Guvernul vrea să renoveze cele aproape 30 de filiale a gărilor și stațiilor auto care sunt pe teritoriul Republicii Moldova. În opinia guvernului acest lucru poate fi realizat prin intermediul unui parteneriat public-privat iar compania care va fi contractată trebuie să dețină aproximativ 25 milioane de dolari SUA pentru a realiza acest lucru.
Într-un proiect de Hotărâre de Guvern care este supus dezbaterilor publice, este menționat că proiectul este elaborat de Ministerul Economiei în colaborare cu Agenția Proprietății Publice. În același document este menționat că beneficiile directe ale statului din implementarea proiectului se vor materializa în venituri la bugetul de stat sub formă de transferuri anuale, estimativ în sumă totală de 250 milioane lei, precum taxe și impozite achitate de partenerul privat, estimativ 300 milioane lei, adică în total 550 milioane de lei.
În document se mai spune că partenerul privat își asumă construcția, finanțarea, exploatarea și întreținerea unui bun public, iar partenerului privat i se permite să perceapă tarife de utilizare pentru a-și recupera investiția și a-și acoperi costurile de întreținere, precum și pentru a obține un profit irezonabil. La finalizarea contractului, bunul public este transferat cu titlu gratuit partenerului public în stare bună și liber de orice sarcină sau obligație.
Foto: Visacomtour.ru