Șeful ANSA a afirmat că prin decizia Parlamentului European a fost recunoscut sistemul de control și inspecție în domeniul semincer în R. Moldova, care a devenit echivalent cu cel din UE. Decizia a fost luată după ce în vara anului 2016 țara noastră a fost supusă unui audit, în cadrul căruia a fost evaluat sistemul de inspecție și control pe întreg lanțul de producere a materialului semincer.
Potrivit lui Gaberi, Republica Moldova are o experiență bogată de producere a semințelor și dispune de potențial de a exporta produs semincer. Necesarul de semințe pentru agricultura țării se estimează la circa 120-125 mii tone anual. Șeful de la ANSA a comunicat că anterior mai multe companii europene și-au exprimat intenția de a investi în producerea semințelor în țara noastră, însă au ezitat să facă acest lucru din cauză că până acum materialul semincer autohton nu putea fi exportat pe piața UE.
În prezent, R. Moldova poate exporta în UE material săditor pomicol.