Fermele britanice, care s-au bazat pe forța de muncă sezonieră venită din Europa de est din tări precum România sau Bulgaria, au rămas fără muncitori agricoli după referendumul pentru Brexit.
Potrivit unui reportaj realizat de the Guardian, acest fenomen se datorează scăderii valorii lirei sterline, dar și a creșterii economice în alte țări din Europa, care fac ca ofertele britanicilor să devină mai puțin atractive, în timp ce angajatorii se luptă să umple registrul comenzilor și să mărească taxele.
,,Anul acesta este cel mai greu. Acum 3 ani, ocupam aproape 5,000 de locuri de muncă. Anul acesta, vom ocupa 3,000, 3,500. În iunie, am cheltuit aproximativ 2,000 de dolari pentru reclamele de pe Facebook. Anul trecut, nu a trebuit să investesc nimic”, spune Alexandru Bărbăcaru, director al Est-Vest Services, o agenție română de angajare pentru muncitorii temporari din Regatul Unit.
În iunie, asociaţia British Summer Fruits a anunțat că membrii ei au avut o scădere a forței de muncă de 10 – 15% și se așteaptă ca până în toamnă, să scadă cu peste 30%.