Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, acestea au fost vizitate de 68 mii de turişti moldoveni (60,6% din total) şi 44,3 mii de turişti străini (39,4%). Comparativ cu ianuarie-iunie 2012, s-a majorat numărul de turişti cazaţi la structurile de primire turistică colective (+1,1%), pe seama creşterii acestuia la cămine pentru vizitatori (+19,2%), hoteluri şi moteluri (+5,6%). În ianuarie-iunie 2013 la structurile de primire turistică colective, clasificate pe stele s-au înregistrat 63,4 mii de turişti, sau 56,5% din numărul total de turişti cazaţi (în ianuarie-iunie 2012 – 54,2%). Ponderi mai însemnate în numărul total de turişti străini cazaţi la structurile de primire turistică colective le-au revenit turiştilor din România (21,7%), Federaţia Rusă (10,8%), Ucraina (9,5%), Germania (6,3%), Turcia (5,6%), Italia (5,1%), Statele Unite ale Americii (3,8%), Polonia (2,9%), Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (2,6%), Israel (1,9%), Georgia, Bulgaria şi Austria (a cîte 1,8%), Belarus (1,5%), Franţa (1,3%) şi Suedia (1,1%). La structurile de primire turistică colective cu funcţiuni de cazare în ianuarie-iunie 2013 au fost înregistrate 582,7 mii înnoptări ale turiştilor, cu 2,4% mai mult decît în perioada corespunzătoare din anul 2012. În numărul total de înnoptări înregistrate la structurile de primire turistică colective, ponderea cea mai mare o deţin înnoptările cetăţenilor moldoveni (83,1%). În ianuarie-iunie 2013 indicele de utilizare netă al capacităţii de cazare turistică în funcţiune pe total structuri de primire turistică colective a constituit 28,9%, inclusiv la structuri de întremare – 59,5%, cămine pentru vizitatori – 55,0%, tabere de vacanţă pentru elevi – 33,8%, hoteluri şi moteluri – 17,1%, pensiuni turistice şi agroturistice – 12,3%, vile turistice, sate de vacanţă şi alte structuri de odihnă – 12,1%. // 19.08.2013 – InfoMarket.
Luni, 19 August 2013 17:59
ÎN IANUARIE-IUNIE 2013 STRUCTURILE DE CAZARE TURISTICĂ COLECTIVE AU FOST FRECVENTATE DE 112,3 MII DE TURIŞTI, SAU CU 1,1 LA SUTĂ MAI MULT DECÂT ÎN ACEEAȘI PERIOADĂ A ANULUI TRECUT
Publicat în
Business Noutăţi