Marți, 14 Martie 2023 16:28

Moldova a fost a strămoșilor mei, nu este a mea și nu va fi a noastră, și nici a urmașilor noștri

Chisinau

Politicienii proruși încearcă să bagatelizeze reușita polițiștilor moldoveni în anihilarea unei grupări coordonate de FSB-ul rusesc pentru destabilizarea Republicii Moldova. SUA și UE abordează amenințările la adresa Moldovei la cel mai înalt nivel.

La o zi după reținerea la Chișinău a unui grup mare de indivizi instruiți de agenți FSB să atace poliția la protestul organizat de opoziția pro-rusă, la Chișinău s-au găsit lideri politici care încearcă să acrediteze mediatic ideea că mercenarii pro-ruși ar fi fost racolați de conducerea Moldovei, pentru a justifica suprimarea protestelor opoziției și pentru ca Maia Sandu să-și crească ratingul politic, scrie money.ro.

În pofida reușitei poliției în destructurarea grupării, protestatarii transportați organizat duminică la Chișinău de către partidul „Șor” au încercat să rupă cordoanele de poliție, fiind reținute mai multe persoane care aveau asupra lor obiecte interzise.

Despre planurile Rusiei de a destabiliza Moldova, pentru a-i bloca parcursul european prin montarea unei guvernări loiale, autoritățile moldovene vorbesc deja de câteva luni, inclusiv în cadrul forurilor internaționale. Până acum, Chișinăul a dejucat cel puțin trei tentative rusești de răsturnare a ordinii constituționale în Moldova prin metode hibride.

După cum se vede, e clar că Rusia nu dorește să lase Moldova din mână. Jucându-ne un pic, putem modifica celebrul citat din Apus de Soare, a lui Barbu Ștefănescu Delavrancea, în felul acesta: ”Moldova a fost a strămoșilor mei, nu este a mea și nu va fi a voastră, și nici a urmașilor voștri”. Degeaba vor moldovenii libertate, apropiere de UE și de NATO dacă rușii vor să controleze viața și viitorul politic al țării. Urmașii moldovenilor de azi nu vor fi stăpâni în țară pentru că nu vor rușii.

Război hibrid

Republica Moldova nu se confruntă cu un ”pericol militar iminent”, ci cu un ”război hibrid” al Rusiei, care are scopul de a ”răsturna puterea” proeuropeană, declară luni ministrul moldovean al Apărării Anatolie Nosatîi, într-un interviu acordat AFP.

”Cea mai mare provocare în acest moment este un set de provocări pe care Federația Rusă încearcă să le folosească pentru a destabiliza situația. Prin dezinformare și tensiuni provocate în interiorul societății noastre, Rusia încearcă să schimbe ordinea politică, să destabilizaze și să răstoarne puterea de stat”, a declarat ministrul Apărării pentru presa fraceză. 

În cadrul interviului, Nosatîi, s-a referit, de asemenea, la încălcarea repetată a spațiului aerian al țării noastre de către rachetele care vizează Ucraina. Mai rău, a spus Nosatîi, a fost incapacitatea Moldovei de a-și apăra pe deplin cerul. 

„Forțele terestre ale Moldovei au toate tipurile de arme, inclusiv de apărare aeriană, dar sunt echipamente vechi care nu au fost modernizate și acest lucru împiedică forțele noastre să opereze la capacitate maximă”, a spus Anatolie Nosatîi, menționând că pentru modernizarea armatei, cu un efectiv de aproximativ 6500 de soldați, e nevoie de timp și bani. 

Întrebat despre regiunea transnistriană, unde Moscova deține aproximativ 1.500 de soldați și un depozit mare de muniție, Nosatîi a reiterat că teritoriul trebuie demilitarizat. 

„Am cerut constant evacuarea necondiționată a forțelor ruse staționate ilegal pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv evacuarea depozitului de muniții Cobasna”, a menționat ministrul Apărării. În același context, Nosatîi a spus presei fraceze că situația în stânga Nistrului este stabilă și sub control, în ciuda comentariilor Moscovei, care ar susține contrariul. 

Prin intermediul jurnaliștilor AFP, oficialul de la Chișinău a cerut Europei să rămână unită și hotărâtă în sprijinul său necondiționat pentru Ucraina.

Sprijinind Ucraina cu tot ce are nevoie pentru victorie, Europa promovează „pacea și securitatea în toate țările europene, inclusiv în Moldova. Cele mai recente declarații ale Uniunii Europene și ale partenerilor noștri strategici arată încă o dată că Moldova nu va fi singură, nici acum, nici în viitor, în fața pericolelor și amenințărilor, inclusiv militare”, a conchis Anatolie Nosatîi pentru AFP. 

Șefa MAI: Trădătorii vor ajunge în fața justiției

După protestul cu altercații de duminică, 12 martie, ministrul moldovean al Afacerilor Interne, Ana Revenco, le-a transmis „trădătorilor de țară că în curând vor sta în fața judecății, oricât de mulți bani și ajutor ar primi pentru a distruge țara”. Potrivit ei, „MAI nu va admite ca infractorii și trădătorii să ascundă violențele sub umbrela dreptului la protest”.

„Vocea poporului nu înseamnă violență și trădare de țară! Cei care încalcă legea sub orice pretext, să se aștepte să răspundă în fața anchetei. Toți cei care au adus violențe asupra civililor aflați pe străzi duminică, precum și asupra structurilor de aplicare a legii, figurează deja în dovezile adunate de Poliția Națională. Trădarea de țară este cea mai odioasă manifestare a unui om care s-a născut și trăiește aici”, a menționat șefa de la Interne.

La rândul său, președintele Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu, a spus că scopul manifestațiilor organizate de partidul „Șor” este „punerea Moldovei la dispoziția Rusiei, pentru ca aceasta să fie folosită în războiul declanșat de Putin contra Ucrainei”. Potrivit lui, tentativa eșuată de destabilizare a țării a fost pusă în aplicare „de unele partide politice și grupări criminale asociate, care se folosesc de necazurile oamenilor”.

„În ultima perioadă, MAI, Poliția de Frontieră, Serviciul Vamal și SIS deconspiră zilnic scheme care au drept scop periclitarea liniștii la noi în țară. Scopul acestor acțiuni este răsturnarea ordinii constituționale, schimbarea puterii legitime de la Chișinău, care să pună țara noastră la dispoziția Rusiei, pentru a opri procesul de integrare europeană, dar și pentru ca Moldova să poată fi folosită de Rusia în războiul ei împotriva Ucrainei”, susține Igor Grosu.

Avertismentul Casei Albe

Casa Albă a acuzat vineri Moscova de faptul că ”încearcă să slăbească Guvernul (Republicii) Moldova”, cu obiectivul de a instala la Chişinău un Guvern care să-i susţină cauza.

Rusia a dezminţit luna trecută orice plan al vreunei lovituri de stat şi a denunţat acuzaţii ”absolut nefondate şi fără probe”.

În centrul acestor îngrijorări se află regiunea prorusă Transnistria, unde Rusia are aproximativ 1.500 de militari staţionaţi şi un important stoc de muniţie rusească.

Ministrul moldovean reiterează îndemnuri la o demilitarizare a zonei. ”Am cerut neîncetat evacuarea necondiţionată a forţelor ruseşti staţionate în mod ilegal pe teritorul moldovean”, subliniază el.

Kremlinul a denunţat recent ”isteria antirusă”, în urma unor declaraţii similare ale premierului Dorin Recean.

Transnistria, populată de rusofoni şi în care se află industrii-cheie – energie, oţel, ciment – s-a despărţit de facto din Republica Moldova în 1992, în urma unui scurt război.

Liderul separatiştilor Vadim Krasnoselski susţinea săptămâna trecută că un plan de atentat a fost urzit de către Ucraina vizând mai mulţi oficiali de rang înalt.

Kievul a denunţat o ”provocare” inspirată de către Kremlin.

În acest ”război hibrid”, aspectul economic joacă un rol important, dă asigurări ministrul moldovean, în vârstă de 50 de ani.

Chisinăul denunţă de mai multe luni ”şantajul energetic al Rusiei”, care şi-a scăzut cu jumătate livrările de gaze naturale.