Vineri, 26 Mai 2023 02:55

Cutremur valutar în România! Ce se va întâmpla cu moneda națională? Este cumplit

румынский лей

Este vestea momentului venită chiar acum. Românii trebuie să știe ce îi așteaptă în următoarele luni. Analiștii financiari au venit cu o prognoză nu tocmai optimistă și au estimat că leul se va deprecia în raport cu euro. La cât va ajunge euro în următoarele 12 luni?

Analiștii financiari au susținut că numeroasele crize economice și sociale vor lovi și în cursul de schimb valutar. Acest lucru se va răsfrânge asupra monedei naționale. Astfel, leul se va deprecia până la un curs mediu de 5,0528 lei/euro în următoarele 12 luni, scrie capital.ro.

Estimarea a fost făcută de specialiștii CFA România care au arătat că leul se va deprecia până la un curs mediu de 5,0528 lei/euro în următoarele 12 luni, în timp ce rata anticipată a inflației va înregistra o valoare medie de 8,13%. Acesta este cel mai scăzut nivel din ultimele 12 luni.

Cursul euro estimat de analiștii financiari

Datele colectate de CFA în luna aprilie mai arată că, pentru orizontul de 6 luni, majoritatea analiştilor (90%) incluși în sondajul lunar anticipează un curs de 4,9953 lei/euro.

În ceea ce priveşte indicatorul de încredere Macroeconomica al CFA, acesta a scăzut in aprilie (cu 2,1 puncte) la valoarea de 55 de puncte. Evoluţia s-a datorat componentei de anticipații, care a înregistrat o scădere de 4,8 puncte, până la valoarea de 48,8 puncte.

Valorea deficitului bugetului de stat pentru anul 2023

Datele sondajului mai arată că deficitul bugetului de stat pentru anul 2023 a atins valoarea medie a anticipatiilor de 5,1%, în timp ce evoluţia în termeni reali a PIB în anul 2023 este estimată la 2,8% în scădere de la 3% în prognoza din luna martie.

În plus, indicele ROBOR la 3 luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, este preconizat să ajungă la 6,22% în următoarele 12 luni.

Stabilizarea a prețurilor proprietăților rezidențiale în orașe

„După patru luni de creșteri consecutive, componenta de anticipații a Indicatorului de Încredere a înregistrat o corecție. Consistent cu această corecție, și valoarea de creștere economică anticipată pentru 2023 s-a redus la o valoare sub 3%. Totodată, sondajul confirmă ancorarea anticipațiilor de continuare a procesului dezinflaționist, rata anticipată a inflației scăzând la cea mai mică valoare din ultimele 12 luni”, a declarat Adrian Codirlaşu, CFA – Vicepresedinte al Asociatiei CFA România.

În ceea ce privește evoluția prețurilor proprietăților rezidențiale în orașe, 45% dintre participanți anticipează o stabilitate a acestora, în timp ce același procent, de 45% dintre participanți, anticipează o scădere în următoarele 12 luni. De asemenea, 65% consideră că prețurile actuale sunt supraevaluate, iar 30% că sunt corect evaluate.

Rolul jucat de CFA România

Sondajul Asociației CFA România reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizația dorește să cuantifice anticipațiile analiștilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an.

Pe lângă întrebările necesare pentru calculul Indicatorului de Încredere Macroeconomică, sondajul evaluează și anticipațiile, tot pentru un orizont de timp de un an, pentru rata inflației, ratele de dobândă, cursul de schimb EUR/RON, indicele bursier BET și condițiile macroeconomice globale.