Guvernul kuweitian a decis joi să elimine o parte din subvenţiile care scot anual miliarde de dolari de la bugetul statului, prin triplarea preţului la motorină şi kerosen, transmit AFP şi Reuters.
Conform anunţului ministrului Planificării, Hind al-Sabeeh, preţul unui litru de motorină şi kerosen a fost majorat de la 0,055 dinari (19 cenţi USA) până la 0,170 dinari (59 cenţi USA). Cu toate acestea, foarte puţini consumatori din Kuweit utilizează motorină sau kerosen preferând benzina, al cărei preţ a rămas neschimbat la 22 de cenţi. De asemenea, Hind al-Sabeeh, citat de agenţia Kuna, a mai spus că Guvernul intenţionează să reducă şi subvenţiile pentru kerosen acordate companiilor aeriene străine care efectuează cel puţin 5.000 de zboruri pe an în Kuweit.
În pofida veniturilor mari din petrol, bugetul Kuweitului ar putea înregistra un deficit la finele acestui deceniu dacă autorităţile nu iau măsuri pentru a reduce subvenţiile publice care se ridică la 5,1 miliarde dinari anual, sau 20% din buget, a avertizat Fondul Monetar Internaţional.
Agenţia Kuna nu a precizat care este suma pe care Guvernul speră să o economisească de pe urma eliminării subvenţiilor la motorină şi kerosen însă anterior ministrul kuweitian al Petrolului, Ali al-Omair, a apreciat că doar eliminarea subvenţiilor pentru motorină ar aduce statului aproximativ un miliard de dolari pe an.
Eliminarea subvenţiilor la motorină şi kerosen vine în condiţiile în care în ultimele trei luni preţul petrolului, care asigură 94% din veniturile la buget ale Kuweitului, a scăzut cu 20%.