Anume în această perioadă se atestă o creștere a cererii de flori, respectiv crește și riscul de comercializare ilicită a acestora. Astfel, Serviciul Fiscal de Stat a desfășurat acțiuni de conformare prin efectuarea controalelor fiscale operative și instituirea posturilor fiscale la contribuabilii ce comercializează flori în piețele autorizate din capitală.
Astfel, în piețele de pe teritoriul municipiului Chișinău, au fost identificate circa 40 de întreprinderi, în cadrul cărora au fost depistate încălcări ale prevederilor Codului fiscal al RM cum ar fi: neutilizarea mașinii de casă și control, excedent de mijloace bănești, neprezentarea documentelor.
În aceste cazuri au fost aplicate amenzi fiscale în sumă de 77.000 lei și amenzi contravenționale în vaoare de 8.000 lei.
Totodată, în perioada respectivă au fost instituite posturi fiscale la 2 piețe autorizate, pe teritoriul cărora activează 46 întreprinderi ce comercializează flori. Respectiv, în perioada monitorizării comercianților de flori, volumul livrărilor efectuat, conform datelor mașinilor de casă și control în această perioadă, a constituit 423 152 lei, ceea ce este net superior volumurilor înregistrate în afara perioadei posturilor fiscale.
Serviciul Fiscal de Stat recomandă tuturor contribuabililor să se conformeze prevederilor legislației în vigoare.