Doi rezindenți ai parcurilor industriale vor fi supuși anul viitor controlului de stat. Instituția care va verifica activitatea acestora este Serviciul Vamal.
Potrivit proiectului pentru aprobarea Graficului controalelor de stat asupra activității rezidenților parcurilor industriale pentru anul 2019, vor fi supuse controlului:
SRL ”Cartnord” din cadrul Parcului Industrial ”Tracom”. Activitatea companiei va fi verificată de Serviciul Vamal în semestrul I 2019.
SRL ”Intercars Piese Auto” din cadrul Parcului Industrial ”Tracom”. Activitatea companiei va fi verificată de Serviciul Vamal în semestrul II 2019.
Controlul va fi efectuat prin audit post-vămuire.
Serviciul Vamal a solicitat supunerea controlului de stat a celor două companii, în urma evaluării riscurilor a 68 de agenți economici, rezidenți ai parcurilor industriale.
Potrivit notei Informative la proiect, alte solicitări din partea instituțiilor de control nu au fost înaintate.
Potrivit Legii cu privire la parcurile industrial, graficul controalelor de stat planificate asupra activității rezidenților parcurilor industrial se aprobă anual prin Hotărâre de Guvern, la propunerea organelor de control.
Marți, 04 Decembrie 2018 16:20
Doi rezindenți din cadrul parcurilor industriale vor fi supuși în 2019 controlului de stat. Ce companii sunt vizate
Publicat în
Business Noutăţi