

La sfârşitul lui 2022, Japonia, care are o Constituţie pacifistă, a dezvăluit o evoluţie majoră a doctrinei sale de securitate naţională, angajându-se să-şi majoreze bugetul de apărare la 2% din PIB până în 2027 şi calificând China drept „provocarea strategică fără precedent” pentru propria securitate.

Japonia nu vrea să adere la NATO

Amintim că prim-ministrul japonez Fumio Kishida a declarat miercuri că țara sa nu intenționează să devină membră NATO, dar a recunoscut planul alianței de securitate de a deschide un birou de legătură în Japonia.

Comentariile lui Kishida au fost făcute după ce ambasadorul japonez în Statele Unite a declarat la începutul acestei luni că pactul militar condus de SUA plănuiește un birou la Tokyo, primul din Asia, pentru a facilita consultările în regiune.

„Nu am cunoștință de nicio decizie luată” la NATO cu privire la înființarea biroului, a declarat Kishida în cadrul unei sesiuni parlamentare de miercuri, adăugând că țara sa nu intenționează să adere la NATO ca stat membru sau semimembru.

În replică, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Mao Ning, a calificat demersul Japoniei drept ceva ce regiunea Asia-Pacific „nu salută”, afirmând că Tokyo ar trebui să fie „foarte precaut în ceea ce privește problema securității militare”, având în vedere „istoricul său de agresiune”, scrie capital.ro.