Duminică, 23 Aprilie 2023 06:18

Oligarhii ruşi s-au îmbogăţit anul trecut cu 152 de miliarde de dolari. Putin le cere să ajute țara pentru a depăși efectele sancțiunilor

vladimir putin 7 62524000

Cei mai bogaţi oameni din Rusia au adăugat 152 de miliarde de dolari la avuţia lor pe parcursul anului trecut, profitând de preţurile ridicate la resursele naturale, ceea ce înseamnă că şi-au revenit după diminuarea semnificativă a averilor înregistrată imediat după ce a izbucnit războiul din Ucraina, susţine revista Forbes, preluată de Reuters.

Potrivit ediţiei ruseşti a revistei Forbes, în prezent Rusia are, în mod oficial, 110 miliardari, cu 22 mai mulţi decât anul trecut, iar averea lor combinată a crescut până la 505 miliarde de dolari, de la 353 miliarde de dolari conform listei anterioare.

În plus, Forbes subliniază că lista miliardarilor ruşi ar fi putut fi cu cinci persoane mai mare, dacă fondatorul DST Global, Yuri Milner, fondatorul Revolut, Nikolay Storonsky, fondatorul Freedom Finance, Timur Turlov, şi cei doi fondatori ai JetBrains, Sergei Dmitriev şi Valentin Kipyatkov, nu ar fi renunţat la cetăţenia rusă.

"Clasamentul de anul trecut a fost influenţat şi de predicţiile apocaliptice cu privire la economia rusească", subliniază editorii Forbes, precizând că în 2021, înainte de izbucnirea războiului din Ucraina, cei mai bogaţi oameni din Rusia aveau o avere combinată de 606 miliarde de dolari.

După ce preşedintele Vladimir Putin a declanşat o "operaţiune militară specială" în Ucraina, la data de 24 februarie 2022, Occidentul a impus ceea ce a numit cele mai severe sancţiuni din istoria modernă asupra economiei ruseşti, şi a unora dintre cei mai bogaţi oameni din Rusia, în încercarea de a-l pedepsi pe Putin pentru războiul din Ucraina.

Economia rusească s-a contractat cu 2,1% în 2022, ca urmare a presiunilor create de sancţiunile occidentale, dar cu toate acestea a fost capabilă să îşi vândă petrolul, metalele şi celelalte resurse naturale pe pieţele globale, în special în China, India şi Orientul Mijlociu. În paralel, preţul mediu al ţiţeiului Urals, coloana vertebrală a economiei ruseşti, a fost de 76,09 dolari per baril în 2022, în creştere faţă de 69 de dolari în 2021. De asemenea, preţul îngrăşămintelor, un alt produs important exportat de Rusia, a crescut şi el anul trecut.

Luna aceasta Fondul Monetar Internaţional şi-a îmbunătăţit estimările privind ritmul de creştere a economiei ruseşti în acest an, de la 0,3% până la 0,7%, dar le-a revizuit în jos pentru anul viitor, de la 2,1% până la 1,3%, precizând că se aşteaptă ca criza de mână de lucru şi exodul companiilor occidentale să afecteze economia rusească în 2024.

Andrei Melnichenko, care şi-a construit averea în domeniul îngrăşămintelor, a fost plasat de Forbes pe prima poziţie în topul celor mai bogaţi oameni din Rusia, cu o avere estimată la 25,2 miliarde de dolari, mai mult decât dublu faţă de averea sa estimată din 2021. Pe locul al doilea se situează Vladimir Potanin, preşedinte şi cel mai mare acţionar la Nornickel, cel mai mare producător mondial de paladiu şi nichel, cu o avere estimată la 23,7 miliarde de dolari. Podiumul este completat de Vladimir Lisin, care controlează producătorul de oţel NLMK, cu o avere de 22,1 miliarde de dolari potrivit Forbes Rusia.

Pe lângă oligarhii care au făcut avere din privatizarea companiilor de stat, pe lista Forbes apar însă şi noi nume ale unor miliardari care au făcut avere din snacks-uri, supermarket-uri, chimicale, construcţii şi industria farmaceutică, ceea ce sugerează că cererea internă în Rusia a rămas una solidă în pofida sancţiunilor occidentale.

Putin le cere oligarhilor să ajute Rusia să facă faţă sancţiunilor

Preşedintele Vladimir Putin i-a îndemnat, luna trecută, pe miliardari şi elita de bussines a Rusiei să investească în noi tehnologii, facilităţi de producţie şi companii, pentru a ajuta Rusia să depăşească ceea ce a numit încercările Occidentului de a-i distruge economia, transmite Reuters.

De asemenea, Putin a subliniat că până acum Rusia a sfidat aceste încercări şi că firmele occidentale care au decis să rămână în ţară, în loc să se alăture exodului companiilor, au luat o decizie inteligentă.

Vladimir Putin a avut joi o reuniune cu cei mai mari miliardari ruşi, prima de la debutul invadării Ucrainei, în data de 24 februarie 2022, când liderul de la Kremlin a lansat ceea ce a numit drept "o operaţiune militară specială" în Ucraina.

Putin le-a spus miliardarilor că nu a avut altă alegere decât să trimită forţele ruseşti în Ucraina, forţându-i practic pe miliardari să fie în mod public de acord cu decizia sa. Mulţi dintre miliardarii ruşi, denumiţi popular drept oligarhi, au fost vizaţi ulterior de sancţiunile impuse de Occident.

La un an de la debutul invaziei, Putin pune noi presiuni pe miliardari ruşi să îşi majoreze investiţiile acasă şi să sprijine economia în contextul unui baraj fără precedent de sancţiuni occidentale.

Miliardarii Oleg Deripaska, Vladimir Potanin, Alexei Mordashov, German Khan, Viktor Vekselberg, Viktor Rashnikov, Andrei Melnichenko şi Dmitry Mazepin, ale căror interese variază de la matale şi până la bănci şi îngrăşăminte, se numără printre cei care au participat la reuniunea de joi, potrivit imaginilor difuzate de mass media rusească.

Putin le-a spus liderilor de business că Rusia se confruntă cu un "război al sancţiunilor" dar că a reuşit să îşi reorienteze rapid economia spre ţările care nu au impus sancţiuni şi de asemenea le-a mulţumit oamenilor de afaceri că lucrează pentru a ajuta statul rus, scrie dcnews.ro