Aproape o treime din ouăle de la fermele avicole din Moldova au fost exportare în Irak în acest an. Este vorba de aproximativ 60 de milioane de bucăţi, potrivit datelor prezentate de Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor în cadrul unei întruniri cu producătorii.
Pentru a extinde piaţa de desfacere, proprietarii fermelor avicole îşi propun să exporte carne de pasăre şi ouă în Uniunea Europeană. Unul dintre ei este şi acest antreprenor din Ciorescu, care de aproape cinci ani exportă ouă în Irak, dar şi-ar dori să ajungă şi pe piaţa UE.
"Avem capacitatea de întreţinere a păsărilor pentru 200 de mii de capete, dar la moment lucrăm cu 110 mii de capete că piaţa e mică şi nu putem şi aşa preţul e mic. Am vrea să ajungă măcar în toată Europa", a menţionat Mihai Scutaru, producător avicol.
Cei 41 de producători, prezenţi la întrunire, au discutat despre potenţialul de dezvoltare a segmentului avicol. Pentru a obţine dreptul de a exporta în UE, ei trebuie să se conformeze mai multor cerințe europene.
"La etapa actuală suntem deja certificaţi cu ISU22 de mii, suntem la standardele europene, abatorul a primit în cadrul său experţi de la GIZ, din Olanda, Germania, spun că este deja gata pentru export aşteptăm să fie şi ţara gata pe partea de documentaţie şi laboratoarele", a menţionat Dumitriţa Cojocaru, producător.
"Din acest an facem export în Irak, vrem să găsim şi alte pieţe de desfacere precum Emiratele Arabe şi dacă e posibil în UE. La noi găinile sunt în cuşti speciale, în UE se cere ca găina să nu fie în cuşcă", a spus Alexei Reşetnicov, producător.
Pe lângă reorganizarea sistemului de laboratoare şi asigurarea condiţiilor de igienă a produselor, domeniul sanitar-veterinar trebuie să fie adaptat la legislaţia Uniunii Europene.
"În total urmează să fie transpuse în legislaţia naţională circa 31 de directive, diferite acte normative a Uniunii Europene. Un sector destul de greu şi complicat, dar destul de important ţine de activitatea de laborator", a declarat Gheorghe Gaberi, director ANSA.
Potrivit datelor Ministerului Economiei, anul trecut, 65 la sută din exporturi au fost orientate spre UE, iar odată ce vor fi comercializate ouă şi carne de pasăre pe piaţa europeană va creşte semnificativ exportul.
"Aste ne va da imediat un impact asupra economiei ţării, vom putea creşte exporturile noastre cu cel puţin 15 sută, dar cel mai important vom educa operatorii noştri să producă calitativ ca să putem găsi produsele noastre pe rafturile din Uniunea Europeană", a subliniat ministrul Economiei, Chiril Gaburici.
De la începutul anului, întreprinderile avicole din ţară au produs aproape 16 mii de tone de carne de pasăre.
publika.md
Sâmbătă, 15 Septembrie 2018 16:33
O treime din ouăle de la fermele avicole din Moldova, exportate în Irak
Publicat în
Business Noutăţi