Un fermier din Republica Moldova a investit câteva mii de euro într-o afacere cu produse ecologice. El cultivă şi vinde mirodenii în ghiveci, produse aflate la mare căutare. Sergiu Ţurcanu spune că ideea unei astfel de afaceri i-a venit după ce şi-a lansat propriul site cu reţete culinare.
De cinci ani, Sergiu Ţurcanu cultivă mirodenii nu doar pentru familia sa, ci şi pentru toţi iubitorii de plante proaspete. El oferă mirodenii ecologice, iar plantele sunt în ghivece - deci mereu proaspete.
Patru varietăţi de busuioc, oregano, rozmarin, salvie, maghiran, mentă sunt doar câteva dintre plantele aromatice şi medicinale care pot fi găsite în solarul fermierului.
Sergiu Ţurcanu şi-a propus să ofere consumatorilor noi varietăţi de mirodenii. Câteva dintre ele sunt inedite.