În fiecare sector al Capitalei vor apărea câte 500 de locuri noi pentru parcarea automobilelor. Anunţul a fost făcut astăzi, de către primarul interimar al Capitalei, Ruslan Codreanu în timpul şedinţei operative a Primăriei Chişinău.
Astfel până la sfârşitul anului, în Capitală ar urma să apară aproape 2.500 de locuri de parcare.
"Nu este mult, dar nici nu este puţin. Este un prima pas. Acum am solicitat de la toate preturile împreună cu locuitorii Capitalei, împreună să identifice adrese, fie curţi de blocuri fie bulevarde sau străzi, unde să intervenim la amenajarea parcarilor", a spus primarul interimar al Capitalei, Ruslan Codreanu.
Ruslan Codreanu a mai anunţat că a început procedura de licitaţii pentru procurarea celor necesare pentru începerea lucrărilor. Amenajarea locurilor de parcare va începe imediat cum afară se va încălzi.
Pentru construcţia locurilor de parcare, din bugetul primăriei au fost alocate 10 milioane de lei, adică câte două milioane de lei pentru fiecare sector.
publika.md
Luni, 04 Februarie 2019 20:34
Pe parcursul anului vor fi amenajate 2.500 de locuri noi de parcare în Capitală
Publicat în
Business Noutăţi