Miercuri, 14 Martie 2018 18:28

O publicație din SUA recomandă tuturor să mănînce plăcinte moldovenești de Ziua Pi

031118moldovaar05

Astăzi, 14 martie, este marcată Ziua Pi / π, în acest context publicația americană Boston Herald a făcut o listă cu plăcinte recomandate spre consum în această zi.

De ce plăcinte? Pentru că, termenul pentru plăcintă în varianta engleză este „pie” și azi sărbătorim Pi / π, v-ați prins, nu? Printre plăcintele recomandate se găsește și plăcinta tradițională moldovenească.

Mai exact, în această listă au fost incluse trei localuri din Boston, unde se poate comanda plăcintă.

„Ce modalitate mai bună de a sărbători Ziua pi poate fi decît felierea unei plăcintă (pie) gustoase? Deși, cel mai des în localuri găsim produse de patiserie dulci, noi am găsit și trei plăcinte savuroase (inclusiv o rețetă la domiciliu). Acestea reprezintă culturi diferite, gusturi diferite și pot fi găsite în diferite părți ale orașului (Boston) – plus un desert dulce de dimensiuni reduse, pentru a ține cont de acele zecimale suplimentare”, scrie bostonherald.com.

Plăcinta moldovenească este menționată prima în articol. Autorii spun că această gustare se găsește la majoritatea sărbătorilor. De asemenea, fac referință la localul deschis în Boston de către doi moldoveni, anume acolo poți găsi plăcinte moldovenești dacă te afli în orașul Boston. Restaurantul dat este singurul local autentic moldovenesc din regiune și servește drept un loc în care se adună conaționalii noștri stabiliți pe coasta de nord-est a Americii. Totuși, Artur și Sandra, proprietarii restaurantului, nu se limitează doar la publicul moldovean, ci planifică, foarte pozitiv, să cucerească și clientela americană pe care să-i surprindă cu tradițiile noastre.

Reamintim că, restaurantul „Moldova” din Boston a mai fost lăudat de publicația americană Harvard Magazine. Acesta, fiind clasificat drept un local cu bucate gustoase și foarte variate, care tinde să facă schimb de culturi și conține un decor autentic pe măsură.

Pe lîngă plăcinta moldovenească, în lista recomandărilor au fost incluse plăcintele australiene și grecești.

noi.md

Foto: Artur  Andronic, fondatorul restaurantului "Moldova" (Boston, SUA)