Joi, 15 August 2013 09:25

VALENTINA TESIOLCHINA: UNUL DINTRE CELE MAI ÎNDĂRZNEȚE PROIECTE DIN ”INDUSTRIA FRUMUSEȚII” A FOST LANSAT ÎN MOLDOVA

Unul dintre cele mai îndrăznețe proiecte din "industria frumuseții" a fost lansat vara în Moldova, susține conducătoarea companiei Glarinal Service, Valentina Tesiolchina.

5 749874 img2Într-o conferință de presă la agenția "INFOTAG", ea a spus că mărcile comerciale europene Londa și Wella continuă să lucreze pe teritoriul Moldovei,dar sub conducerea noilor reprezentanți ai companiei americane P&G (Procter & Gamble) Orbico.

"Am fost una dintre primele care am adus în Moldova produse de uz casnic ale companiei Londa, de care își amintesc încă bunicile noastre. Ulterior, în calitate de manager, am obținut distribuția de cosmetice profesionale (pentru profesioniștii din "business-ul frumuseții"). Acum 10 ani, compania Wella a fost răscumpărată de P&G, în urmă cu șase ani reprezentantului acesteia i-a fost transmis produsul-retail (preparate cosmetice pentru îngrijire la domiciliu), iar din 1 iulie – business-ul profesional", a spus managera. Astfel, Orbico continuă să lucreze în cadrul brandului umbrelă Tessa, fiind noul partener al P&G.

"Așa cum cultura companiei P&G se construiește pe principii de onestitate și încredere reciprocă, ghidându-mă de lozinca "Tu trebuie să ai nevoia de împărtășire a informației" țin să-i informez pe partenerii și colegii mei, pe conducătorii de saloane și coaforii din Moldova despre marea repoziționare corporativă cu restructurarea companiei noastre", a anunțat Tesiolchina.

"Aceasta înseamnă că noi continuăm activitatea în aceeași direcție, în domeniul Beauty. Planificăm să îi unim pe reprezentanții cunoscutelor mărci comerciale, ai școlilor de instruire și să contribuim la lansarea Moldovei la un nou nivel de KNOW HOW pe toate direcțiile "Industriei frumuseții": coafori, visagiști, pedichiură, cosmetologie la standarde mondiale", a subliniat managera.

Tesiolchina a dat asigurări că va continua să invite specialiști cu renume mondial pentru susținerea de training-uri, ateliere, show-uri în cadrul activității companiei noi, a cărei înființare a constituit condiția principală a partenerilor noi, promițând să facă ca noua direcție de activitate să reprezinte unul dintre cele mai interesante și cele mai îndrăznețe proiecte lansate vreodată în Moldova.

"Din 1 ianuarie, implementăm prestarea serviciilor de consultanță pentru saloanele și Beauty de nivel începător și depășirea situației de criză. Planificăm să coordonăm diferite categorii ale "industriei frumuseții", atât saloane, cât și școli. Chiar acum compania anunță înscrierea la studii la Londra, la una dintre cele mai celebre școli, cu participarea ulterioară la proiectul nostru nou, grandios pe teritoriul Moldovei. Lozinca principală pe care o promovăm în Moldova pentru toți clienții și partenerii Glarinal Service este: "Abordarea științifică a frumuseții: mai puține cuvinte – mai multe fapte", a declarat Tesiolchina.

"În perioada de activitate comună cu compania Wella, am desfășurat multe acțiuni masive, de imagine, profesionale, care, sunt convinsă, au lăsat o amprentă profundă în sufletele coaforilor. Le mulțumesc tuturor celor cu care am lucrat mulți ani", a conchis Valentina Tesiolchina.