Marți, 10 Iulie 2018 16:57

Un tânăr producător de la Briceni, inspirat de unguri să planteze o livadă de vișini

un tanar producator de la briceni inspirat de unguri sa planteze o livada de visini 47487Un tânăr din satul Colicăuți a decis să planteze o livadă de vișini, după ce a participat la o vizită de studiu în Ungaria, alături de alți 14 producători de fructe, interesați de cultura vișinului și cireșului, în cadrul unui proiect organizat de Asociația Moldova Fruct și proiectul USAID „Agricultura Performantă în Moldova”.

„Am studiat piața vișinelor pe parcursul ultimilor ani și am observat un deficit de acest produs, atât pe piața locală, cât și pe cea tradițională. Vișinele sunt fructe solicitate atât în stare proaspătă, cât și procesate. Iată de ce am decis să plantăm, în perioada următoare, o livadă de vișin”, relatează Vadim Lupu, tânăr producător de fructe din raionul Briceni.

Tânărul antreprenor susține că a reușit să obțină, în cadrul vizitei în Ungaria, cunoștințe despre cele mai productive soiuri de vișin, despre potenţialul și costul de producere pentru fiecare soi, precum și despre profitul care poate fi înregistrat la o unitate de suprafață. Vadim Lupu mai spune că a fost impresionat de tehnologia semiautomată cu care ungurii procesează vișinile.

„Ungaria este un producător mare de vișine, producătorii de acolo au o experiență vastă în cultivarea acestor fructe, dețin suprafețe mari și implementează diferite tehnologii”.

Revenit acasă, tânărul producător recunoaște că a analizat informația și spune că a decis ce soiuri și ce schemă va aplica la plantarea livezii de vișin în gospodăria sa.

„Intenționăm să plantăm de la 12 la 15 hectare de livadă intensivă de vișin cu irigare, cu densitate de circa 800-900 de pomi pe hectar, dar fără sistem de suport. Planificăm să achiziționăm materialul săditor de la producători autohtoni”, spune tânărul.

Vadim Lupu se ocupă de producerea fructelor alături de tatăl său. Împreună administrează gospodăria Colicăuțeanul SRL, care deține în prezent cca 300 ha de livezi de mere, cireșe, prune și caise. Fructele produse de gospodăria familiei Lupu din Colicăuți sunt comercializate atât pe piața CSI , cât și în România.

Actualmente în Republica Moldova sunt înregistrate circa 4 mii ha de livezi de vișin.

agora.md