Adunarea generală extraordinară a acţionarilor societăţii Floarea Soarelui din Bălţi s-a terminat cu retragerea de la şedinţă a celui mai mare acţionar. O decizie importantă a fost adoptată cu voturile a trei mici acţionari ce deţine doar 4,45% din acţiuni, scrie mold-street.com.
Potrivit unui anunţ făcut public de companie, pe 11 mai 2018, în cadrul Adunării Generale urma să fie votată şi acceptarea de către acţionari, a unei decizii de acordare a unei garanţii şi a unui angajament de despăgubire (indemnity) pentru compania Aragvi Finance International DAC din Irlanda (controlată de Vaja Jhashi), care vrea să contracteze un împrumut de 300 de milioane dolari.
"Reprezentantul proprietarului a 368.629 acțiuni nominative ordinare cu drept de vot, a declarat un conflict de interese în tranzacție, a părăsit sala de ședințe și nu a participat la reuniune şi nici la vot", se arată în avizul publicat de Floarea Soarelui.
E vorba de compania Amableus Limited din Cipru, care deţine o cotă de 51,19% din acţiunile Floarea Soarelui şi a cărui beneficiar final este Vaja Jhashi.
În consecinţă Adunare la care au participat acţionari ce deţin 55,77%, a adoptat decizia de a elibera garanţia, cu votul a trei mici acţionari ce deţin doar 33.017 de acţiuni, adică mai puţin de 4,5% din capitalul SA Floarea Soarelui.